partidulsor.md

„Încălcările sunt bine planificate” versus „Am activat perfect legal”. Părțile și-au spus ultimul cuvânt înainte de decizia CC privind P. ȘOR

Examinarea legalității activității Partidului „ȘOR” este pus pusă pe pauză până pe data de 19 iunie. Luni, Înalta Curte va audia replicile părților și se va retrage în deliberări pentru a lua o decizie cu privire la demersul Guvernului privind scoaterea în afara legii a Partidului „ȘOR”. De menționat că în ședința din 14 iunie părțile au susținut pledoariile finale. 

Reprezentanții Guvernului au spus că „absolut în toate campaniile electorale, atât Partidul „ȘOR”, cât și reprezentanții partidului, au admis încălcări”: „În acest context, la materialele dosarului, au fost anexate toate hotărârile organelor de drept”.

Încălcările admise de partid au fost și sunt bine planificate. (…) Considerăm că toate acțiunile partidului trebuie analizate, întrucât efectele și normele negative sunt contrare prerogativelor democratice”, a mai spus reprezentantul Guvernului.

În același timp, reprezentantul Guvernului a declarat că pe parcursul ultimilor ani „se atestă susținerea Partidului „ȘOR” de către autoritățile unui stat străin”.

De menționat că Guvernul nu este reprezentat în instanță de un reprezentant al instituției sau al Ministerului Justiției, ca în majoritatea celorlalte cazuri, ci de trei avocați de la firma privată de avocatură Digore & Partners, unde a activat actualul ministru al Justiției Veronica Mihailov-Moraru.

Deputata Partidului „ȘOR” Marina Tauber a spus că formațiunea din care face parte nu este vinovată de nimic.

În ultimul an, eu, liderul nostru, echipa noastră, și întreg partid, am trecut prin mai multe dificultăți. Peste o lună va fi un an de când eu sunt deținută în penitenciarul numărul 13. (…) Partidul Politic „ȘOR” nu este vinovat de nimic. Aș vrea ca magistrații, dar și cetățenii, să știe că noi întotdeauna am activat perfect legal și nu am încălcat legea din nici un punct de vedere”, a comunicat Tauber. „Regretăm că se manipulează cu așa zisele sancțiuni impuse de unele state. Sunt strict politice, adoptate de organele politice, la solicitarea puterii de la Chișinău„, a menționat reprezentanta partidului.

Indiferent de decizia care va fi luată, noi vom găsit orice formulă perfect legala juridică ca să luptăm pentru democrație, drepturile cetățenilor”, a adăugat Tauber, solicitând Curții, în cadrul aceluiași discurs, respingerea sesizării Guvernului.

***

Amintim că proiectul hotărârii de Guvern prin care Ministerul Justiției a propus verificarea constituționalității Partidului „ȘOR” a fost aprobat pe 9 noiembrie 2022 de cabinetul de miniștri condus de fostul premier Natalia Gavrilița. Câteva zile mai târziu, Curtea Constituțională a declarat că a purces la examinarea sesizării.

Ministrul Justiției de atunci, Sergiu Litvinenco, menționa că în sesizarea înaintată au fost prezentate suficiente argumente care denotă faptul că, prin toate activitățile de până atunci, formațiunea politică ar fi acționat în contradicție cu principiile statului de drept și ar pune în pericol suveranitatea și independența Republicii Moldova.

În reacție, Șor a declarat la acea vreme că interzicerea formațiunii ar însemna „lezarea drepturilor” alegătorilor care şi-au dat votul pentru Partidul „ȘOR”, precum şi un „atentat la pluralismul de opinie”.

Amintim că în 2022, SUA a impus sancțiuni împotriva a 9 persoane și 12 entități pentru acte de corupție și legături cu Rusia în vederea influențării rezultatului alegerilor din Republica Moldova. Este vorba despre Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor, Sara Șor, Igor Ciaika, Ivan Zavorotnyi, Alexei Troșin, Iurii Gudilin, Olga Grak și Leonid Gonin. Cine sunt aceștia și ce acuzații li se aduc – AICI.

În cazul în care Curtea Constituțională va declara neconstituțional Partidul „ȘOR”, una dintre opțiuni este ca deputații acestei formațiuni să activeze în calitate de deputați independenți, a declarat ministra Justiției Veronica Mihailov-Moraru. „Dacă o parte din membrii acestui partid vor dori să facă parte dintr-un alt partid, este un drept al lor. Nimeni nu neagă dreptul de asociere”, a adăugat ministra.

Partidul „ȘOR” va găsi alternative în exprimarea sa pe scena politică a țării, în cazul în care va fi declarat neconstituțional. Declarația a fost făcută zilele trecute de deputatul formațiunii Vadim Fotescu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

gov.md

Chișinăul și Tiraspolul – o nouă rundă de discuții în grupurile de lucru pentru economie

Experți de pe ambele maluri ale Nistrului s-au reunit miercuri, 19 august, la sediul Misiunii OSCE din Chișinău, în cadrul celei de-a doua ședințe din acest an a Grupurilor de lucru pentru economie. Pe agenda discuțiilor s-au aflat aplicarea legislației fiscale și vamale, integrarea economică a regiunii transnistrene și noile reguli privind TVA și accizele pentru agenții economici din stânga Nistrului.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, reprezentanții Chișinăului au prezentat măsurile care vizează aplicarea uniformă pe întreg teritoriul Republicii Moldova a legislației vamale, fiscale, de mediu și în domeniul siguranței alimentelor, în conformitate cu standardele europene.

Un subiect central al reuniunii l-a constituit proiectul de hotărâre de Guvern privind aplicarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) și a accizelor pentru mărfurile introduse în Republica Moldova de către operatorii economici cu sediul în regiunea transnistreană. Reprezentanții Ministerului Finanțelor au explicat că măsura urmărește consolidarea echității fiscale, eliminarea distorsiunilor concurențiale și creșterea veniturilor bugetare.

Autoritățile au precizat că resursele acumulate urmează să fie direcționate către Fondul de convergență, creat pentru finanțarea proiectelor de infrastructură și a programelor de sprijin pentru mediul de afaceri și cetățenii din regiunea transnistreană.

Potrivit Chișinăului, introducerea noilor reguli fiscale va avea loc gradual, pentru a permite adaptarea mediului de afaceri și pentru a evita majorări semnificative ale prețurilor la produsele de consum curent. În prima etapă vor fi vizate categoriile de mărfuri cu impact social redus, iar ulterior vor fi analizate și produsele esențiale sau bunurile de larg consum.

În cadrul reuniunii, reprezentanții Ministerului Mediului au prezentat cerințele privind obținerea autorizațiilor de mediu de către agenții economici din regiunea transnistreană, în conformitate cu legislația națională privind emisiile industriale.

La rândul său, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a subliniat necesitatea asigurării accesului neîngrădit al inspectorilor instituției în regiune și eliminarea obstacolelor care împiedică desfășurarea controalelor.

Participanții au mai discutat despre taxele vamale aferente activităților comerciale, exportul de mărfuri strategice de către întreprinderile din regiune, precum și despre restabilirea circulației pe podul dintre localitățile Bâcioc și Gura Bâcului.

De asemenea, reprezentanții Chișinăului au informat partea transnistreană despre evoluțiile dialogului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind aplicarea cotelor de import pentru produsele din oțel originare din Republica Moldova.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, discuțiile s-au desfășurat într-o atmosferă constructivă, iar participanții și-au exprimat disponibilitatea de a continua dialogul pe subiectele economice de interes comun.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: