Reprezentanții Ministerului Sănătății declară că, până la acest moment, în țara noastră nu s-a confirmat o nouă tulpină de COVID-19. În cazul în care se va identifica, probele vor fi analizate la secvențiator, care va deveni funcțional între 10 și 15 decembrie. Până atunci, țara noastră are agreat un acord cu un laborator din Germania, unde vor fi transmise probele în caz de necesitate. Despre aceasta a anunțat, în data de 30 noiembrie, secretarul de Stat al Ministerului Sănătății, Svetlana Nicolaescu.
„Agenția Națională pentru Sănătate Publică este autoritatea responsabilă de supravegherea tulpinilor circulante. Toate probele care sunt examinate în laborator demonstrează că tulpina dominantă care circulă astăzi în Republica Moldova este tulpina Delta”, a declarat Nicolaescu.
La probele investigate în Moldova, potrivit reprezentantului Ministerului, încă nu a fost stabilit alt gen de tulpini.
„În cazul în care acestea vor fi identificate, probele date vor necesita să fie analizate la secvențiator. Acest secvențiator este practic în proces. Este planificat ca din data de 10-15 decembrie el să devină completamente funcțional ca să realizăm secvențierea. La moment, probele care sunt investigate prin sistemul de supraveghere nu au depistat alte tulpini decât Delta”, a mai precizat secretarul.
„Dacă vom avea alte tulpini în zilele următoare, avem agreat acordul cu laboratorul din Germania. În acest caz, probele vor fi transmise în acest laborator”, a adăugat Nicolaescu.
De menționat că nouă tulpină a coronavirusului, numită „Omicron”, a fost depistată pentru prima dată în Africa de Sud. Din cauza „Omicron”-ului, unele țări își suspendă deja traficul aerian, iar autoritățile Moldovei au înăsprit regulile de intrare pe teritoriul țării noastre pentru cetățenii străini care au fost recent în una dintre cele opt țări din Africa. Mai multe informații despre noua tulpină și cât de periculoasă ar putea fi aceasta puteți citi în sinteza NM.