Facebook/Elena Vorotneac

Manifestul unui dascăl: Mai bine o școală fără profesori, decât o instituție unde copiii cresc umiliți și cu mentalitate de sclavi

Reportajul NewsMaker despre profesoara înregistrată în timp ce insultă un elev a provocat numeroase reacții și comentarii printre cititori. Materialul a atras atenția și forțelor de ordine. Iar o profesoară din Chișinău a menționat pe rețelele de socializare că nu e simplu să fii pedagog însă „dacă nu-ți place profesia, nu iubești copiii, pleacă”. Potrivit dascălului, profesorul trebuie să fie ca un părinte iubitor și să nu împartă clasa în buni și răi. „Mai bine o școală fără de profesori, decât o instituție unde copiii cresc umiliți și cu mentalitate de sclavi”, a comunicat profesoara. 

Profesoara de la liceul teoretic cu profil de arte „Elena Alistar”, instituție din sectorul Botanica al capitalei, Elena Vorotneac a venit cu un îndemn către pedagogi pe rețelele de socializare. Potrivit Elenei Vorotneac, cadrele didactice trebuie să se comporte cu elevii cu respect și profesionalism, chiar dacă „nu întotdeauna ești iubit”. „Consultă-te cu colegii care au o mai mare experiență sau pur și simplu citește cărți de specialitate”, a adăugat profesoara.

Nu e simplu să fii profesor. Dar dacă nu-ți place profesia, nu iubești copiii, PLEACĂ! Mai bine o școală fără de profesori, decât o instituție unde copiii cresc cu personalitatea deformată, umiliți și cu mentalitate de sclavi. Profesorul trebuie să fie ca un părinte iubitor. Dacă iubești cu adevărat, înseamnă că îți pasă de educația elevului, de reușita lui, de starea de bine. Poate, nu întotdeauna ești iubit, dar dacă faci ceva pentru binele copilului, ulterior acesta va înțelege. Faci asta fără să umilești, fără să jignești. Ci cu respect, cu profesionalism și prin aplicarea strategiilor didactice pe care ar trebui să le cunoști din momentul în care ți-ai ales această profesie. Dacă încă nu cunoști cum, consultă-te cu colegii care au o mai mare experiență sau pur și simplu citește cărți de specialitate”, a scris profesoara.

Dascălul a adăugat că acceptă ideea că deranjează atunci când le cere elevilor „să citească, să depună efort pentru a gândi, a analiza”.

Deseori le spun elevilor: „Vă înțeleg, acum vă este ciudă pe mine, vă este greu, trebuie să depuneți un pic de efort, dar mai târziu veți pricepe la ce vă vor folosi competențele de a sintetiza informația, de a analiza o situație, de a cerceta un fapt etc.”. Accept ideea că deranjez atunci când îi pun să citească, să depună efort pentru a gândi, a analiza. Am deprins noi tehnici de a face lecțiile interesante, accesibile, interactive. Dar, nu întotdeauna pot concura cu TikTokul, cu jocurile la telefon unde e o lume ideală, unde totul se dă ușor”, a adăugat Elena Vorotneac.

Ea a mai spus că „un profesor nu va împarte clasa în buni și răi”.

Ci va merge cu toții înainte, fără a lăsa vreun copil în urmă. Nu e necesar ca să te iubească toți elevii. E firesc să fie așa. E de ajuns să ai parte de respect din partea lor. Și tu, PROFESORUL, ești obligat să tratezi fiecare copil cu respect, indiferent de situație.
Cere respect și oferă-l”, a conchis profesoara.

***

„Tu – rahat ce ești”, „închide gura ta spurcată”, tu „muc ce ești”. Așa calificative a utilizat o profesoară în raport cu elevii clasei a șasea a unui liceu din Capitală. NewsMaker a intrat în posesia unei înregistrări audio de la această „activitate educativă” făcută de unul dintre elevi. Ce se întâmpla la lecții și cum au reacționat părinții și conducerea liceului aflați din reportajul special al corespondentului NM Irina Lacoia.

Materialul a atras atenția forțelor de ordine. Poliția capitalei și Procuratura Generală s-au autosesizat și au anunțat că vor demara investigații.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

UE începe achiziția unui sistem antiaerian cu rază medie pentru Moldova. Când ar putea fi livrat?

Uniunea Europeană va începe, în următoarele săptămâni, procedurile de contractare, licitație și achiziție a unui sistem de apărare antiaeriană cu rază medie pentru Republica Moldova. Acesta va fi finanțat prin măsura de asistență în valoare de 120 de milioane de euro, aprobată în iulie prin Facilitatea Europeană pentru Pace. Comisia Europeană a precizat pentru TVR Moldova că implementarea măsurii a început deja, dar nu a indicat când va fi livrat sistemul.

„Implementarea acestei măsuri de asistență a început deja. Ne așteptăm ca următoarele etape – contractarea, licitația și achiziția – să înceapă în următoarele săptămâni. Între timp, echipamentele de apărare antiaeriană cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență EPF din 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție. Iar echipamentele de supraveghere aeriană, finanțate prin măsura de asistență din 2023, au fost deja livrate și contribuie la capacitatea Republicii Moldova de a monitoriza situația din spațiul aerian”, se declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, pentru TVR Moldova.

Precizările Bruxelles-ului vin după ce ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat, la începutul săptămânii, că un sistem integrat, capabil să detecteze și să distrugă ținte aeriene, ar putea ajunge în Republica Moldova abia peste aproximativ trei ani. Comisia Europeană nu a confirmat estimarea de trei ani și nici nu a oferit un alt termen pentru livrarea sistemului.

Până la procurarea sistemului cu rază medie, alte capacități de apărare aeriană finanțate anterior prin Facilitatea Europeană pentru Pace se află în diferite etape de implementare.

Potrivit Comisiei Europene, echipamentele antiaeriene cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență aprobate în 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție, iar echipamentele de supraveghere aeriană prevăzute în 2023 – au fost deja livrate.

Amintim, Instrumentul european pentru pace a fost instituit în martie 2021 pentru a finanţa toate acţiunile din cadrul politicii externe şi de securitate comune în domeniul militar şi în domeniul apărării, cu scopul de a preveni conflictele, de a menţine pacea şi de a consolida securitatea şi stabilitatea pe plan internaţional. În special, Instrumentul european pentru pace permite UE să finanţeze acţiuni menite să consolideze capacităţile statelor terţe şi ale organizaţiilor regionale şi internaţionale în ceea ce priveşte chestiuni militare şi de apărare.

În iulie, curent, UE a decis să acorde un ajutor în valoare de 120 de milioane de euro pentru consolidarea sistemului de apărare aeriană al Republicii Moldova.

Potrivit datelor Ministerului Apărării, de la începutul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, în februarie 2022, aproape 70 de drone și rachete au survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, potrivit datelor Ministerului Apărării. Unele dintre acestea s-au prăbușit pe teritoriul țării.

Premierul Vasile Tofan a declarat, pe 9 septembrie, că numai în august 2026 au fost înregistrate 17 survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: