Înainte de ucidere, Nemțov a fost urmărit de aceleași persoane ca și Navalnîi
Full Article 2 minutes read

Înainte de ucidere, Nemțov a fost urmărit de aceleași persoane ca și Navalnîi

Cu un an înainte de uciderea opozantului rus Boris Nemțov, acesta a fost urmărit de o persoană care ar fi angajată al Serviciului Federal de Securitate (FSB/ФСБ). Aceeași persoană ar avea legătură cu tentative de ucidere în cazul altor politicieni care au criticat Kremlinul, precum Alexei Navalnîi, Vladimir Kara-Murza și Dmitri Bîkov, se arată într-o investigație realizată de jurnaliștii Bellingcat, The Insider și BBC.

Investigația arată că un bărbat, care potrivit pașaportului, se numește Vlarii Nicolaevici Suharev, l-a urmărit pe Boris Nemțov în cel puțin 13 călătorii prin Rusia. Mai exact, este vorba despre deplasări dus-întors (în total 26), care au avut loc în perioada mai 2014 – februarie 2015.

Cel puțin o dată, Suharev a fost însoțit de un alt presupus angajat al FSB-ului – Alexei Krivoșekov. Ultima oară, Suharev l-a urmărit pe Nemțov pe 17 februarie 2015, cu doar 10 zile înainte de uciderea acestuia. În urmăriri figurează și un al treilea angajat al FSB – Dmitri Suhinin.

Numele lui Suharev și cel a lui Krivoșekov sunt menționate și în alte investigații ale Bellingcat, despre otrăvirea lui Alexei Navalnîi și a lui Vladimir Kara-Murza, precum și a poetului și jurnalistului Dmitri Bîkov.

Kara-Murza a fost otrăvit de două ori – în 2015 și în 2017. Bîkov a ajuns în comă în timpul călătoriei spre Ufa, în 2019. Alexei Navalnîi și-a pierdut cunoștința în drum spre Moscova, în august 2020 – avionul a aterizat de urgență la Omsk, de unde politicianul a fost transportat la Berlin. Acolo, medicii au confirmat că politicianul a fost otrăvit cu o substranță toxică, cunoscută drept „Noviciok”.

***

În Rusia, toate informațiile despre rezervările biletelor avia și la cursele de tren sunt întregistrate într-o bază de date denumită „Magistral” („Магистраль”). La aceasta au acces angajații FSB și unii ai MAI-ului. Datorită faptului că datele din baza Magistral sunt deseori scurse pe piața neagră sau pe internet, jurnaliștii au acces la acestea.

Administrația prezidențială de la Moscova a declarat că autoritățile ruse nu au legătură cu informațiile publicate în investigație.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: