NewsMaker

Maia Sandu a pornit spre Kiev cu mașina. De ce delegația președintelui a optat pentru acest mijloc de transport

Delegația Republicii Moldova, în frunte cu președinta Maia Sandu, a pornit spre Ucraina, unde va întreprinde o vizită oficială. Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a președinției, Sorina Ștefârță, a precizat că deplasarea se va face cu mașina.

NM a încercat să afle din ce motiv președintele a optat pentru acest mijloc de transport.

„Este și mai ieftin, și e cea mai eficientă modalitate de deplasare pentru această perioadă în care se circulă mai greu”, a precizat Sorina Ștefârță, noua purtătoare de cuvânt a președinției.

Precizăm că Maia Sandu va efectua pe 12 ianuarie o vizită oficială la Kiev. Președintele Republicii Moldova va avea o întrevedere oficială cu președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, cu prim-ministrul Denis Shmygal și cu spicherul Parlamentului, Dmytro Razumkov.

Delegația oficială a Republicii Moldova este compusă din 10 persoane.

Tot pe 11 ianuarie, administrația prezidențială de la Kiev a anunțat că Maia Sandu și Vladimir Zelenski vor semna mai multe documente.

Republica Moldova rămâne în lista țărilor cu risc sporit de transmitere a noului tip de coronavirus, publicată pe 11 ianuarie de autoritățile ucrainene.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Gree – temperaturi răcoroase și aer purificat toată vara

A sosit vara și încă nu ai reușit să instalezi un climatizor? Alegerea unui sistem de răcire eficient și sigur pentru sănătate poate face diferența dintre o vară copleșitoare și una relaxantă. Descoperă în acest articol soluțiile pe care le oferă liderul global în domeniul climatizării.

Soluții inteligente pentru confortul tău

Gree oferă soluții inteligente care nu doar asigură temperaturi confortabile, ci și îți permit să controlezi climatizorul de la distanță, să ajustezi viteza de răcire și să te bucuri în continuare de modul silențios de funcționare. Unul dintre cele mai importante avantaje este protejarea sănătății pentru întreaga familie prin funcția de purificare a aerului.

Sănătatea familiei tale contează

Pe lângă răcire eficientă, climatizoarele Gree asigură un mediu sănătos în interiorul casei tale. Purificarea aerului se realizează prin:

  • filtre avansate care rețin praful, polenul și alte particule fine, protejând împotriva alergenilor;
  • funcția de auto-curățare, care previne acumularea de bacterii și menține climatizorul igienizat fără prea mult efort.

Pentru familiile cu copii mici sau persoane sensibile la alergeni, calitatea aerului este crucială. Acum nu trebuie să renunți la confort din frică că bacteriile și praful vor fi răspândite din cauza climatizorului, și nici nu e necesar să cumperi adițional un purificator pentru aer. Gree oferă soluții complete și fiabile, precum modelul Soyal sau Cosmo.

Partenerul tău în confortul zilnic – Gree Moldova

Renumele mondial al companiei vorbește de la sine despre calitatea climatizoarelor Gree. Experiența de peste 30 de ani în domeniu și prezența de peste 15 ani în Moldova, împreună cu produsele impecabile pe care le oferă compania, a câștigat încrederea clienților precum: Bucuria, MAIB, Ferma cu Origini, Linella, Franzeluța, Andy’s Pizza și La Plăcinte.

Și tu te poți bucura de o vară confortabilă cu soluțiile propuse de Gree, alături de milioanele de clienți mulțumiți. Descoperă gama completă de produse pe www.gree.md sau contactează un specialist la numărul +373 690 86 774.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: