gov.md

„Investițiile” care vă fură banii. Imaginea Maiei Sandu și a Nataliei Gavrilița, folosită de escroci într-o nouă schemă

Pe rețelele de socializare au apărut anunțuri cu sigla unei bănci comerciale din Republica Moldova, în care apar și fotografiile președintei țării Maia Sandu și premierului Natalia Gavrilița. Utilizatorii sunt îndemnați să participe la „un proiect de investiții”, urmând să își crească veniturile cu sume care ar porni de al 60 000 de lei pe lună. În realitate, nici șefa statului, nici prim-ministrul și nici banca respectivă nu au nicio legătură cu aceste anunțuri, iar întreaga „investiție” nu este altceva decât o fraudă.

Accesul este deschis. Alăturați-vă chiar acum. Statul a aprobat un proiect de la Maib, iar asta înseamnă că fiecare locuitor al Moldovei va putea participa la proiectul de investiții și își va putea spori capitalul. Le dăm posibilitatea participanților să fie instruiți, alocând pentru fiecare un mentor personal. Împreună cu acesta, veți face prima investiție, care se va dubla chiar din prima săptămână.

Câștigă de la 60 000 lei pe lună împreună cu Maib și cu M. Sandu. Proiect de stat de la MAIB, acces gratuit către platformă”, se arată în anunțul sponsorizat pe Facebook, în care apare fotografia președintei țării Maia Sandu.

screenshot/Facebook

În alt anunț, de această dată apare premierul Natalia Gavrilița.

Nu sărăciei! Fiecare participant al programului beneficiază de plăți săptămânale”, se mai arată în anunț.

screenshot/Facebook

Dacă accesează reclama respectivă, utilizatorii sunt redirecționați către un site dubios – bestprofitvalue.click, unde li se cere să răspundă la câteva întrebări. Denumirea nu are nicio legătură cu site-ul băncii ale cărei imagini este utilizată.

Despre faptul că este vorba despre o escrocherie prin care este utilizată imaginea băncii a vorbit și MAIB.

Răufăcătorii au creat site-uri și pagini false pe rețelele de socializare prin care îți propun să investești o sumă de bani în acțiunile băncii după participarea la un scurt sondaj, promițând câștiguri constante.

Aceste mesaje trec ușor de filtrele digitale și ajung să inducă în eroare chiar și persoanele vigilente. Scopul lor este de a înșela utilizatorii și, prin manipulare psihologică, îi impun să dezvăluie informații confidențiale sau să facă anumite acțiuni prin care le sustrag datele personale și de autentificare, cum ar fi: nume și prenume, adresa, IDNP, numărul de telefon, numărul cardului, data expirării, codul de securitate CVV”, au precizat reprezentanții băncii.

Iulia Bogușevschi, responsabilă din partea MAIB pentru relațiile cu presa, a declarat pentru NM că banca nu are nicio legătură cu anunțurile respective apărute pe internet și a îndemnat utilizatorii să se informeze despre proiectele lansate doar de pe site-ul oficial.

Președinția și Guvernul: Este un fals

Atât Guvernul, cât și Președinția au subliniat că informațiile care sunt distribuite în anunțurile respective sunt niște falsuri.

Guvernul nu poate vorbi din numele unei bănci comerciale private. Respectiv știrile diseminate despre presupusa implicare a guvernului într-un proiect a MAIB este un fals”, a explicat Anastasia Taburceanu, purtătoarea de cuvânt a Executivului.

Contactată de NM, Diana Fetco, șefa Secției Comunicare și Protocol din cadrul Inspectoratului General al Poliției, a confirmat că este vorba despre informații false.

„Cazul este înregistrat la Inspectoratul Național de Investigații, care urmează să identifice persoanele care stau în spatele acestei scheme și scopul urmărit de acestea”, a precizat Fetco.

***

Nu este pentru prima oară când imaginea președintei țării este utilizată de către escroci. În vara anului curent, un alt „proiect investițional” promitea câștiguri de la 4 mii de euro pe lună. Atunci, pe lângă imaginea președintei țării Maia Sandu, a fost utilizată și cea a americanului Elon Musk, dar și cea a platformei NewsMaker.md.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Igor Grosu

Grosu, prezent la Congresul PNL: „Vom face lucruri frumoase pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului”

Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate, a participat pe 12 iulie la Congresul extraordinar al Partidului Național Liberal (PNL) din România. Politicianul a susținut un discurs în timpul reuniunii, în care a urat succes PNL-ului și a făcut apel la liberali să fie alături de Republica Moldova la alegerile parlamentare din 28 septembrie, pentru a da statului o perspectivă „clară” privind integrarea europeană.

Noi, în Republica Moldova, urmărim foarte atent ce se întâmplă în România. Pentru că de felul cum merg lucrurile la București, în întreaga Românie foarte mult depind și felul în care merg lucrurile în R. Moldova. Vă mulțumesc pentru tot ajutorul pe care l-ați acordat constant la nivel de Guvern, la nivel de agenții, primării. Lucrul ăsta este apreciat, lucrul ăsta este de menționat de fiecare dată, fiindcă ajutorul României nu s-a oprit niciodată și este complicat să-l cuantificăm, pentru că el este continuu”, a declarat Igor Grosu.

Liderul PAS a mai notat interferențele ruse cu care s-a confruntat România în perioada alegerilor prezidențiale din 2025. E a subliniat că Rusia are o „atenție permanentă” față de România și Republica Moldova. „Ei ne privesc ca un tot întreg, ca un neam, ca o națiune. Măcar aici sunt sinceri, că ne tratează ca pe neamul românesc. Dvs ați simțit cumva pe pielea dvs lucruri pe care noi le simțim de 35 de ani, dar asta te face mai tare și mai pregătit”, a adăugat acesta.

Igor Grosu a remarcat că, în toamnă, și în Republica Moldova urmează să aibă loc alegeri parlamentare. Politicianul a declarat că scrutinul va fi despre calea pe care va merge statul, iar opțiunile sunt două: aderarea la UE sau rămânerea în „incertitudine”.

De ales nu prea avem multe. Dar un lucru simt și sunt sigur că cu ajutorul dvs, cu ajutorul prietenilor o să învingem și o să dăm Republicii Moldova o perspectivă foarte clară de integrare europeană. Vă rugăm să fiți alături. Și când spun că fiți alături, am în vedere să discutați cu primarii, primar la primar, ministru la ministru, om la om, politician la politician, să le transmiteți încrederea și sprijinul, că Republica Moldova nu este singură, are mulți prieteni și va reuși”, a menționat președintele PAS.

La final, Igor Grosu a urat succes în continuare Partidul Național Liberal, pe care l-a numit „partid-frate”. „Împreună o să facem echipă, împreună vom face lucruri frumoase pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului”, a spus el

Facebook/Igor Grosu

Precizăm că Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Național Liberal sunt membri ai Partidului Popular European – una dintre cele mai mari formațiuni transnaționale din Parlamentul European.

Congresul extraordinar al PNL a avut loc în Sala Unirii din Parlamentul României. Pe lângă liberali, la reuniune au mai participat președintele țării, Nicușor Dan, și reprezentanți ai formațiunilor din coaliția de guvernare.

În cadrul reuniunii a fost votată conducerea formațiunii. Astfel, premierul Ilie Bolojan a fost ales președinte al Partidului Național Liberal, cu 976 de voturi. El a fost singurul care a candidat pentru această poziție. De asemenea, vicepreședinți ai partidului au fost aleși Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicoleta Pauliuc, iar Dan Motreanu a fost numit secretar general al PNL.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: