Lista candidaților la funcția de deputat din partea Partidului Unității Naționale (PUN) va fi stabilită mâine, 22 mai, la consiliul național politic al formațiunii. Un anunț în acest sens a fost făcut de liderul PUN, Octavian Țîcu, în cadrul unui briefing de presă.
„Mâine va fi consiliul național politic al Partidului Unității Naționale la care va fi adoptată lista, programul electoral și strategia electorală a partidului pentru alegerile parlamentare anticipate”, a spus Țîcu.
Totuși, liderul PUN a anunțat că directorul Institutului de Boli Cardiovasculare din Iași va fi cap de listă.
„La platforma PUN a aderat domnul Grigore Tinică, directorul Institutului Cardiovascular din Iași. Un medic și un chirurg cu renume mondial, pe care îl anunțăm cap de listă și candidatul PUN la funcția de prim-ministru. Considerăm acest lucru un prim gest de a recunoaște meritele pe care domnul Grigore Tinică le are pe ambele maluri ale Prutului”, a spus Țîcu.
Liderul PUN a mai precizat că prin acest gest vrea să arate „un model de politică în care nu liderul de partid este cel care se afișează peste tot primul, în toate funcțiile”.
„Primul pe listă va fi liderul partidului, după care va fi domnul Reniță, doamna Ana Guțu, domnul Alexandru Arseni, domnul Ion Cobîșenco, doamna Victoria Botnari, domnul Anatol Vidrașcu, după care va fi domnul Dușciac, doamna Gorea-Costin. Și va încheia lista primilor zece doamna Doina Dabija”, a spus Țîcu.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează o vizită oficială la Varșovia, unde a susținut marți, 8 iulie, un discurs în cadrul conferinței comune cu omologul său polonez, Andrzej Duda. În declarațiile sale, șefa statului a evidențiat relațiile strânse dintre cele două țări, „bazate pe încredere, solidaritate și obiective comune”, menționând că parteneriatul moldo-polonez este „mai solid ca niciodată”.
Maia Sandu a apreciat sprijinul Poloniei pentru Republica Moldova în momentele de criză, precum pandemia, criza energetică și valul de refugiați, dar și susținerea oferită în parcursul european al țării.
„Polonia a fost de mult timp o sursă de inspirație pentru Moldova — prin transformarea sa democratică, modernizarea economică și parcursul său de succes către integrarea europeană”, a subliniat președinta.
Președinta a remarcat că Polonia a devenit recent a 20-a cea mai mare economie a lumii și a apreciat că „familiile poloneze nu au trăit niciodată mai bine — pentru că s-a investit în reforme și s-a construit un stat ancorat în valorile europene”.
Președinta Moldovei a amintit sprijinul oferit de Polonia în momente-cheie pentru țara sa, inclusiv în crizele pandemiei, energetice și în gestionarea refugiaților.
„În 2021, când Rusia a transformat gazul într-o armă, Moldova a făcut prima achiziție de gaz de pe piața liberă — și am apelat la o companie poloneză. Asistența poloneză face o diferență reală în comunitățile din întreaga Moldovă — modernizând școlile noastre, spitalele și instituțiile locale. Ne-ați ajutat să dotăm forțele noastre de ordine cu expertiză și echipamente pentru a rămâne reziliente într-un mediu de securitate din ce în ce mai complex. Ați sprijinit antreprenorii moldoveni — inclusiv prin finanțare din partea Băncii de Dezvoltare Poloneze pentru întreprinderile mici și mijlocii”, a subliniat Sandu.
Șefa statului a vorbit și despre cooperarea economică, menționând că „asistența poloneză face o diferență reală în comunitățile din întreaga Moldovă — modernizând școlile noastre, spitalele și instituțiile locale”. Ea a amintit investițiile poloneze, inclusiv achiziția Purcari de către Grupul Maspex: „Acest parteneriat oferă produselor moldovenești acces la o rețea regională de distribuție puternică, un impuls important pentru exporturile noastre — și transmite un mesaj clar că Moldova este deschisă pentru afaceri”.
Președinta a încurajat firmele poloneze să investească în Moldova.
„Moldova oferă o bază eficientă din punct de vedere al costurilor și prietenoasă cu mediul de afaceri pentru acces pe piețe românească și ucraineană. Având o piață internă mai mică, suntem obligați, ca țară, să construim cea mai competitivă platformă de export din regiune și dorim ca firme poloneze ambițioase să valorifice acest potențial”, a mai menționat șefa statului.
Sandu a mai menționat și legăturile culturale și umane dintre cele două popoare: „În Moldova, o comunitate mică, dar mândră, de etnie poloneză continuă să-și păstreze patrimoniul cultural — o moștenire a istoriei noastre comune. Iar în Polonia, diaspora moldovenească construiește noi punți între popoarele noastre — prin muncă, studii și viață comunitară, contribuind la economiile ambelor țări”.
Președinta a elogiat vocea Poloniei în UE și a reiterat sprijinul Moldovei pentru Ucraina: „Suntem profund recunoscători Poloniei pentru sprijinul ferm acordat Ucrainei — pentru că, sprijinind Ucraina, contribuiți la protejarea Moldovei. Țineți acest război — și imperiul din spatele lui — departe de granițele noastre, departe de casele noastre. Ucraina poartă greul acestui război — iar curajul ei apără întreaga Europă. Onorăm această jertfă”.
Maia Sandu a reafirmat angajamentul pentru integrarea europeană: „Nu cerem scurtături. Ne facem temele — pentru că credem în acest proiect. Și pentru că vrem să contribuim la el”. Ea a transmis că Moldova este pregătită să întărească Uniunea Europeană „pentru regiunea noastră, pentru securitatea granițelor și pentru viitorul Europei”.
„Moldova este mândră să fie alături de Polonia. Și împreună, suntem hotărâți să construim o Europă mai puternică, mai sigură și mai unită”, a încheiat Maia Sandu.