dse.md

Lucrările de demontare la Filarmonica Națională sunt pe ultima sută de metri (FOTO)

La Filarmonica Națională Serghei Lunchevici lucrările demontare a materialelor avariate sunt pe ultima sută de metri. Pe parcursul zilei de 18 noiembrie muncitorii au efectuat 21 curse pentru transportarea deșeurilor și materialelor demontate.

Potrivit acestora lucrările de demontare în sala mică sunt executate la 100% iar în sala mare 95% din lucrări deja sunt îndeplinite.

Pe parcursul zilei de 19 noiembrie angajații companiei care efectuează acțiunile de demontare urmează să evacueze o parte din metalul rămas.

La fața locului continuă activitatea Statului Major al IGSU, care monitorizează și gestionează situația. În total la acțiunile de demontare sunt implicate 10 persoane și 7 unități de tehnică grea.

După înlăturarea totală a deșeurilor, experții în domeniu vor evalua starea tehnică a edificiului și se vor expune asupra următoarelor etape.

Reamintim că, la data de 25 septembrie 2020, Ministerul Finanțelor a deschis 3 conturi pentru donații destinate reconstrucției Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, în lei moldovenești, dolari americani și euro.

Incendiul din Filarmonica Națională, care a avut loc pe 24 septembrie, a distrus practic în totalitate interiorul clădirii.

dse.md
dse.md
dse.md

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

PAS cere reparații urgente la podul Ismail: „Îl îndemnăm pe Ceban să coboare pe pământ și să colaboreze”. Reacția Primăriei

După ce o bucată din podul de pe strada Ismail din Chișinău s-a desprins și a căzut pe carosabil, consilierii municipali ai fracțiunii PAS au susținut joi, 17 iulie, o conferință de presă în care au cerut măsuri urgente din partea autorităților locale pentru reabilitarea construcției.

Aceștia solicită publicarea proiectului tehnic de reabilitare a podului, inițierea discuțiilor cu autoritățile centrale pentru a găsi finanțare, precum și includerea subiectului pe ordinea de zi a Consiliului Municipal Chișinău și în bugetul capitalei.

Grinzile și pilonii acestui pod din beton sunt fisurați și afectați de coroziune, iar elementele marginale – bordurile și parapetele – sunt grav deteriorate. Hidroizolația a expirat acum 25 de ani, permițând infiltrarea apei în structura de rezistență”, a declarat Dumitru Ivanov, vicepreședinte al fracțiunii PAS.

Potrivit acestuia, expertizele tehnice din 2019 arătau deja că podul are nevoie de reconstrucție capitală, dar, spune el, „administrația Ceban nu a întreprins nimic concret și nu a prevăzut niciun leu pentru reparații în bugetele din 2024 și 2025”.

Deputatul PAS Lilian Carp a criticat lipsa de reacție din partea primarului general Ion Ceban, pe care îl acuză că „ignoră riscurile reale” pentru locuitorii orașului.

Ivan Ceban Kremlinovici continuă să ignore pericolul real care amenință zilnic viața chișinăuienilor. Stimabile Kremlinovici, așa arată Chișinăul când nu îl privești de pe dronă. Ca și podul Ismail, unde ai închis ochii intenționat la gravitatea problemei, s-a întâmplat și cu toate întreprinderile municipale aduse la prag de faliment. În ultimul ceas îl îndemnăm pe Ivan Ceban să lase foile și tezele primite de la prietenii săi de la Moskova, să coboare pe pământ, sau pe „plitka” pusă de el să meargă la colaborare, să votăm un buget pentru oameni, care să conțină soluții la problemele reale ale Chișinăului. Să se lepede de toți penalii și profesioniștii în scheme”, a spus Carp.

Primăria Chișinău respinge acuzațiile, catalogând declarațiile PAS drept „minciuni și manipulare“.

A fost anunțat că proiectul se află în faza de expertizare, iar după finalizarea tuturor procedurilor legale, va fi posibilă inițierea achiziției publice pentru lucrările de reparație a podului. În prezent, la podul Ismail au fost efectuate lucrări de conservare a structurii, iar în continuare se desfășoară lucrări de mentenanță pentru asigurarea securității, urmând ca podul să fie reabilitat în același mod”, se arată într-un comunicat emis de Primărie.

La rândul său, viceprimarul Ilie Ceban a calificat incidentul drept „izolat” și a sugerat că subiectul este exagerat în scopuri politice.

„A căzut o piatră de pe un pod aflat în conservare. Un incident izolat, dintr-o zonă care oricum este în așteptarea unui proiect de renovare, imediat ce se finalizează lucrările la podul Mihai Viteazul. Dar pentru unii, este suficient pentru a lansa acuzații, a căuta vinovați și a transforma o situație gestionabilă într-o „criză”. Dacă nu sunt știri bombă… nu-i problemă, le inventăm!”, a scris acesta într-o postare pe Facebook.

Amintim că miercuri, 16 iulie, o bucată de beton s-a desprins din podul de pe strada Ismail din Chișinău și a căzut pe carosabil, fără a provoca victime. Incidentul, surprins de o cameră de bord și devenit viral pe rețelele sociale, a stârnit îngrijorare în rândul șoferilor. Primăria recunoaște starea precară a podului și anunță că proiectul de reabilitare se află în prezent în faza de expertizare. Momentul în care bucata de beton se desprinde și cade o puteți vedea AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: