În Ucraina a apărut posibilitatea vaccinării anonime anti-Covid
Full Article 2 minutes read

În Ucraina a apărut posibilitatea vaccinării anonime anti-Covid

În regiunea Transcarpatia din Ucraina este posibilă vaccinarea anonimă împotriva COVID-19. Inițiativa aparține șefului catedrei asistență socială din cadrul Universității Ujhorod, profesorul și deputatul Consiliului local, Feodor Șandor. Potrivit acestuia, inițiativa va oferi ocazia persoanelor care dețin certificate false de imunizare să beneficieze, totuși, de protecție împotriva COVID-19, informează UNIAN.

Profesorul ucrainean a citat datele unui studiu sociologic efectuat în regiunea Transcarpatia, care arată că peste 4 mii de certificate de vaccinare anti-Covid emise în această zonă ar putea fi false.

„Și acesta este doar vârful icebergului. Astfel de documente false există nu doar în regiunea Transcarpatia”, a precizat oficialul.

În cadrul aceluiași studiu, cetățenii care dețin certificare false de vaccinare au fost întrebați dacă și-ar dori, totuși, să fie imunizați.

„Rezultatul arată că peste 35% dintre acele persoane regretă că nu s-au vaccinat, însă actul a fost înregistrat juridic. De aceea, sunt blocate și nu știu cum să iasă din această încurcătură. Un alt moment este că sunt persoane care ar vrea să se vaccineze, însă familia este categoric împotriva. Mai este și factorul religios, peste care unii nu pot trece”, a adăugat Șandor.

Astfel, a apărut ideea de a efectua un experiment și de a crea un cabinet unde oamenii care vor să se vaccineze o pot face fără să-și dezvăluie identitatea. Punctul de vaccinare a fost deschis pe 17 noiembrie. În cadrul acestuia sunt disponibile vaccinurile AstraZeneca, CoronaVac, Pfizer și Moderna.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: