rtvi.com

Kremlinul îi cere Republicii Moldova să nu trateze Rusia ca pe o amenințare. Peskov: „Este complet absurd”

Republica Moldova nu ar trebui să vadă o amenințare din partea Federației Ruse. Cel mai bine ar fi să caute relații bune reciproc avantajoase, este de părere secretarul de presă al președintelui rus Dmitri Peskov. Potrivit lui, înarmarea Republicii Moldova – obiectiv anunțat de președinta Maia Sandu – nu prezintă niciun risc pentru Moskova, scrie ria.ru.   

„Nu există riscuri pentru Rusia, dar nici Moldova nu ar trebui să vadă nicio amenințare aici. Acest lucru este complet absurd. Probabil că cineva va compara asta cu Ucraina, dar aici orice comparație este absolut nepotrivită”, a declarat Peskov.

Secretarul de presă al președintelui Vladimir Putin a subliniat că „la urma urmei, Moldova nu s-a transformat – deși au existat, probabil, dornici – într-un asemenea centru de „anti-Rusia”, așa cum au încercat să facă în Ucraina”.

„Povestea este diferită acolo. Probabil că ar fi în interesul Moldovei să caute relații bune, reciproc avantajoase și reciproc respectuoase cu noi”, a spus el.

Amintim că Consiliul Uniunii Europene a adoptat pe 30 iunie o măsură de asistență în cadrul Instrumentului European pentru Pace (IEP) în valoare de 40 de milioane de euro în beneficiul Forțelor Armate ale Republicii Moldova.

Măsura de asistență va consolida capacitățile unităților de logistică, mobilitate, comandă și control, apărare cibernetică, recunoaștere aeriană fără pilot și comunicații tactice ale Forțelor Armate ale Moldovei prin furnizarea de echipamente neletale, provizii și servicii relevante, inclusiv instruire legată de echipament.

Pe 13 iulie, la Moldova 1, președinta Maia Sandu a declarat că, deși Moldova nu planifică să atace pe nimeni și nici nu își dorește să fie implicată într-un război, situația din Ucraina a determinat autoritățile să caute alternative pentru a îmbunătăți situația din armata națională. „Dacă avem armată și ea este prevăzută în Constituție, nu o lăsăm cu sapă de lemn, trebuie să facem niște lucruri elementare”, a declarat șefa statului.

Recent, secretarul de stat al Ministerului Apărării, Valeriu Mija, declara într-un interviu acordat pentru NM că Republica Moldova va primi arme de calibru mic pentru reînarmarea trupelor de menținere a păcii. Oficialul nu a exclus că, pe viitor, în țara noastră ar putea ajunge și artilerie grea.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Recean, în dialog cu activiști, antreprenori și tineri din Găgăuzia și Taraclia: „Unitatea e puterea noastră”

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu mai mulți activiști civici, antreprenori, tineri, dar și reprezentanți ai sectoarelor de educație, cultură și mass-media din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia. Potrivit unui comunicat al Executivului, discuțiile s-au concentrat pe importanța implicării minorităților naționale în procesele de luare a deciziilor.

Dorin Recean a evidențiat faptul că în sudul țării se investește activ, în special, în infrastructură. Printre cele mai mari proiecte se numără construcția drumului de ocolire Vulcănești, un proiect de 28 de milioane de euro, susținut din fonduri europene. Totodată, în UTA Găgăuzia, sunt în desfășurare 15 proiecte finanțate prin programul guvernamental „Satul European”, în valoare totală de 73 de milioane de lei.

De asemenea, premierul a menționat lansarea programului de formare profesională pentru cadrele didactice care predau limba găgăuză în grădinițele din autonomie. Programul este organizat de Universitatea de Stat din Comrat, sub egida Ministerului Educației, și este destinat pentru 74 de cadre didactice din 56 de grădinițe din autonomie. 

Tinerii prezenți la întrevedere au abordat subiecte privind integrarea europeană și măsurile de combatere a dezinformării.

„Unitatea e puterea noastră și doar împreună vom reuși să dezvoltăm comunitățile locale și să asigurăm un nivel de trai mai bun”, a precizat șeful Guvernului. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: