Majorarea salariilor pentru judecătorii CC va reveni în Parlament. Grosu: „Noi am avut senzația că Guvernul a dat aviz pozitiv”
Full Article 3 minutes read

Majorarea salariilor pentru judecătorii CC va reveni în Parlament. Grosu: „Noi am avut senzația că Guvernul a dat aviz pozitiv”

Parlamentul va examina în mod repetat subiectul privind majorarea salariilor pentru angajații Curții Constituționale (CC), implicit cele ale judecătorilor Înaltei Curți. În cadrul ediției din 13 decembrie a emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV Chișinău, președintele Parlamentului Igor Grosu a explicat cum s-a întâmplat că proiectul de lege nu a fost avizat pozitiv de către Guvern, motiv pentru care e președinta țării a refuzat să îl promulge.

„Graba strică treaba.  [Majorarea] a pornit de la discuții nu doar despre salariile membrilor Înaltei Curți, dar și a angajaților, care sunt destul de modeste și acolo se face un lucru foarte important, iar această instituție, în general, este foarte importantă în tot ce se numește respectarea legii, Constituție, ș.a.m.d. În vâltoarea acestor evenimente, a fost o lipsă de comunicare cu Guvernul, noi am avut senzația că Guvernul a dat aviz pozitiv… lucrurile se precipitau pentru că noi trebuia să reușim cu tot pachetul de legi la bordul Fondului Monetar”, a explicat speakerul.

Igor Grosu a mai menționat că a avut, chiar astăzi, o discuție cu colegii despre acest subiect: „De data asta, o vom lua fără grabă, pentru că dacă vom interveni repede, la sigur o să mai fie scăpări. Nu ne grăbim nicăieri, revotăm, reexaminăm legea așa cum este, iar apoi vom reveni în procedură liniștit, după discuții cu Executivul, pentru a vedea, pe de o parte, cu cât putem veni pentru angajații Curții, cu cât putem veni pentru membrii Curții Constituționale. De acord, discrepanțele mari tot timpul trezesc semne de întrebare”.

Președintele interimar al PAS a precizat că salariile judecătorilor nu se vor dubla, iar majorările vor fi mai mici. Se va întâmpla anul viitor, când se va ajunge la rectificarea bugetului.

„Scuzați-mă, dar vreau să accentuez: pentru anumite persoane în acest stat, și nu mă refer la mine, la președinte, la prim-ministru – noi vom munci și ne vom face datoria, pentru că avem un angajament necondiționat. Dar pentru anumite funcții în statul ăsta trebuie să ne gândim. Nu zic să le oferim sume exorbitante, dar să ne asigurăm că, dincolo de legislație bună, oamenii ăștia să nu fie atinși de nicio tentație”, a mai spus Igor Grosu.

Amintim că, în urma unui amendament la proiectul politicii bugetar-fiscale, semnat de deputații PAS, Olesea Stamate, Veronica Roșca și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a fost aprobată o majorare semnificativă a salariilor judecătorilor Curții Constituționale, de la 44 de mii de lei la aproape 82 de mii. Totuși, amendamentul a fost votat fără a exista avizul Guvernului. Deputații socialiști au declarat ulterior că vor cere CC controlul constituționalității amendamentului, întrucât avizul Guvernului este obligatoriu pentru inițiativele care prevăd cheltuieli bugetare.

Pe 10 decembrie, președinta țării, Maia Sandu, a restituit Parlamentului, Legea cu privire la modificarea unor acte normative privind legislația bugetar-fiscală 2022, pe motiv că nu există avizul Guvernului la amendamentul cu privire la salarizarea angajaților Curții Constituționale.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: