bătrîncea vlad
Максим Андреев, NewsMaker

Legea miliardului, din nou în atenția PSRM. Socialiștii cer controlul constituționalității garanțiilor de stat emise în 2014 – 2015

Fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor (PSRM) solicită controlul constituționalității  ”legii miliardului”, prin care au fost acordate garanții de stat în valoare de circa 14 miliarde de lei pentru acoperirea furtului din sistemul bancar. Anunțul a fost făcut, pe 18 iunie,de către vicepreședintele Parlamentului, deputatul Vlad Batrîncea, candidat la funcția de deputat din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

„În loc ca acești bani să fie utilizați pentru majorarea salariilor și a pensiilor, pentru a sprijini agricultorii, pentru repararea drumurilor și crearea noilor locuri de muncă, Guvernul din care făcea partea și actualul președinte Maia Sandu, a pus pe umerii cetățenilor povara datoriei de 14 miliarde de lei care, împreună cu dobânda, constituie 25 de miliarde de lei”, a declarat deputatul.

Vlad Batrîncea a amintit că fracțiunea PSRM în legislatura a X-a a încercat de două ori să anuleze ”legea miliardului”, însă Curtea Constituțională a anulat decizia Parlamentului.

“Sperăm că de această dată magistrații Înaltei Curți vor ține cont de toate argumentele juridice, de norma Constituțională și de interesul poporului și vor anula această datorie rușinoasă de miliarde pe care guvernările de dreapta au pus-o în spatele cetățenilor”, a mai spus Vlad Batrîncea.

Legea privind emisiunea obligaţiunilor de stat în vederea executării de către Ministerul Finanţelor a obligaţiilor de plată derivate din garanţiile de stat din 2014 și 2015 prevede emisia obligaţiunilor de stat pe 25 de ani, în volum total de cca 14 miliarde de lei, cu o rată  a dobânzii de 5 la sută.

Majoritatea parlamentară formată din PSRM și fracțiunea Partidului „ȘOR”, dar și mai mulți deputați neafiliați, a votat, în decembrie 2020, inițiativa deputaților socialiști, ce prevede anularea legii prin care datoria pentru frauda bancară a fost pusă pe umerii cetățenilor. Ulterior, în urma sesizării deputaților Pro Moldova, Curtea Constituțională a ajuns la concluzia că inițiativa legislativă contravine Constituției.

În aprilie 2021, aceeași majoritate parlamentară a abrogat, din nou, Legea privind emisiunea obligațiunilor de plată derivate din garanțiile de stat sau așa-numita „lege a miliardului”. În mai, președinta Maia Sandu a respins abrogarea „Legii miliardului”, spunând că actul votat de majoritatea informală din parlamentul dizolvat între timp nu ridica de pe umerii cetățenilor povara restituirii banilor furați în 2014, ci o transforma în inflație și instabilitate financiară.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

makler.md

Amenzi de până la 2 230 de lei pentru tăierea ilegală a unui copac. Guvernul a aprobat un Regulament

Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței din 8 iulie, Regulamentul privind cuantumurile despăgubirilor pentru încălcarea legislației silvice. Acesta urmărește prevenirea mai eficientă a defrișărilor ilegale, tăierilor abuzive, incendiilor provocate și alte acțiuni ce afectează negativ fondul forestier, precum stimularea conduitei responsabile față de mediu. 

Potrivit Regulamentului, despăgubirea pentru tăierea ilegală a unui arbore a fost majorată, variind între 95 și 2 230 de lei, în funcție de diametrul tulpinii și tipul pădurii unde crește. Documentul prevede și amenzi pentru deteriorarea puieților și butașilor din pepiniere și plantații silvice, a fânețelor și pășunilor, folosirea neautorizată a terenurilor din fondul forestier și alte încălcări. 

De asemenea, au fost stabilite tarife pentru cazuri neprevăzute anterior de legislație, cum ar fi poluarea cu deșeuri sau incendii provocate. Sunt separate și prejudiciile, în funcție de factorii care le-au cauzat: fizici, chimici sau biologici (foc, vătămări mecanice etc.). 

Resursele colectate vor fi direcționate inclusiv către activități de reîmpădurire,  de achiziționare a echipamentelor moderne, de monitorizare și susținere a cercetării în domeniul silvic și de dezvoltare a unor programe educaționale de conștientizare ecologică în rândul populației. 

Cuantumul despăgubirilor pentru încălcările legislației silvice nu au fost actualizate de peste două decenii și, în anumite cazuri, valoarea lemnului tăiat este de 10-15 ori mai mare decât suma despăgubirilor legale. Astfel, actualizarea tarifelor va asigura un sistem echitabil, proporțional cu gravitatea prejudiciului”, a menționat Guvernul într-un comunicat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: