Андрей Мардарь, NewsMaker

Maia Sandu mulțumește cetățenilor care au participat la adunarea din 21 mai: „Moldova va fi Uniunea Europeană“

Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj de mulțumire pentru cetățenii care au participat Adunarea „Moldova Europeană” din 21 mai. Șefa statului a spus că Moldova cu siguranță va fi în Uniunea Europeană și că „este datoria noastră să înfăptuim acest vis”. 

„Le mulțumesc tuturor cetățenilor din țară și din diasporă, care au spus azi, într-o singură voce, că locul Moldovei este în Uniunea Europeană. Peste 80 de mii de oameni au cerut în Piața Marii Adunări Naționale aderarea Republicii Moldova la UE”, a scris Maia Sandu, pe rețelele de socializare.

Șefa statului a adăugat că „acest vis a fost clădit de bunicii și părinții noștri, care acum 34 de ani, pe 27 august, au revendicat dreptul la libertate, unitate națională și la un viitor european”.

„Este datoria noastră să înfăptuim acest vis, fiindcă noi suntem un popor cu credință, harnic și demn. Avem misiunea comună să facem Moldova mai bogată și mai modernă. Și acest lucru stă în puterea fiecăruia dintre noi. Să ne privim cu mândrie țara. Ne unește dorința noastră comună de a trăi liber într-un stat european. Ne unește credința că moldovenii merită să fie fericiți la ei acasă și să-și decidă singuri soarta. Ne unește speranța că peste 7 ani ne vom uita în ochii copiilor Moldovei mândri de deciziile noastre și vom vedea optimism și bucurie”, a menționat președinta.

Maia Sandu a mai spus că „dacă acestea sunt lucrurile care ne unesc pe toți, indiferent de etnie, limbă maternă sau ideologie politică, cu siguranță Moldova va fi în Uniunea Europeană”.

„Este legământul generației noastre – să muncească cât este nevoie pentru ca următoarele generații să fie în familia europeană. Pentru că Moldova este Europa. Pentru că Moldova va fi Uniunea Europeană”, a conchis Maia Sandu.

***

Pe 21 mai, în PMAN, a avut loc Adunarea „Moldova Europeană”. Evenimentul a avut două părți: adresări către cetățeni și un program artistic. Adunarea „Moldova Europeană” s-a desfășurat la Chișinău, dar și în alte 33 de capitale și orașe europene.

La Chișinău, președinta Maia Sandu a susținut un discurs în fața moldovenilor. Șefa statului a asigurat că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. De menționat că președinta a vorbit în cinci limbi la Adunarea „Moldova Europeană”. Deși cea mai mare parte a discursului a fost în română, aceasta a adresat un mesaj și în rusă, ucraineană, găgăuză și bulgară.

Și președinta Parlamentului European Roberta Metsola, aflată la Chișinău – la Adunarea „Moldova Europeană”, a vorbit de pe scena din PMAN. Metsola a spus că vrea să fie alături de Moldova, atunci când țara va începe negocierile privind aderarea la UE. „Sperăm că în acest an”, a menționat oficialul.

La sfârșitul Adunării „Moldova Europeană” a fost adoptată rezoluția „Moldova Europeană”. Prin acest document, moldovenii și-au afirmat aspirația Republicii Moldova de a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.

Potrivit datelor Poliției, în Piața Marii Adunări Naționale – pe 21 mai, s-au adunat între 75 000 și 80 000 de persoane.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Doi grăniceri ucraineni au trecut ilegal în Moldova. Sunt acuzați că ar fi încercat să înece un bărbat în Nistru (VIDEO)

Doi grăniceri ucraineni sunt cercetați penal pentru trecerea ilegală a frontierei Republicii Moldova, după ce au intrat cu o ambarcațiune cu motor în apropierea satului Holoșnița, în timpul unei acțiuni de reținere a unui cetățean ucrainean. Incidentul a avut loc pe 15 octombrie, în jurul orei 15:00, potrivit Poliției de Frontieră.

Imaginile cu incidentul de pe Nistru au fost publicate de deputatul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc. Acesta a spus că le-a primit pe rețelele sociale și a cerut o reacție din partea autorităților. În înregistrare, localnicii se ceartă cu cei doi grăniceri și îi acuză că l-ar fi lovit pe bărbat cu o bâtă în cap și ar fi încercat să îl înece.

„Nu trebuie să îneci băiatul. Când am ieșit, am văzut cum îl înecai. Ai copii? Băiat ai? Câți copii ai? Și acest băiat are copii. El nu a fugit de viață bună”, spune unul dintre bărbați.

„Nu l-am înecat”, răspunde unul dintre grăniceri.

„Cum nu l-ai înecat? De câte ori l-ai lovit”, a spus, în reacție, un alt bărbat prezent.

Poliția de Frontieră nu a comentat aceste acuzații în comunicatul său, însă precizează că o patrulă de intervenție a Poliției de Frontieră s-a deplasat la fața locului și i-a preluat pe cei doi grăniceri ucraineni. Aceștia au fost conduși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Cosăuți pentru aplicarea procedurilor legale.

„Cauza a fost înaintată Procuraturii, care a dispus pornirea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută la art. 362 din Codul penal al Republicii Moldova”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în privința celor doi au fost aplicate procedurile legale, fără să anunțe ce măsuri au fost luate.

IGPF a îndemnat cetățenii să își păstreze calmul și să se informeze din surse oficiale, pentru a evita răspândirea informațiilor neverificate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: