Polina și Nicolae au sărbătorit anul acesta nunta de aur. Sunt de 50 de ani împreună, dar nu s-au văzut niciodată. Ambii sunt nevăzători. NM relatează povestea lor de viață, de dragoste, de respect și empatie, lungă de jumătate de secol.
„De 58 de ani trăiesc în întuneric beznă”
Polina și Nicolae Ciobanu ne-au propus să discutăm în parcul de lângă casa lor, din strada Pietrarilor. „Avem aici un loc special amenajat pentru nevăzători”, ne-a explicat Nicolae.
Strada Pietrarilor nu este situată la „capătul lumii”, dar oricum este destul de dificil de ajuns până la parc. Am avut noroc de o femeie care tocmai trecea prin zonă. Am întrebat-o cum să ajung în parcul pentru nevăzători. „Aici aproape toți sunt nevăzători sau slab-văzători, fetiță. Mergi de-a lungul drumului, în vale. Acolo e situat stadionul și parcul”, ne-a spus femeia arătându-ne direcția.
După cotitură, foșnesc teii, iar pe bancă, așa cum ne-am înțeles la telefon, mă așteaptă Polina și Nicolae. Bărbatul ne-a explicat la telefon cum să ne recunoaștem: „Vom fi în doi, eu cu baston. Dacă nu ne găsiți, telefonați”.
Nicolae se ridică în picioare pentru a mă saluta. S-a născut nevăzător, dar este fotosensibil. Polina, însă și-a pierdut vederea în adolescență din cauza unui traumatism. Sunt împreună de 53 de ani și de 50 de ani sunt căsătoriți oficial.
„Să spună mai întâi Polina povestea sa”, se adresează soției Nicolae.
„- Dar ce să povestesc, zâmbește Polina și începe să ne spună totul detaliat. – M-am născut în 1953 în regiunea Odesa, raionul Velikomihailovskii, satul Bolișoe Ploskoe”.
Până la vârsta de 12 ani, Polina vedea, alerga, învăța la școală. Dar într-o zi a căzut și s-a lovit. Din cauza loviturii, s-a format o tumoare pe creier. În 1965 i-au extirpat tumora, dar intervenția s-a soldat cu atrofierea completă a nervului optic, ne explică Polina. A pierdut pentru totdeauna vederea. „De 58 de ani trăiesc în întuneric beznă”, oftează Polina și deschide un pic ochii.
A absolvit școala-internat pentru slab văzători din Odesa. Ulterior, ajutată de mama sa, a venit la Tiraspol să se angajeze la muncă. Aici la cunoscut pe Nicolae.
Nicolae este cu un an mai mare decât Polina. El s-a născut în 1952 în Cimișlia.
„În prezent este orașul Cimișlia, dar acum 50 de ani era un mic orășel. Mama lucra în colhoz, într-o brigadă de cultivare. M-am născut nevăzător. – Așa își începe povestirea Nicolae și imediat precizează – În caz de ceva, Polina va completa povestea”.
Nicolae a absolvit școala-internat pentru slab văzători din Bălți. Bărbatul susține că din cauza problemelor de sănătate a fost nevoit să învețe de două ori în clasa a cincea. „A fost neplăcut faptul că a trebuit să repet anul. I-am rugat să mă lase să merg în clasa a 6-a, dar au fost de neînduplecat. Am vrut să le demonstrez că pot învăța, am depus efort și am devenit eminent. Am absolvit școala cu trei note de patru, celelalte toate de cinci”. Nicolae spune că nu avea bani pentru a continua studiile și nici nu putea miza pe niciun fel de ajutor. A fost nevoit să lucreze și să învețe: „Câteva luni învățam la Kislovodsk la colegiu, apoi mă întorceam și lucram la o fabrică din Tiraspol”.
„O voi auzi”
Polina și Nicolae s-au cunoscut la uzina din Tiraspol „Rassvet”. Ambii își amintesc când s-au întâlnit prima dată – 9 iunie 1970. Iată ce povestește Polina despre prima întâlnire:
„Mama m-a adus la intrarea în întreprindere, unde a venit și un tânăr care a spus:
– Am auzit că a venit o domnișoară de la școala din Odesa. Aș vrea să o văd.
Iar mama îi răspunde:
– Tinere, dar cum ai să o vezi?
– Eu am să o aud”
A urmat o prietenie de doi ani, după care s-au căsătorit. Peste un an s-a născut fiul lor. Polina și Nicolae mi-au spus că fiul lor are deja 49 de ani. Acum au familie mare – cinci nepoți.
Își amintesc că au făcut cu greu față situației la început de familie. Nimeni nu voia să-i ofere unui cuplu de nevăzători o locuință în chirie la începutul anilor 70. Nicolae povestește:
„ Am locuit într-o anexă: făceam focul, spălam rufe, aduceam apă. Făceam totul împreună. Polina a născut băiatul în data de 29 ianuarie. Nașterea a fost dificilă. Au fost externați abia peste o lună. Atunci nu se vindeau flori la orice colț, așa ca acum și iarna și vara. M-am dus la o seră din Tiraspol și i-am rugat să-mi vândă un coș cu flori. Eram singurul din maternitate cu flori”.
Mai târziu, s-au mutat la Chișinău unde li s-a oferit o cameră într-un cămin. Ambii munceau. Până la destrămarea URSS, Nicolae a studiat fără frecvență și a absolvit facultatea de Drept a Universității de Stat (era singurul student nevăzător din cei 13,5 mii). Ulterior, a fost șef al studioului de înregistrări a Asociației Nevăzătorilor, iar Polina lucra la același studio în calitate de controlor.
„Îmi pare că ne-am născut odată și am trăit împreună toată viața”
Nicolae ne povestește despre munca la studioul de înregistrări la sfârșitul secolului XX: este mult mai convenabil să asculți o înregistrare audio, decât să citești o carte scrisă în Braille. De exemplu, „Război și pace” într-un astfel de font are 30 de volume, iar înregistrarea audio are doar o casetă. Cărțile audio au devenit abia acum accesibile pentru nevăzători.
În acest moment, Polina îi atinge ușor genunchiul. „Am înțeles că doriți să ne întrebați cum ne descurcăm noi zi de zi?”, întreabă ea și apleacă capul în direcția dictafonului. Polina ne povestește ce situații hazlii li se întâmplă. De exemplu, în troleibuz: când îl văd pe Nicolae cu bastonul, îi oferă locul lui și nu Polinei și se supără când Nicolae îi oferă ei locul.
„Nu-i doresc nimănui, dar să știți că omul se obișnuiește cu toate. De multe ori când cineva intră în ospeție rămâne uimit cât de curat este în casă. Ne întreabă mereu cine ne face curat. Dar cine poate să ne facă nouă curat? Singuri le facem pe toate. Soțul mă conduce, deși toți consideră că e invers. Când eram tineri, el se ducea la tejghea ceva să cumpere, iar eu îl așteptam undeva într-o parte. Se apropiau și mă întrebau: „Vai, probabil vă este greu cu el. Iar eu le răspundeam: Din contră, cred că lui îi este mai greu cu mine”, își amintește Polina. Din 2016 ea este la pensie. Nicolae încă muncește în consiliul de administrare al Asociației Nevăzătorilor din Moldova. Este responsabil de domeniul cultură și sport dar și de organizațiile teritoriale.
Toată munca prin casă o fac împreună. Vorbesc de câteva ori pe zi la telefon pentru a afla dacă sunt în ordine. Se plimbă în parc, învață cântece cu nepoții mai mici, joacă cu ei șah și dame. Nici fiul, nici nepoții nu au probleme de vedere.
„Când s-a născut fiul, a apărut o responsabilitate în plus. Acum, ne bucurăm de nepoți și de succesele lor: ei fac karate, nepoata Mașa este campion european. De-a lungul vieții ne-am contrat, ne-am certat, dar niciodată supărarea nu a durat prea mult. Făceam concesii”, povestește Nicolae.
Polina susține la rândul ei că secretul unei căsnicii de durată este înțelegerea, respectul și empatia.
„Înțelegem că trebuie să ne ajutăm reciproc și că suntem responsabili de viața celuilalt. Dragoste e la început: floarea înflorește, dar cel mai important e fructul care îl face. Nu poate un om să iubească 50 de ani așa ca la început. Dar avem o altă legătură, una de sânge. Nu pot spune că este un om străin. Am impresia că ne-am născut odată și am trăit împreună toată viața. Nu-mi imaginez viața fără el”, spune femeia.
Teii înfloriți foșnesc deasupra capetelor lor, pe banca de alături adolescenții ascultă muzică. Acuși ne vom lua rămas bun, iar Polina și Nicolae vor pleca la braț acasă: pentru a găti, a se juca cu nepoții și pentru a le face pe toate împreună, la fel ca în toți acești 50 de ani.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!
