Maia Sandu a fost la CEC: a depus actele pentru a-și înregistra grupul de inițiativă

Maia Sandu, candidata desemnată de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) la alegerile prezidențiale, a depus actele la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru a-i fi înregistrat grupul de inițiativă. Cel din urmă este responsabil de colectarea semnăturilor în susținerea candidatului. Menționăm, CEC are la dispoziție 3 zile să examineze dacă înregistrează sau nu grupul de inițiativă. Maia Sandu a fost însoțită la instituția electorală de președintele ales al grupului de inițiativă Eduard Digore.

Pe 22 august, după ce a fost desemnată oficial drept candidată PAS la alegerile prezidențiale, Maia Sandu a mers la CEC pentru a solicita înregistrarea grupului de inițiativă. Menționăm, la evenimentul de desemnare a candidatei PAS s-a anunțat că din grupul de inițiativă vor face parte tineri, cadre didactice, deputați și persoane vârstnice.

Președinte al grupului de inițiativă a fost ales avocatul Eduard Digore, cel care a însoțit-o pe candidata PAS la Comisia Electorală Centrală.

„Mă simt încurajată și optimistă. Am văzut oameni frumoși, de treabă, cu dragostea de țară, care au venit să ne sprijine. (…) Și mă bucur că sunt oameni care cred în puterea noastră, de a schimba lucrurile în bine, oameni care vor să muncească pentru Moldova în continuare și am toată încrederea că vom reuși”, a spus Maia Sandu jurnaliștilor.

Menționăm, în fața Comisiei Electorale Centrale Maia Sandu a fost întâmpinată de mai multe persoane care au venit să o susțină.

***

La trei ani de când a devenit președintă, Maia Sandu a anunțat că va candida pentru un nou mandat. Maia Sandu a fost învestită în funcția de președinte al Republicii Moldova pe 24 decembrie 2020

Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 20 octombrie 2024, în aceeași zi cu referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Pe 21 august, în Republica Moldova, a început desemnarea și înregistrarea candidaților la funcția de președinte a Republicii Moldova. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, un candidat va constitui, în mod obligatoriu, un grup de inițiativă. Pentru înregistrarea grupului, cel târziu cu 50 de zile înainte de ziua alegerilor, va fi depus la Comisia Electorală Centrală un set de documente. Comisia va analiza documentele în termen de 3 zile și va adopta o decizie în acest sens. Dacă vor fi înregistrate, grupurile de inițiativă urmează să colecteze semnături pentru susținerea candidaților. Listele de subscripție trebuie să conțină cel puțin 15 000 și cel mult 25 000 de semnături ale susținătorilor, colectate din cel puțin jumătate din numărul unităților administrativ-teritoriale de nivelul al doilea ale Republicii Moldova. Se vor considera conforme unitățile administrativ-teritoriale de nivelul al doilea ale Republicii Moldova în care au fost colectate cel puțin 600 de semnături. Detalii AICI.

Menționăm, campania electorală în Republica Moldova va începe pe 20 septembrie 2024.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

După Moscova, la Minsk: Igor Dodon s-a întâlnit cu Lukașenko. Liderul PSRM vrea „relansarea legăturilor” cu Belarus

După vizita în Rusia, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat, pe 12 iulie, că s-a întâlnit la Minsk, capitala Belarusului, cu președintele Aleksandr Lukașenko. Potrivit lui Dodon, cei doi au discutat „cooperarea comercial-economică dintre țările noastre“. Fostul președinte l-a descris pe liderul de la Minsk drept „un prieten al Moldovei” și „un adevărat gospodar care acționează în interesul poporului său”.

Într-o postare pe rețelele sociale, Igor Dodon a declarat că există „potențial considerabil pentru relansarea legăturilor dintre R. Moldova și Belarus, în special în domeniile agriculturii, industriei farmaceutice și celei ușoare”.

Astăzi, la Minsk, am avut o întrevedere de lucru cu Președintele Republicii Belarus, Aleksandr Grigorievici Lukașenko – un prieten al Moldovei, un adevărat gospodar, care întotdeauna gândește și acționează în interesul poporului său. După alegerile parlamentare din Moldova, ne vom concentra asupra următoarelor obiective: eliminarea barierelor din calea comerțului reciproc și stabilirea unei logistici durabile; intensificarea activității comisiei interguvernamentale moldo-belaruse; relansarea și dezvoltarea cooperării în cadrul CSI și UEEA; organizarea de forumuri de afaceri și extinderea dialogului între camerele de comerț și industrie; realizarea de proiecte comune, inclusiv crearea unui agrohub modern în Moldova cu participarea companiilor belaruse; studierea și aplicarea experienței belaruse în industrie – pentru noi, acest lucru este deosebit de important pe fondul procesului de dezindustrializare prin care trece Moldova în ultimii ani”, a scris Dodon în postarea sa.

La scurt timp, detalii suplimentare despre întâlnire au fost oferite de serviciul de presă al președintelui Belarusului. În comunicatul oficial se menționează că Lukașenko l-a salutat pe Dodon cu expresia: „Ești viu!”, la care acesta a răspuns: „Nu vor avea parte de asta.”

„Sunteți rupți de noi din cauza războiului, din păcate. Logistica s-a complicat. Dar lumea e mică. Nu există situații fără ieșire. Așadar, dacă conducerea Moldovei, dacă poporul Moldovei va dori să revină la colaborarea noastră și să o dezvolte, să știți că pentru noi nu sunteți un străin acolo. Suntem gata, prin dumneavoastră – dacă veți fi de acord –, să oferim sprijin și să refacem tot ce s-a pierdut în acești ani”, a declarat Lukașenko.

Amintim că în ultima perioadă a fost de mai multe ori în Rusia. Pe 10 iulie, acesta a anunțat că a avut o întrevedere cu vicepremierul Guvernului Federației Ruse, Alexandr Novak, la Moscova. Liderul PSRM a menționat că a discutat cu oficialul rus despre reluarea livrărilor de gaze naturale rusești către țara noastră, după alegerile parlamentare din 28 septembrie și ulterioara „schimbare a puterii”. Potrivit imaginilor publicate de socialist, la discuții au mai participat președinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, și liderul Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev.

La sfârșitul lunii iunie, Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev, alături de comunista Diana Caraman și socialista Zinaida Greceanîi, s-au aflat la un forum economic internațional în Sankt-Petersburg, Rusia. În marja evenimentului, politicienii s-au întâlnit cu ministrul adjunct al Energiei, Pavel Sorokin. Potrivit lui Dodon, în cadrul întrevederii s-a discutat despre „cooperarea bilaterală în domeniul energetic” și „revenirea la achizițiile directe de energie”.

Gazul este unul din principalele subiecte cu care opoziția pro-rusă a atacat formațiunea de guvernământ pro-europeană PAS, mai ales după începerea crizei energetice provocate de invazia rusă la scară largă asupra Ucrainei. Asta deși, în 2022, concernul rus Gazprom a majorat semnificativ prețurile pentru gazul destinat Republicii Moldova, iar ulterior a restrâns cantitățile livrate. Astfel, autoritățile țării au început să diversifice sursele de aprovizionare cu gaz, apelând la piețele europene.

Actualmente, Partidul „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei” sunt formațiuni extraparlamentare, iar PSRM se află în opoziție și nu sunt factori de decizie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: