Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a cheltuit aproximativ 25.000 de euro pentru cele 19 vizite în străinătate făcute anul trecut, ceea ce înseamnă puțin peste 1.300 de euro pentru fiecare deplasare externă. În același timp, deplasările externe făcute de Klaus Iohannis anul trecut – 21 la număr – au costat peste 3,32 de milioane de euro, adică aproape 160.000 de euro pentru fiecare vizită în străinătate, scrie presshub.
Administrația prezidențiale de la Chișinău precizează că a fost cheltuită mai puțin de jumătate din suma alocată în buget în 2022 cu acest scop.
Președinția Republicii Moldova a făcut public pe 10 ianuarie raportul privind deplasările de serviciu făcute în străinătate de Maia Sandu și de membrii delegaţiilor acesteia în anul 2022. Puțin peste 1.300 de euro pentru fiecare vizită externă
Pe parcursul anului trecut, Maia Sandu a făcut 19 deplasări externe, inclusiv în Statele Unite (de două ori) și în Japonia – a avut discursuri în plenara Parlamentului European şi la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite şi a participat la mai multe reuniuni internaţionale, conferinţe şi evenimente publice, unde a avut şi întrevederi bilaterale. De asemenea, Maia Sandu a făcut şi câteva vizite bilaterale, la invitaţia omologilor săi şi a altor oficiali de rang înalt din ţările gazdă, precizează Administrația prezidențială de la Chișinău.
Conform sursei citate, cheltuielile pentru vizitele externe din anul 2022 au fost de 514.403,43 de lei moldoveneşti (puţin peste 25.000 de euro), mai puţin de jumătate din suma de 1.052.700 de lei alocată în acest scop din bugetul Preşedinţiei pentru anul trecut. Asta înseamnă puțin peste 1.300 de euro pentru fiecare externă.
Pentru anul 2023, suma alocată pentru vizite în străinătate este de 700.000 de lei, echivalentul a aproximativ 35.000 de euro.
În anii anteriori, pentru deplasările de serviciu efectuate în străinătate, Administrația Președintelui Republicii Moldova a cheltuit următoarele sume:
2021 – 534.442,51 lei din 1.414.000 lei alocați;
2020 – 632.692 lei din 1.000.000 de lei alocați (fosta administrație);
2019 – 1.845.451,8 lei din 2.100.000 de lei alocați.
În România, preşedintele Klaus Iohannis a efectuat, în anul 2022, 21 de deplasări externe, care însumează cheltuieli de peste 3,3 milioane de euro.
Mai exact, cheltuielile aferente pentru cele 21 de deplasări externe ale delegaţiilor oficiale conduse de șeful statului în anul 2022 însumează 16.604.678,40 lei.
Şeful statului a participat, pe 16 februarie, la Paris, la invitaţia omologului francez, Emmanuel Macron, la un dineu de lucru informal privind situaţia de securitate din Sahel. El a luat parte, pe 17 şi 18 februarie, la cel de-al VI-lea Summit Uniunea Europeană – Uniunea Africană, organizat la Bruxelles, iar pe 24 februarie – la reuniunea Extraordinară a Consiliului European (Bruxelles).
În martie, preşedintele Iohannis a fost prezent la reuniunea extraordinară a şefilor de stat şi de guvern din ţările membre NATO, organizată la Cartierul General al Alianţei Nord-Atlantice din Bruxelles (24 martie), şi la reuniunea Consiliului European, tot la Bruxelles (24-25 martie).
Pe 30 şi 31 mai, preşedintele Klaus Iohannis a participat la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care s-a desfăşurat la Bruxelles.
Pe 14 iunie, la Haga, a participat la reuniunea în format restrâns, în pregătirea Summitului NATO; pe 20 iunie, la Riga, în Letonia, la cea de-a şaptea ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mari (I3M) şi la cea de-a patra ediţie a Forumului de Afaceri I3M; pe 23 şi 24 iunie, la Bruxelles, la reuniunile liderilor din Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest, Consiliului European şi Summitului Euro în format extins; în perioada 28-30 iunie – la Summitul NATO de la Madrid.
În septembrie, şeful statului a participat la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a, care au avut loc la Londra. Pe 20 şi 21 septembrie, el a condus delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), organizată la New York. Vizita preşedintelui Iohannis în Statele Unite ale Americii a inclus şi o deplasare la San Francisco pe 22 şi 23 septembrie.
În octombrie, preşedintele Iohannis a fost prezent la prima reuniune a Comunităţii Politice Europene şi la reuniunea informală a Consiliului European de la Praga (6-7 octombrie) şi la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (20-21 octombrie).
Pe 7 şi 8 noiembrie, şeful statului a participat la Summitul implementării climatice de la Sharm El-Sheikh, iar pe 11-12 noiembrie – la Forumul pentru pace de la Paris. De asemenea, preşedintele Iohannis a efectuat o vizită oficială în Republica Letonia, la Riga, pe 23 noiembrie, urmată de o vizită oficială în Republica Lituania, la Vilnius, pe 24 noiembrie, şi de participarea pe 25 noiembrie, la Kaunas, la simpozionul internaţional „The Idea of Europe” şi la reuniunea şefilor de stat din Lituania, Letonia, Polonia şi România.
Şeful statului a efectuat pe 2 şi 3 decembrie o vizită de lucru la Atena, iar pe 6 decembrie a participat la summitul UE-Balcani de Vest de la Tirana. Pe 14 şi 15 decembrie a fost la Bruxelles, la summitul UE-ASEAN şi la reuniunea Consiliului European.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!