Trei cazuri noi de îmbolnăvire cu COVID-19 au fost înregistrate în stânga Nistrului. Potrivit presei locale, este vorba despre trei femei. Alte 17 teste au fost trimise la laboratorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică de la Chișinău și urmează să fie analizate.
Potrivit ТСВ Приднестровье, pacientele diagnosticate sunt o femeie de 47 de ani din orașul Tighina și alte două din satul Ciorbuci, născute în 1974 și 1972.
Totodată, au fost expediate pentru analize testele a 17 pacienți care au fost spitalizați în ultimele 24 de ore.
Menționăm că potrivit platformei online a Ministerului Sănătății, în raionele din stânga Nistrului au fost înregistate 45 de cazuri de îmbolnăviri.
În total, în Republica Moldova sunt 752 de cazuri de infectări cu COVID-19. 80 dintre pacienți sunt în stare gravă, iar 9 sunt conectați la aparate pentru respirație dirijată.
După vizita în Rusia, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat, pe 12 iulie, că s-a întâlnit la Minsk, capitala Belarusului, cu președintele Aleksandr Lukașenko. Potrivit lui Dodon, cei doi au discutat „cooperarea comercial-economică dintre țările noastre“. Fostul președinte l-a descris pe liderul de la Minsk drept „un prieten al Moldovei” și „un adevărat gospodar care acționează în interesul poporului său”.
Într-o postare pe rețelele sociale, Igor Dodon a declarat că există „potențial considerabil pentru relansarea legăturilor dintre R. Moldova și Belarus, în special în domeniile agriculturii, industriei farmaceutice și celei ușoare”.
„Astăzi, la Minsk, am avut o întrevedere de lucru cu Președintele Republicii Belarus, Aleksandr Grigorievici Lukașenko – un prieten al Moldovei, un adevărat gospodar, care întotdeauna gândește și acționează în interesul poporului său.După alegerile parlamentare din Moldova, ne vom concentra asupra următoarelor obiective: eliminarea barierelor din calea comerțului reciproc și stabilirea unei logistici durabile; intensificarea activității comisiei interguvernamentale moldo-belaruse; relansarea și dezvoltarea cooperării în cadrul CSI și UEEA; organizarea de forumuri de afaceri și extinderea dialogului între camerele de comerț și industrie; realizarea de proiecte comune, inclusiv crearea unui agrohub modern în Moldova cu participarea companiilor belaruse; studierea și aplicarea experienței belaruse în industrie – pentru noi, acest lucru este deosebit de important pe fondul procesului de dezindustrializare prin care trece Moldova în ultimii ani”, a scris Dodon în postarea sa.
La scurt timp, detalii suplimentare despre întâlnire au fost oferite de serviciul de presă al președintelui Belarusului. În comunicatul oficial se menționează că Lukașenko l-a salutat pe Dodon cu expresia: „Ești viu!”, la care acesta a răspuns: „Nu vor avea parte de asta.”
„Sunteți rupți de noi din cauza războiului, din păcate. Logistica s-a complicat. Dar lumea e mică. Nu există situații fără ieșire. Așadar, dacă conducerea Moldovei, dacă poporul Moldovei va dori să revină la colaborarea noastră și să o dezvolte, să știți că pentru noi nu sunteți un străin acolo. Suntem gata, prin dumneavoastră – dacă veți fi de acord –, să oferim sprijin și să refacem tot ce s-a pierdut în acești ani”, a declarat Lukașenko.
Amintim că în ultima perioadă a fost de mai multe ori în Rusia. Pe 10 iulie, acesta a anunțat că a avut o întrevedere cu vicepremierul Guvernului Federației Ruse, Alexandr Novak, la Moscova. Liderul PSRM a menționat că a discutat cu oficialul rus despre reluarea livrărilor de gaze naturale rusești către țara noastră, după alegerile parlamentare din 28 septembrie și ulterioara „schimbare a puterii”. Potrivit imaginilor publicate de socialist, la discuții au mai participat președinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, și liderul Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev.
La sfârșitul lunii iunie, Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev, alături de comunista Diana Caraman și socialista Zinaida Greceanîi, s-au aflat la un forum economic internațional în Sankt-Petersburg, Rusia. În marja evenimentului, politicienii s-au întâlnit cu ministrul adjunct al Energiei, Pavel Sorokin. Potrivit lui Dodon, în cadrul întrevederii s-a discutat despre „cooperarea bilaterală în domeniul energetic” și „revenirea la achizițiile directe de energie”.
Gazul este unul din principalele subiecte cu care opoziția pro-rusă a atacat formațiunea de guvernământ pro-europeană PAS, mai ales după începerea crizei energetice provocate de invazia rusă la scară largă asupra Ucrainei. Asta deși, în 2022, concernul rus Gazprom a majorat semnificativ prețurile pentru gazul destinat Republicii Moldova, iar ulterior a restrâns cantitățile livrate. Astfel, autoritățile țării au început să diversifice sursele de aprovizionare cu gaz, apelând la piețele europene.
Actualmente, Partidul „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei” sunt formațiuni extraparlamentare, iar PSRM se află în opoziție și nu sunt factori de decizie.