theins.ru

Investigație: un fost comandant al Armatei Naționale a transmis regulat informații către GRU. Reacția Președinției

Fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Republicii Moldova, Igor Gorgan, ar fi raportat regulat și transmis informații inclusiv despre situația din țară agenției de informații militare a Forțelor Armate ale Federației Ruse, GRU. Cel puțin aceasta comunică publicația The Insider, care ar fi avut acces la corespondența de pe Telegram dintre Gorgan și „curatorul său din GRU, colonelul Aleksei Makarov”. Gorgan l-ar fi informat și ce arme cumpără Kievul de la țările vecine, inclusiv din Moldova, dar și despre discursurile publice ale președintelui Maia Sandu, „dovadă sunt zeci de link-uri transmise curatorului”. În reacție, Președinția de la Chișinău a anunțat că distincțiile de stat oferite lui Gorgan în 2006 și 2015, dar și gradele militare ale acestuia vor fi retrase. Totodată, instituția prezidențială a menționat că „astfel de crime împotriva statului trebuie pedepsite în cel mai aspru mod pentru trădare de Patrie”.

Investigația The Insider 

The Insider a publicat pe 5 iunie o investigație în care a menționat că a avut acces la mesajele de pe Telegram a fostului șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, fost comandant al Armatei Naționale, Igor Gorgan cu „curatorul său din Direcția Principală de Informații (GRU), colonelul Aleksei Makarov”. 

Potrivit sursei, Gorgan „a raportat regulat despre situația politică internă din republică și a transmis date despre vizitele reprezentanților Ministerului Apărării ucrainean, care au achiziționat echipament militar și obuze pentru forțele lor armate”.

Jurnaliștii au menționat că Gorgan și Makarov au început să ducă discuții active în aprilie 2022, adică după începerea invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia. Se precizează că Gorgan a avut întâlniri confidențiale, în cafenelele din Chișinău sau la pescuit: „Pot să mă întâlnesc cu oricine, sunt un om de acțiune, trebuie să mergem înainte mai repede!!! (…) Trăim vremuri istorice! Noi trebuie să facem această istorie!”, ar fi spus Gorgan într-un mesaj. 

Potrivit sursei, reprezentanții Rusiei s-au interesat îndeosebi ce arme cumpără Kievul de la țările vecine, inclusiv din Moldova.

„Ucrainenii deja de 3 săptămâni se plimbă prin Ministerul nostru al Apărării și cer totul, în special obuze pentru artilerie”, ar fi fost un alt mesaj al lui Gorgan. 

„Trebuie să închidem cât mai curând granița cu România! Aceasta este o gaură mare! De acolo multă marfă vine în Ucraina. Mai ales mărfuri militare!”, a mai spus Gorgan, potrivit sursei. 

Sursa a mai scris că pe lângă informațiile militare, agentul Gorgan a transmis informații despre situația politică internă din cadrul conducerii Republicii Moldova și a monitorizat îndeaproape discursurile publice ale președintelui Maia Sandu „dovadă sunt zeci de link-uri transmise curatorului”. The Insider a menționat că generalul „simte o ură deosebită pentru doamna Sandu”, pentru că ea l-a lipsit de funcția în Statul Major. „Ea va face încă multe „lucruri””, i-ar fi spus Gorgan lui Makarov. 

Jurnaliștii au mai scris că în ajunul expulzării în masă a diplomaților ruși din Moldova în iulie 2023, Gorgan a încetat să mai comunice cu Makarov și s-a angajat la Oficiul ONU pentru Refugiați din Chișinău (UNHCR-Moldova).

Reacția Președinției de la Chișinău 

Consilierul prezidențial Adrian Băluțel a menționat că „astfel de crime împotriva statului trebuie pedepsite în cel mai aspru mod pentru trădare de Patrie”.

„În 2021 această persoană a fost destituită din funcție de președinta Maia Sandu. Distincțiile de stat oferite acestuia în 2006 „Meritul Militar”, 2015 „Credință Patriei” și gradele militare vor fi retrase. Asemenea cazuri demonstrează că sunt imperios necesare o monitorizare continuă și o verificare minuțioasă în raport cu cei din instituțiile de apărare și de asigurare a securității statului. Astfel de infractori din interior contribuie la amenințările hibride la adresa statului Republicii Moldova. Tocmai de aceea, avem nevoie de instrumente mai eficiente de luptă împotriva acțiunilor de trădare de Patrie”, a reacționat Băluțel la investigația The Insider.

NewsMaker a încercat să ia legătura cu Igor Gorgan, pentru a solicita o reacție. Aceasta nu a răspuns la apeluri.

***

Igor Gorgan a fost demis din funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, comandant al Armatei Naționale în septembrie 2021. Un decret în acest sens a fost semnat de către președinta țării Maia Sandu. Propunerea privind demisia lui Gorgan a venit din partea ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, în cadrul ședinței de Guvern din 8 septembrie.

Igor Gorgan a preluat funcția de şef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, comandant al Armatei Naţionale în luna iulie 2019. El a mai deținut această funcție în perioada 2013 – 2016, dar a fost demis la solicitarea ministrului Apărării de atunci, Anatol Șalaru, care l-a acuzat de delapidări, cumetrism şi de partizanat politic. În replică, Gorgan a spus despre Șalaru că „vrea să se îmbogățească din contul statului şi al armatei și că își dorește persoane comode în Armata Națională”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Concurs anulat la un liceu din Soroca pentru că nu a câștigat „doamna de la PAS”? Platforma DA merge în instanță

Decizia Ministerului Educației și Cercetării de a anula rezultatele concursului pentru funcția de director al Liceului Teoretic „Ion Creangă” din Soroca va fi contestată în instanță, anunță liderul Platformei DA, Liviu Vovc. Potrivit acestuia, candidata Platformei fusese desemnată câștigătoare în baza unui criteriu prevăzut de regulament, după ce participantele au obținut rezultate egale la proba finală. Decizia Ministerului a fost criticată și de Dinu Plîngău, deputat ales pe lista PAS, care a revenit recent în conducerea Platformei DA. Acesta susține că rezultatele au fost anulate „pentru că nu a câștigat doamna de la PAS”.

Potrivit lui Plîngău și Vovc, în etapa finală au ajuns două candidate: una din PAS și alta din Platforma DA. Cei doi politicieni susțin că, după ce acestea au obținut rezultate egale, candidata Platformei DA a fost desemnată câștigătoare în baza gradului didactic mai înalt.

„La proba finală, după un rezultat egal, colega noastră a fost desemnată câștigătoare nu datorită carnetului de partid, ci în baza criteriului prevăzut de regulament – deținerea unui grad didactic mai înalt. Și ce s-a întâmplat după? Ministerul a intervenit, iar rezultatele concursului au fost anulat”, a scris Vovc pe rețele.

Liderul Platformei DA susține că decizia de anulare a concursului nu poate fi numită una corectă, având în vedere, spune el, că termenul de soluționare a contestației ar fi fost depășit, componența comisiei ar fi fost modificată contrar regulamentului, iar unii termeni juridici ar fi fost interpretați abuziv. „E clar ca se pregătește tot pentru ca în final să câștige cine se vrea și nu cine merită”, a mai scris Vovc.

Anularea rezultatelor a fost criticată și de deputatul Dinu Plîngău. Acesta a părăsit Platforma DA înaintea alegerilor parlamentare din 2025 pentru a candida pe lista PAS, iar câteva luni mai târziu a revenit în conducerea Platformei, păstrându-și mandatul de deputat PAS. Plîngău susține că rezultatele concursului au fost anulate deoarece nu a câștigat candidata PAS.

„Tot ce am cerut de la colegii de la PAS este să nu-mi trateze colegii de la Platforma DA cu dispreț. Juriștii vor contesta decizia Ministerului, dar sentimentul va rămâne. Justificări juridice cu siguranță pot fi găsite multe, la fel cum le găsesc și toate lăcustele de la APP sau când a trebuit de lansat o ditamai reformă dedicată unei singure persoane. În această perioadă, toți demnitarii și funcționarii trebuie să fim un pic mai umili și mult mai corecți”, a scris Plîngău pe rețele.

Contactat pentru un comentariu, Ministerul Educației nu a răspuns, deocamdată, solicitării NewsMaker.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: