Procuratura Generală

Igor Cujba a demisionat din funcția de director general al S.A. „Metalferos”

Igor Cujba a demisionat din funcția de director general al S.A. „Metalferos”. Într-un comunicat de presă publicat pe 13 octombrie, acesta a menționat că mandatul său a fost dificil, întrucât în momentul în care a preluat conducerea activității întreprinderii, aceasta se afla în blocaj. Potrivit acestuia, în prezent, „Metalferos” are un profit net de aproape 54 mln de lei. Igor Cujbă nu a precizat motivele demisiei sale.

„Am preluat managementul întreprinderii la sfârșitul lunii decembrie 2019. A fost un mandat dificil, din cauză că întreprinderea s-a confruntat cu câțiva factori absolut noi, care i-au influențat activitatea. În primul rând, s-a modificat conjunctura pieței interne de profil, ca urmare a demonopolizării și liberalizării pieței de exporturi a deșeurilor de metale feroase și neferoase din R. Moldova. Pe piață au apărut noi agenți economici, a apărut concurența și a trebuit să schimbăm modalitățile de abordare a relațiilor comerciale cu toți partenerii”, a menționat Cujbă.

Oficialul a subliniat că, datorită bunei administrări, întreprinderea a depășit criza în care se afla, iar în prezent ar avea o activitate profitabilă.

„Cu toate că am preluat o întreprindere care se afla în blocaj de activitate timp de cinci luni, fără stocuri și achiziții curente, fără contracte încheiate, în prima jumătate a anului 2021 am reușit să înregistrăm o creștere a veniturilor cu 910%, raportându-ne la planul de afaceri. Actualmente S.A. ”Metalferos” este în profit net de 53.939.290,00 lei, cu un stoc de 10.000 de tone de metale feroase aflate pe teritoriul întreprinderii. Am reușit să facem acest lucru împreună cu toți angajații S.A. ”Metalferos””, a menționat Cujbă.

***

„Metalferos” este principalul colector și exportator de metale feroase și neferoase din Moldova. Pe 3 august 2020, Procuratura Generală a efectuat peste 30 de percheziții în dosarul despre escrocheriile la Întreprinderea de Stat „Metalferos”. Ulterior, 16 persoane reținute au fost eliberate.

Potrivit Procuraturii, Vladimir Plahotniuc a condus din anul 2012 o grupare criminală care „influența activitatea economică a întreprinderii `Metalferos`”. În document se menționează că acestei grupări i se subordonau grupările mai mici – „Nord” și „Sud”. În document sunt menționate câteva zeci de persoane care au fost fondatori ai companiilor intermediare, o parte dintre care erau folosite pentru spălarea banilor, iar alta – pentru a vinde companiei „Metalferos” fierul uzat achiziționat de la colectorii de metale.

Potrivit procurorilor, prețul de achiziție al unei tone de metale era indicat 260 de dolari, dintre care 250 de dolari erau transferați pe conturile firmelor intermediare. Ulterior, acești bani erau încasați conform unor documente fictive: 150 de dolari din această sumă erau acordați colectorilor de metale, iar 100 de dolari – conducătorilor grupării criminale. Mai multe detalii citiți AICI.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Stringer/Reuters

Ucraina și Federația Rusă se acuză reciproc de încălcarea armistițiului de Paște

Ucraina și Federația Rusă se acuză reciproc de nerespectarea armistițiului de Paște. În timp ce Statul Major al armatei Ucrainei spune că, de la începerea armistițiului, a înregistrat 469 de cazuri de încălcare a focului, guvernatorul regiunii ruse Kursk, Alexandr Hinștein, susține că o dronă ucraineană a atacat o stație de alimentare din localitatea Lgov, rănind trei persoane.

Ce spune armata ucraineană

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a comunicat că, începând de sâmbătă, 11 aprilie, ora 16:00 (ora Moscovei), au fost înregistrate 469 de încălcări ale încetării focului.

Conform datelor prezentate, în 22 de cazuri a fost vorba despre atacuri de asalt ale inamicului, în 153 – despre bombardamente, în 19 – despre lovituri cu drone kamikaze, iar în 275 – despre atacuri cu drone FPV.

Per total, în cursul zilei de 11 aprilie, forțele armate ruse au efectuat 57 de lovituri aeriene, au lansat 182 de bombe ghidate, au utilizat 3928 de drone kamikaze și au bombardat de 2454 de ori localități și poziții ale armatei ucrainene, mai indică Statul Major.

Pe direcțiile Nord-Slobojan și Kursk au avut loc patru confruntări armate, iar trupele ruse au lansat 45 de atacuri de artilerie, dintre care patru cu sisteme de rachete cu lansare multiplă.

Atacuri au fost raportate și pe direcțiile Sud-Slobojan, Kupiansk, Liman și Sloviansk.

Forțele de apărare ucrainene au respins 19 atacuri pe direcția Konstantinovka. Pe direcția Pokrovsk au fost înregistrate 18 atacuri; potrivit estimărilor preliminare, 67 de militari ruși au fost uciși și alți 24 răniți, fiind avariate echipamente militare și drone.

De asemenea, lupte au avut loc și pe direcțiile Aleksandrovka, Guliaipole, Orehov și în zona Niprului, iar orașul Herson a fost ținta unui atac aerian, au mai precizat reprezentanții Statului Major.

Guvernatorul Kurskului: o dronă ucraineană a atacat o parcare

La rândul său, guvernatorul regiunii Kursk, Alexandr Hinștein, a anunțat că o dronă a armatei ucrainene ar fi lovit o stație de alimentare din orașul Lgov. Potrivit lui, în urma atacului au fost rănite trei persoane.

Printre victime se află și un copil de un an, care a suferit o rană la cap provocată de schije. A fost rănită și mama lui, care a suferit o contuzie. O altă persoană rănită este un bărbat cu o leziune la coapsă”, a precizat Hinștein, relatează DW.

Toți răniții au fost transportați la Spitalul Regional din Kursk.

Anunțul armistițiului

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat un armistițiu cu Ucraina începând din 11 aprilie, ora 16:00, până la sfârșitul zilei de 12 aprilie. Anunțul a fost publicat pe 9 aprilie pe site-ul Kremlinului.

În reacție, președintele Ucrainei Vladimir Zelenski, a declarat că țara sa este pregătită pentru „măsuri în oglindă”, amintind că Kievul a propus anterior o încetare a focului pentru perioada sărbătorilor pascale.

Ucraina a spus în repetate rânduri că este pregătită pentru măsuri în oglindă. Am propus anul acesta o încetare a focului pe durata Paștelui și vom acționa în consecință. Oamenii au nevoie de un Paște fără amenințări și de pași reali spre pace, iar Rusia are șansa să nu reia bombardamentele nici după Paște”, a afirmat liderul de la Kiev.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: