Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească

Incendiul de la Durlești: PAS și Primăria Chișinău au comentat situația victimelor; ce soluții propun

180 de apartamente au fost afectate de incendiu, dintre care 16, situate la mansardă, au suferit daune totale. În următoarele zile va fi ridicată o construcție provizorie pentru a proteja clădirea de ploi. Președinții fracțiunii PAS din Consiliul Local Durlești și Consiliul Municipal Chișinău au anunțat că au solicitat sprijin financiar din fondurile de rezervă ale localităților pentru a ajuta victimele. De asemenea, PAS i-a cerut primarului Ion Ceban să convoace Comisia pentru Situații Excepționale pentru alocarea de ajutoare materiale. Ceban a declarat că problema nu ar trebui pusă „pe umerii Primăriei Chișinău”, subliniind că ar trebui să se intervină prin fondul de rezervă al Guvernului. Totuși, edilul a menționat că se vor căuta soluții pentru a aloca încă 3 milioane de lei Primăriei Durlești pentru investiții, ca „să poată folosi acești bani la ajutorarea oamenilor”.

180 de apartamente – afectate de incendiu

Oleg Popșoi, președintele fracțiunii PAS din Consiliul Local Durlești, a declarat că 180 de apartamente au fost afectate de incendiu, dintre care 16, situate la mansardă, au suferit daune totale. El a spus că 5 familii beneficiază de cazare în cămine studențești. Popșoi a precizat că familiile vor putea rămâne acolo atât timp cât va fi necesar, în special cele din apartamentele de la mansardă, până la reconstrucție.

Întrebat dacă familiile evacuate se vor putea întoarce după reconstrucție, Oleg Popșoi a spus că acest lucru depinde de legalitatea construcției: „Dacă sunt ilegale, nu cred că se vor putea întoarce. (…) Poziția pe acest caz trebuie să o avem după ce se finalizează ancheta”.

El a anunțat că, în următoarele două zile, va fi ridicată o construcție provizorie pentru a proteja clădirea de ploi: „Guvernul ia măsuri urgente ca în următoarele două zile să fie întreprinse măsuri pentru a face o construcție provizorie, care să oprească intrările de apă pe parcursul săptămânii. (…) Ulterior, Guvernul va identifica metode și soluții pentru a fi reparat acoperișul după normative, nu ceea ce avem. (…) În următoarele două luni trebuie să fie reconstruit acoperișul. Asta a fost solicitarea locatarilor. Asta este și poziția domnului ministru al Infrastructurii”.

În continuare, Oleg Popșoi a spus că autoritățile trebuie să afle motivul pentru care blocul a fost „construit peste liniile roșii care sunt în Planul Urbanistic General”: „Cum a fost posibil să fie construit în albia și în zona de protecție a râului Durlești și cel mai important, ceea ce a dus la această tragedie devastatoare – ca să fie de asemenea amploare, este cum un bloc locativ a putut să fie construit în imediată apropiere de liniile de înaltă tensiune. (…) Aceste linii a făcut grea intervenția pompierilor și, anume din acest motiv, incendiul de la un singur apartament s-a extins pe o suprafață totală de 1500 m² și au avut de suferit toți”. „Sunt convins că cineva trebuie să răspundă”, a adăugat el.

Familiile vor beneficia de sprijin financiar?

„Fracțiunea PAS din Consiliul Local Durlești, cât și fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău, s-au adresat cu cereri către Comisiile fondurilor de rezervă pentru a acorda un sprijin financiar de urgență persoanelor care au avut de suferit”, a comunicat Oleg Popșoi. El a declarat că persoanele cu daune totale ar putea primi până la 20 de mii de lei din fondul de rezervă al Consiliului Local Durlești, iar un eventual sprijin din partea CMC va fi suplimentar.

Președinta fracțiunii PAS din CMC, Zinaida Popa, a declarat că partidul său a depus o solicitare către primarul Ion Ceban „ca să convoace de urgență Comisia Situației Excepționale pentru a examina oportunitatea de a aloca ajutoare materiale din fondul de rezervă a Consiliului Municipal Chișinău”. „Sperăm că primarul general nu va rămâne indiferent. Nu am văzut nicio declarație din partea dumnealui, ne întrebăm de ce oare”, a evidențiat Popa.

Ea a mai spus că PAS va propune „convocarea unei audieri publice privind starea actuală a construcțiilor din municipiul Chișinău și implicarea Inspectoratului de Stat în Construcții și revizuirea autorizațiilor emise în ultimii ani, în anumite zone de risc și aici vorbim de regiunea Tudor Strișcă, Schinoasa, Sprâncenoaia”: „Oamenii care locuiesc acolo știu exact despre ce vorbesc eu acum”.

Ce spune Ion Ceban

La ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău din 19 mai, Ceban a declarat că „pe nevoia oamenilor, inclusiv astăzi, se încearcă iar să se facă politică”.

„Ajunge să se facă politică pe tragediile oamenilor. Am văzut că unii încearcă cu tot dinadinsul să facă acest lucru, pasând responsabilități, încercând a induce în eroare. În cazuri de incendii pe teritoriul mun. Chișinău, când a ars de exemplu mansarda, Primăria a compensat și construit acoperișul, iar oamenilor le-au fost oferite resurse financiare pentru noi locuințe. În alte părți am oferit cazări. De când suntem la Primărie, nu am permis construcția practic a niciuneia dintre astfel de elemente din trecutul urbanisticii, care era cu grave încălcări ale legislației și normelor de construcție – mă refer la acest timp de mansardare”, a comunicat primarul.

„Dragi mult-stimabili guvernanți: vă rugăm să nu puteți pe umerii Primăriei Chișinău și a primarului din Chișinău lucruri în continuare. Cunoașteți că actualmente nu ține de compentența Primăriei Chișinău. Suntem în legătură permanentă cu Primăria Durlești. La acea etapă am susținut eforturile colegilor noștri implicați în stingerea incendiului și mă bucur că a fost unul comun. (…) Există fondul de rezervă al Guvernului în astfel de situații și dacă nu poate fi gestionat, nu știu de ce mai trebuie guvernanți”, a adăugat Ceban.

El a mai spus că „deja a fost pregătit demersul și va fi transmis Guvernului pentru ca din fondul de rezervă al statului” să fie ajutați locatarii din Durlești. Totodată, Ceban a menționat că autoritățile capitalei vor cere un raport pentru a vedea cum a intervenit Guvernul și în alte cazuri de incendii din țară sau intemperii.

„Cât privește Primăria Chișinău, vom căuta soluții privind alocarea, conform legii, a încă 3 milioane de lei Primăriei Durlești pentru investiții, pe lângă cei planificați pentru proiecte, astfel ca Primăria Durlești să poată folosi acești bani la ajutorarea oamenilor”, a conchis primarul.

***

Mansarda blocului de locuințe a luat foc pe 16 mai. Apelul la Serviciul 112 a fost efectuat la ora 15:57. Mansarda se află pe strada Tudor Vladimirescu nr. 75 din orașul Durlești, municipiul Chișinău. În timpul intervenției, pompierii și salvatorii au solicitat deconectarea unei linii de tensiune pentru securizarea zonei. Astfel, o parte dintre consumatorii municipiului Chișinău au rămas temporar fără energie electrică.

Incendiul a fost localizat la ora 19:45, însă lichidat complet pe 17 mai, la ora 04:08. Flăcările au distrus aproximativ 1500 m² din acoperișul blocului de locuințe, a comunicat Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

16 persoane au avut nevoie de intervenția ambulanței. Potrivit medicilor, acestea au suferit intoxicații cu monoxid de carbon și au prezentat o reacție acută la stres. Ulterior, trei pacienți au fost transportați la spital.

Pe 18 mai, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, și ministrul Educației, Dan Perciun, s-au deplasat la locul incendiului. Buzu a declarat că familiile afectate vor primi vouchere pentru necesitățile stringente, iar celor care au nevoie de un loc de trai temporar li se va oferi cazare.

Și ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a fost la locul incendiului. Oficialul a anunțat că Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică va lua măsuri corespunzătoare pentru efectuarea unei expertize complexe. În același timp, Bolea a precizat că a solicitat de urgență Inspectoratului o „expertiză tehnică și soluții aplicabile pentru protejarea clădirii în fața ploilor prognozate pentru următoarele zile, precum și o evaluare completă a structurii pentru a decide următorii pași”. Ministrul a mai declarat că locatarilor afectați le-a fost oferită o soluție – cazare în cămin. Totuși, a adăugat ministrul, o parte dintre familii au ales să rămână în locuințele lor.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova DevCon 2026 adună dezvoltatorii la Chișinău Arena pe 6–7 noiembrie

AI, securitate și date: speakeri de la Google, AWS, MongoDB, Perplexity AI și Wise urcă pe scena celei mai mari conferințe pentru dezvoltatori din Moldova

Moldova DevCon (#MDC26), conferința anuală pentru dezvoltatori organizată de FusionWorks, are loc pe 6–7 noiembrie 2026 la Chișinău Arena. Peste 1.000 de participanți și peste 20 de speakeri. În program: prezentări și workshopuri practice. Conferința se adresează programatorilor, specialiștilor DevOps, data și product, precum și designerilor.

Despre conferință

Tema principală a acestui an este AI-ul folosit în practică: agenți AI, consumul de tokeni în LLM-uri, AI în domenii reglementate și integrarea AI în ciclul de dezvoltare software. Pe lângă AI, în program sunt cloud și DevOps, securitatea lanțului de aprovizionare software, ingineria datelor, fintech și product management.

Joi, 5 noiembrie, participanții sunt așteptați la pre-party. Vineri, 6 noiembrie, conferința se deschide oficial, urmează o seară de prezentări și cina Wine & Tech cu speakerii (pentru deținătorii biletelor Geek). Sâmbătă, 7 noiembrie, programul durează de la 09:00 până seara și se încheie cu dezbaterea despre AI „Judgement Night” și cu afterparty-ul.

Organizatorul conferinței este FusionWorks, iar partener general este Orange Systems. Partenerii ediției 2026: Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Moldova Innovation Technology Park (MITP), Innovate Moldova, Moldindconbank, Range Rover Sport (partener LAND ROVER Moldova, compania DAAC Hermes), Adtelligent, Anthill, MADS IT Consulting, Garmin Moldova, Expertvin, Letz, Chișinău Arena, FUSION.GLOBAL, FusionWorks Academy, AngenAI și Restatify. Parteneri academici și de comunitate: Departamentul Informatică al USM, Inotek, FAF NGO, BEST Chișinău, Tech Women Moldova, SIA hub, Technovator și Sigmoid. Parteneri media: Simpals (Știri.md, Point.md), NewsMaker, TechDoor, Agora, Business Pages, BizSamurai și FoxCo.

Speakeri confirmați

Speakerii anunțați până acum vin din Elveția, Germania, Marea Britanie, Austria, Bulgaria, Serbia, Lituania și Moldova. Printre ei:

  • Vlad Negura, Software Engineer la Google — aplicații AI pentru companii, cazuri de utilizare și tendințe
  • Alexander Günsche, Senior Solutions Architect la Amazon Web Services — cum integrezi agenți AI în produse SaaS, cu A2UI și microfrontenduri
  • Aleksandr Nikolenko, Member of Technical Staff la Perplexity AI — cum delegi munca agenților AI
  • Stanimira Vlaeva, Staff Developer Advocate la MongoDB — workshop despre construirea agenților AI cu ADK și MongoDB Vector Search
  • Federico Fregosi, Staff Software Engineer (SRE) la Wise — securizarea lanțului de aprovizionare software
  • Oleg Kozhanov, Staff Engineer la Trade Republic — AI în medii reglementate și workshop despre agenți AI în SDLC
  • Indermohan Singh, Lead Developer Advocate la Dynatrace — de la experimente AI dispersate la un sistem de lucru
  • Sergey Makarenko, Engineering Manager la Wargaming — scalarea mediilor de staging: de la haos la automatizare

Din Moldova pe scenă urcă Sergiu Chilat (Adtelligent), Pavel Vornic (Agile Partners), Alexandru Frecautan (Endava), Elena Pavlovskaya (Portside) și Doina Derevciuc (MADS IT Consulting). Consultați lista completă și programul pe mdc.md/speakers și mdc.md/schedule. 

„Mulți dezvoltatori se întreabă azi dacă meseria lor mai are viitor: piața s-a strâns, iar AI-ul schimbă felul în care se scrie cod. A aștepta să treacă nu e o strategie. Rămân relevanți cei care învață să lucreze cu AI, nu împotriva lui, și care înțeleg problema din spatele codului pe care îl scriu. La MDC vorbesc oameni de la Google, AWS sau Perplexity AI, care pot spune concret ce s-a schimbat în munca lor și ce competențe contează acum. Veniți să aflați cum să rămâneți relevanți pe piață în această perioadă incertă”, a declarat Anton Perkin, CEO FusionWorks, organizatorul MDC.

Biletele pot fi cumpărate pe mdc.md/tickets.

Despre Moldova DevCon

Moldova DevCon (#MDC) este o conferință regională anuală pentru dezvoltatori, organizată de FusionWorks. Formatul combină prezentări, sesiuni practice și networking. În 2026, conferința ajunge la a 18-a ediție. Mai multe pe mdc.md.

Contact presă

Email: [email protected]

Persoană de contact: Irina Covriga, Event Manager, 069253837

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: