medialeaks.ru

Marina Ovsiannikova, jurnalista care a protestat în direct la televiziunea rusă împotriva războiului din Ucraina, condamnată la 8,5 ani de închisoare

Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova, devenită celebră după ce a protestat în direct la televiziunea rusă împotriva războiului declanșat de Rusia în Ucraina, a fost condamnată în lipsă la opt ani și jumătate de închisoare. Decizia a fost luată miercuri, 4 octombrie, de Judecătoria Basmanîi din Moscova. Potrivit RBK, Ovsiannikova a fost condamnată în dosarul deschis pentru „discreditarea armatei ruse”.

Amintim că jurnalista a protestat în apropierea Kremlinului, în vara anului 2022. Aceasta s-a lăsat atunci fotografiată în timp ce ținea în mâini o pancartă cu mesajul „Putin – ucigaș, soldații lui – fasciști”. De asemenea, ea a lipit câteva fotografii cu copiii ucraineni uciși în timpul războiului. Anterior, Ovsiannikova a declarat pentru publicația Sota că pe numele său a fost inițiat un dosar administrativ pentru „discreditarea armatei ruse”.

***

Marina Ovsiannikova a devenit celebră după ce, pe 14 martie, în timpul principalului jurnal al zilei de la postul de televiziune „Pervîi Kanal” din Rusia a apărut în emisie directă, în spatele prezentatoarei, cu o pancartă pe care scria: „Opriți războiul. Nu credeți propagandei. Aici sunteți mințiți”. Concomitent, Ovsiannikova a publicat pe internet o adresare video în care a chemat rușii să protesteze față de agresiunea rusă din Ucraina. Ulterior, ea a fost reținută și amendată cu 30 000 ruble pentru chemări la proteste ilegale.

Ovsiannikova s-a concediat de la „Pervîi Kanal”, iar următoarele câteva luni le-a petrecut în afara țării, inclusiv în Ucraina. Timp de trei luni a fost stagiară a publicației germane Die Welt. La începutul lunii mai, ea a fost observată în Republica Moldova, unde a făcut un reportaj despre refugiații ucraineni.

La începutul lunii iulie, jurnalista a anunțat că se întoarce în Rusia, pentru a lupta pentru custodia fiicei sale minore, tatăl căreia insistă ca aceasta să locuiască cu el. Fostul său soț lucrează la postul de televiziune Russia Today.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Sztab Generalny WP

Polonia a doborât drone rusești în spațiul său aerian. Aeroporturi temporar închise

Polonia a doborât câteva drone militare rusești. Acest lucru a fost confirmat de comandamentul militar al țării, care a numit zborul dronelor peste teritoriul Poloniei „o încălcare fără precedent a spațiului aerian”, scrie BBC.

„În urma atacului de astăzi al Rusiei asupra teritoriului Ucrainei, a avut loc o încălcare fără precedent ca amploare a spațiului aerian polonez de către obiecte de tip „dronă”. Este un act de agresiune care a creat o amenințare reală pentru cetățenii noștri”, a declarat Comandamentul Operațional al armatei poloneze.

Ca urmare, militarii polonezi au decis să doboare câteva drone. Pentru aceasta, au fost ridicate în aer avioane de luptă ale Poloniei și altor țări NATO, iar sistemele de apărare antiaeriană au fost puse în stare de alertă. În prezent se caută resturile obiectelor doborâte.

Locuitorilor Poloniei li s-a recomandat să nu se apropie, să nu atingă și să nu transporte dronele sau fragmentele acestora.

În legătură cu acest incident, au fost închise temporar aeroporturile din Rzeszów, Lublin și Varșovia.

Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a anunțat pe rețelele sociale că a informat secretarul general NATO despre situația curentă și măsurile luate de Polonia: „Suntem în contact permanent”.

Ministrul de Externe al Ucrainei, Andrei Sibiga, a declarat, referindu-se la invazia dronelor rusești pe teritoriul Poloniei, că un răspuns slab la acest incident va încuraja și mai mult Rusia. „Putin continuă escaladarea, extinde războiul și testează rezistența Occidentului. Cu cât nu vede un răspuns ferm, cu atât devine mai agresiv. Un răspuns slab acum va încuraja și mai mult Rusia – iar atunci rachetele și dronele rusești vor ajunge și mai departe în Europa”, a scris ministrul pe o rețea de socializare, relatează Evropeiskaya Pravda.

El a subliniat necesitatea de a lua o decizie care să permită utilizarea capacităților de apărare antiaeriană ale țărilor vecine pentru interceptarea dronelor și rachetelor în spațiul aerian ucrainean, inclusiv a celor care se apropie de granițele NATO. De asemenea, el a făcut apel către parteneri să întărească urgent apărarea antiaeriană a Ucrainei, pentru a se proteja mai bine împotriva numărului tot mai mare de drone și rachete rusești.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: