Andrei Mardari || NewsMaker

Care au fost argumentele pentru dizolvarea Partidului „ȘOR”? Curtea Constituțională a publicat decizia

Partidul „ȘOR” și liderii săi folosesc în activitățile lor în mod conștient, insistent, metodic și netransparent mijloace financiare  ilegale pentru a denatura procesele democratice și a prejudicia ordinea constituțională existentă. Curtea Constituțională consideră că implicarea unui astfel de partid în procesul de formare a voinței de stat într-o democrație liberă este inacceptabilă. Aceste concluzii au fost incluse în motivarea hotărârii Curții Constituționale prin care Partidului „ȘOR” a fost declarat drept neconstituțional, publicată în data de 29 iunie.

În decizia sa instanța a încercat să răspundă la două întrebări: dacă acțiunile Partidului „ȘOR” subminează democrația din Republica Moldova și statul de drept, și dacă acest partid luptă împotriva suveranității și independenței Republicii Moldova.

Partidul „ȘOR” este împotriva democrației și a statului de drept?

Curtea Constituțională a menționat în decizia sa că statul de drept și pluralismul politic pot fi încălcate dacă finanțarea ilegală a Partidului politic „ȘOR” este sistematică, continuă și semnificativă ca valoare.

„Analizând constatările din deciziile organelor electorale, Curtea constată caracterul sistematic al finanțărilor netransparente comise în mod deliberat în ultimii șase ani de către Partidul politic „ȘOR”, care a dezechilibrat sistemul democratic și care este incompatibil cu principiile fundamentale ale democrației și statului de drept”, se arată în decizia CC.

Curtea menționează că un partid politic trebuie să aibă posibilitatea de a critica ordinea existentă și de a folosi resursele financiare în condiții legale pentru a transmite maselor propriile idei politice și convingeri. Aceste acțiuni nu prezintă pericol dacă sunt respectate normele legale, democrația și ordinea constituțională formată de popor în cadrul alegerilor libere.

Totodată, instanța subliniază că Partidul „ȘOR” și liderii săi folosesc conștient, insistent, metodic și netransparent mijloace financiare ilegale în activitățile lor pentru a denatura procesele democratice și pentru a prejudicia ordinea constituțională existentă. În așa mod, Curtea Constituțională a concluzionat: „finanțarea netransparentă și ilegală a activităților Partidului „ȘOR” și cumpărarea voturilor sunt incontestabile”.

„Aceste acțiuni sistematice, continue și semnificative restrâng considerabil procesul electoral democratic și sunt un factor descurajator nu doar pentru alți concurenți electorali, dar și pentru alegătorii care cred sincer în valorile democratice. Instanța subliniază că participarea unui astfel de partid la procesul de formare a voinței de stat în condițiile unei democrații libere este inacceptabilă”.

„ȘOR” luptă împotriva suveranității și independenței Republicii Moldova

Curtea menționează că finanțarea netransparentă a partidului, care are un caracter sistematic, continuă și într-o mare măsură indică faptul că ordinea internă a partidului nu corespunde principiilor democratice. Mai mult, comportamentul formațiunii politice privind finanțarea netransparentă a activității sale a distorsionat percepția publicului cu privire la procedurile democratice așa ca campaniile electorale și dreptul la vot liber.

„Ținând cont de gradul de finanțare netransparentă a partidului, de caracterul sistematic, continuu și substanțial al acesteia, Curtea constată că Partidul „ȘOR”  poate accede la putere prin metode nedemocratice, ce pun în pericol principiile statului de drept, suveranitatea și independența Republicii Moldova”.

Drept urmare, Curtea Constituțională a decis că Partidul politic „ȘOR” se opune principiilor statului de drep, a suveranității și independenței Republicii Moldova și trebuie declarat neconstituțional.

Argumentele Partidului „ȘOR” 

În decizia Curții Constituționale sunt prezentate și argumentele Partidului „ȘOR”.

Partidul politic „ȘOR” consideră că nimic din statutul și programul partidului nu demonstrează direct sau indirect că intențiile, scopurile și activitatea partidului sunt îndreptate împotriva pluralismului politic, principiilor statului de drept, a suveranității, independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.




Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Telegram/ Zelenskiy Official

Zelenski: aliații nu au avertizat din nou Ucraina despre atacul cu rachete asupra Kievului

Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a declarat că partenerii occidentali nu au avertizat, din nou, Ucraina în legătură atacul cu rachete asupra Kievului din ajun. Potrivit acestuia, în seara zilei de 13 octombrie, armata rusă a lansat un atac cu rachete balistice asupra capitalei, pe care forțele ucrainene le-au detectat „practic când erau deja în apropiere”. Una dintre rachete a lovit un bloc de locuințe, iar alta a vizat CET-4, un obiectiv important al infrastructurii energetice a Kievului.

„Faptele arată că rușii nu consideră necesar să respecte ceea ce a declarat președintele SUA. Ucraina a susținut încetarea atacurilor asupra infrastructurii energetice. Rusia țintește o altă centrală electrică și pune în pericol viețile oamenilor noștri”, a declarat Vladimir Zelenski.

Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei, două persoane au murit, iar alte 21, inclusiv un copil, au fost rănite în urma atacului asupra unui bloc cu nouă etaje din raionul Desnianski, Kiev. Incendiul s-a extins pe opt etaje ale clădirii, iar salvatorii au evacuat 16 locatari.

O altă persoană a murit, iar una a fost rănită în urma unui atac asupra unei clădiri nerezidențiale din raionul Holosiivski.

Atacurile rusești cu rachete balistice au continuat pe parcursul nopții și în dimineața zilei de 14 octombrie. Primarul Kievului, Vitalii Kliciko, a anunțat că mai multe obiective energetice au fost lovite.

„În capitală au loc întreruperi ale alimentării cu energie electrică”, a scris Kliciko pe Telegram.
Potrivit companiei energetice DTEK, deconectările au afectat raioanele Darnîțki, Niprului, Pecerski și Solomianski, precum și o parte a raionului Holosiivski.

Amintim că, pe 13 octombrie, Zelenski a declarat că nici în seara precedentă, pe 12 octombrie, aliații nu au avertizat Kievul cu privire la un atac cu rachete lansat de Rusia.

Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, Iurii Ignat, a precizat că Ucraina primește informații de intelligence nu doar din partea SUA, ci și de la alte state membre NATO.

„Se întâmplă ca aceste informații să nu ajungă la destinație. Nu este primul caz de acest fel. Dacă de această dată au existat anumite probleme tehnice, cred că specialiștii vor clarifica situația”, a declarat Ignat.

Politico scrie că SUA au explicat lipsa informațiilor de intelligence prin condițiile meteorologice nefavorabile. Anterior, surse citate de Financial Times au relatat că Washingtonul a amenințat că va suspenda schimbul de informații de intelligence cu Kievul dacă Ucraina nu acceptă să oprească atacurile asupra rafinăriilor de petrol din Rusia. Cu toate acestea, Washingtonul nu a făcut un anunț oficial în acest sens.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: