delphi.lv

„Ieri noaptea am înțeles de ce”. Popșoi dezvăluie din ce motiv discuțiile dintre PAS și PDM bat pasul pe loc, iar Diacov îi dă replica

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Mihai Popșoi, a publicat marți, 18 februarie, pe pagina sa de Facebook, textul documentului despre care se vehiculează în presă, în ultimele zile, că ar urma să fie semnat împreună cu deputații Partidului Democrat din Moldova (PDM). Totuși, Popșoi a remarcat că discuțiile ar bate pasul pe loc. Reacția președintelui de onoare al PDM, Dumitru Diacov, nu a întârziat. Acesta susține că s-ar aduce intenționat anumite modificări, pentru ca documentul să nu poată fi votat.

„De două săptămâni încercăm să ne întâlnim cu reprezentanții PDM pentru a definitiva textul final al Declarației pentru reconfirmarea vectorului european și promovarea consecventă a cursului strategic și ireversibil de Integrare Europeană. Deși colegii din PDM au avut o contribuție consistentă la elaborarea documentului prin schimbul de email-uri, totuși au evitat să discutăm pe viu pentru a finaliza documentul. Ieri noaptea am înțeles de ce. Regretăm lipsa de devotament și consecvență față de năzuința majorității cetățenilor Republicii Moldova de a urma calea integrării europene: a combaterii corupției, a justiției independente, a reformelor economice, alegând în schimb calea a patra – calea spre nicăieri”, a scris Popșoi.

https://www.facebook.com/mihaipopsoi32/posts/497896384250205?__tn__=K-R

La rândul său, președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, a scris, pe pagina sa de Facebook, că amendamentele aduse fac imposibilă votarea declarației.

„Vă propun să citiți cele 3 texte, varianta inițială a colegilor PAS și DA, a doua variantă completată propusă de noi, pe care suntem oricând gata să o votăm; și ultima „contribuție” a celor de la DA, în care numai despre integrarea europeană nu este vorba. Mă întreb dacă nu cumva intenționat se aduc amendamente colaterale pentru a face imposibilă votarea unei declarații răspicate privind reconfirmarea vectorului european și promovarea consecventă a cursului strategic de Integrare Europeană a Republicii Moldova”, a menționat Diacov.

https://www.facebook.com/100000684132183/posts/3010312415668200/?d=n

Amintim că mai mulți politicieni din cadrul PAS au confirmat, anterior, disponibilitatea de a semna o astfel de declarație împreună cu reprezentanții PDM. Ieri, 17 februarie, la parlament a avut loc o întâlnire de lucru neanunțată la care au participat președintele țării, președintele parlamentului, prim-ministrul, precum și conducerea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și Partidului Democrat din Moldova (PDM) la nivel de președinți și vicepreședinți.

Astăzi, 18 februarie, într-un comunicat de presă, conducerea PDM a precizat că nu a negociat o eventuală coaliție cu PSRM.

Precizăm că, în noiembrie 2019, Partidul Democrat din Moldova a susţinut moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Socialiştilor împotriva guvernului condus de Maia Sandu. În mai puţin de 24 de ore, democraţii şi socialiştii au învestit executivul în frunte cu premierul Ion Chicu.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Elon Musk

Elon Musk a anunțat despre crearea unei noi formațiuni politice numită „America”

Elon Musk, om de afaceri miliardar din SUA, a anunțat crearea unui nou partid politic numit „America”. S-a întâmplat în urma realizării unui sondaj pe rețeaua de socializare X, pe 4 iulie.

Cu un raport de 2 la 1, ați spus că vreți un nou partid politic – și îl veți avea. Când vine vorba de falimentul țării noastre cauzat de cheltuieli excesive și corupție, se pare că trăim într-un sistem monopartid, nu într-o democrație. Astăzi, partidul „America” a fost format pentru a vă reda libertatea”, a scris Elon Musk pe X în seara zilei de 5 iulie.

Potrivit lui, „una dintre modalitățile” de a obține independență față de sistemul bipartid este concentrarea „pe două-trei locuri în Senat și opt-zece circumscripții din Camera Reprezentanților”. „Având în vedere majoritatea minimă din legislativ, acest lucru ar fi suficient pentru a asigura un vot decisiv asupra legilor controversate și pentru a garanta că ele reflectă voința reală a poporului”, a declarat el.

Precizăm că Elon Musk a organizat un sondaj chiar de Ziua Independenței SUA, întrebându-și urmăritorii dacă își doresc independență față de sistemul politic bipartid. Două treimi dintre respondenți (65,4%) au răspuns afirmativ, în timp ce 34,6% s-au declarat împotrivă.

Potrivit Meduza, Elon Musk a amenințat anterior că va crea o nouă formațiune politică în cazul în care Congresul va vota legea privind facilitățile fiscale, pe care președintele SUA, Donald Trump, o numește „marea lege frumoasă” (The Big Beautiful Bill). Congresul a adoptat legea pe 3 iulie, iar Trump a semnat-o pe 4 iulie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: