„Mi-am dat seama că nu vreau să trăiesc în Germania”. Un tânăr originar din Găgăuzia a renunțat la un salariu de 8 mii de euro și a deschis prima companie IT din autonomie

Prima companie IT a fost deschisă anul trecut în Găgăuzia. Fondatorul acesteia este Alexandr Baboglo, un tânăr de 24 de ani, originar din satul Copceac. El a renunțat la o viață confortabilă din Germania, cu un salariu de 8 mii de euro, pentru a-și deschide propria afacere în Moldova. Cea mai dificilă problemă cu care s-a confruntat în procesul de lansare a afacerii la Comrat a fost identificarea și instruirea colaboratorilor, lucru pentru care compania sa a cheltuit deja mii de euro. NM relatează, de ce Alexandr a decis să revină în Găgăuzia și cum a început „să construiască civilizația”.

La baștină

Alexandr Baboglo a revenit în Găgăuzia în anul 2018, iar în 2019, a deschis la Comrat prima companie IT din autonomie, pe care a numit-o „Punctul de creștere”. „Mi-am dorit întotdeauna independență și, chiar dacă în ultima companie din Germania în care am lucrat am ocupat o funcție de conducere, oricum trebuia să prezint dări de seamă în fața directorilor. În plus, trăind în Germania cinci ani, mi-am dat seama că nu vreau să trăiesc acolo, că îmi este greu să mă integrez în societatea germană”.

Copceac – Arciz – Odessa

Alexandr motivează alegerea Găgăuziei ca destinație pentru deschiderea afacerii prin sentimente patriotice și dorința de a schimba spre bine regiunea în care s-a născut. El a trăit în Găgăuzia în primii șase ani de viață. Familia sa a trăit în satul Copceac și Alexandr ține minte acești ani prin plecările tatălui său la munci peste hotare și condiții modeste de trai. Apoi familia sa a decis să se mute în Ucraina, în orașul Arciz, baștina mamei lui Alexandr, ucraineancă. Iar tatăl său este găgăuz, originar din satul Copceac.

Alexandr a început să viseze la afacerea sa încă în adolescență. A încercat să-și realizeze prima idee de afaceri când a fost admis la studii la un colegiu de pe lângă Academia de Stat de Construcții și Arhitectură din Odessa. Adolescentul de 16 ani a decis să producă poșete și portofele pentru femei, accesorii care luminează în întuneric și care pot să-și schimbe nuanța în funcție de culoarea îmbrăcămintei. „Doream să folosesc o țesătură cu fibră optică. În Franța, această țesătură costa aproape 150 de dolari. Se putea face în așa fel ca ea să lumineze și să-și schimbe nuanța în funcție de culoarea ținutei femeii”, își amintește Alexandr.

Această idee de afaceri a fost pe placul a două magazine care i-au propus să le transmită câteva modele de astfel de poșete și portofele. Însă Alexandr spune că el avea bani pentru o singură poșetă și pentru un portofel, de aceea a renunțat la această intenție.

În schimb, a doua idee de afaceri a fost destul de reușită și productivă. De data aceasta, l-a ajutat faptul că el cunoștea „Yandex. Direkt” (sistem de publicitate contextuală care este afișat în funcție de preferințele utilizatorului de internet). Un verișor de-al lui Alexandr se ocupa de comercializarea pieselor auto, dar nu erau prea multe solicitări. Alexandr a hotărât să creeze o platformă online pentru comercializarea pieselor auto. Atunci, în Ucraina aproape că nu erau astfel de magazine online.

„De exemplu, o persoană scrie în motorul de căutare „piese de schimb pentru Toyota Camry” și în căutare apărea mai întâi site-ul nostru, cu imaginea acestui automobil. Și alte căutări de piese auto de schimb prezentau în primul rând site-ul nostru, datorită „Yandex. Direkt”. În șase luni, echipa companiei noastre a crescut până la 28 de angajați, iar cifra de afaceri a depășit un milion de hrivne”, își amintește Alexandr.

Însă în anul 2014, din cauza evenimentelor politice, în Ucraina s-a devalorizat hrivna, ceea ce a afectat afacerea. Familia lui Alexandr demult intenționa să se mute în Germania și evenimentele din Ucraina doar au grăbit plecarea. Compania care comercializa piese auto a fost vândută.

Germania

Familia s-a stabilit la Berlin. Dar fără cunoașterea limbii germane, Alexandr nu a reușit mult timp să-și găsească de lucru: „Principalul gen al activității mele era marketingul. Am expediat CV-ul meu în peste 100 de companii. Am primit răspuns doar de la câteva. Până la urmă, m-am angajat la serviciul de asistență Apple, unde era necesară cunoașterea limbilor engleză și rusă”. Apoi Alexandr a lucrat la câteva agenții de publicitate, unde a promovat aplicațiile mobile.

Îi place să-și amintească despre cum a devenit eroul unei ediții a bloggerului Ilia Varlamov din Rusia, despre viața clasei medii în capitala Germaniei. „Eram interesat de urbanizare, vizionam video-urile lui Varlamov și am aflat că el e la Berlin. I-am scris asistentei sale că am un apartament închiriat în Berlin, îl pot întâlni să-i demonstrez cum trăiesc și peste câteva ore, am primit răspunsul pozitiv”.

Găgăuzia

În pofida salariului de 8 mii de euro, pe care Alexandr l-a obținut devenind manager într-o companie germană, și a perspectivei unui trai în unul dintre cele mai dezvoltate orașe din Europa, el a decis să plece din Germania și să-și deschidă propria afacere. Alegerea sa a fost Găgăuzia. Spune că și-a dorit foarte mult să urmărească, cum se va schimba în bine ținutul în care s-a născut, dar și să participe personal la aceasta.

„Punctul de creștere”

„Direcțiile principale ale activității companiei sunt programarea, marketingul și designul. Clienții noștri sunt în special companiile din străinătate – din SUA, Canada, Franța, Israel, Coreea de Sud și Japonia. O parte din ele sunt companii cu care am colaborat încă pe când eram în Germania”, menționează Alexandr.

Printre clienții din Moldova sunt Comitetul Executiv al Găgăuziei, compania japoneză „Fujikura”, care a deschis la Comrat o uzină producătoare de cablaje pentru automobile, o rețea de benzinării „Transautogaz” (întreprinderea fiică a „Moldovagaz”).

Instruire „de la zero”

Potrivit afirmațiilor lui Alexandr, unul dintre scopurile principale ale fondării companiei IT în Găgăuzia a fost încercarea de a stopa plecarea tinerilor talentați, oferindu-le posibilitatea de a câștiga bine aici, acasă. În același timp, Alexandr recunoaște că înțelegea că la Comrat nu va găsi specialiștii de care avea nevoie: „Am decis să-i instruim pe loc. Folosim sistemul de testare, pentru a înțelege dacă persoana dorește cu adevărat să lucreze la noi și ce nivel profesionist are. În plus, trebuia să înțelegem, în ce domeniu i-ar fi mai bine să se dezvolte. Pentru aceasta, avem un antrenor din Spania care testează și intervievează candidații”.

După aceasta, „persoanele selectate” urmează cursuri de instruire online, pe care compania le achiziționează de la o platformă educațională din Rusia: „Pentru programele de instruire, noi am cheltuit deja aproape 6 mii de euro. Sunt cursuri profesioniste plus studierea limbii engleze”, mai spune Alexandr.

„Alo, Valera”

Problema cea mai dificilă cu care s-a confruntat atunci când și-a deschis afacerea la Comrat a fost identificarea și instruirea colaboratorilor, recunoaște Alexandr. „Oamenii noștri nu știu să lucreze. Se consideră o normă ca în timpul serviciului să-ți suni prietenii, cunoștințele: „Alo, Valera, ei, ce-i acolo, cum o mai duci? Ce faci în weekend?”. În Germania, se uită strâmb la tine și îți spun: „Băiete, tu ești la serviciu, chestiile personale lasă-le pentru prânz sau pentru seară”.

Astăzi, în compania lui Alexandr activează nouă persoane, alte trei lucrează în regim de freelance. Salariul este individual, adică depinde de volumul de muncă efectuat. „În medie, salariul este mai mare de 5 mii de lei. Recordul a fost în luna septembrie anul trecut, când noi am plătit angajaților noștri câte 20 de mii de lei. Este un salariu tarifar + procente, datorită cărora un colaborator își poate mări venitul de două-trei ori”, a mai spus Alexandr.

„Doar știi că orașul Comrat este un oraș întunecat”

Într-un an și jumătate, Alexandr a devenit cunoscut în Comrat nu doar ca proprietarul primei companii IT din autonomie, dar și ca activist care luptă împotriva încălcărilor regulilor de circulație. El publică pe paginile sale de pe rețelele sociale zeci de video-uri cu parcări în locuri neautorizate sau cu încălcări de viteză.

Eroii spoturilor lui Alexandr reacționează diferit. Unii înțeleg că nu au avut dreptate și cer eliminarea video/foto, alții, dimpotrivă, se revoltă și chiar amenință: „Doar știi că orașul Comrat este un oraș întunecat, nu privi în urmă – ai putea să luneci întâmplător și să cazi. Eu știu care este mașina ta”. Dar mai departe de amenințări nu s-a ajuns.

„Eu vreau să trăiesc în acest oraș. Vreau ca familia mea să trăiască aici și ca acest oraș să fie sigur. Vreau să-mi aduc aici părinții, să le arăt orașul și să nu-mi fie rușine din cauza lipsei civilizației aici”, a precizat Alexandr.

Cum a lovit epidemia de coronavirus asupra sectorului IT din Moldova, de ce au scăzut brusc veniturile companiilor IT și cum activează specialiștii IT în condiții de carantină – despre toate acestea citiți în articolul NewsMaker «IT на карантине» („IT în carantină”).

Piotr Garciu, Comrat
Materialul este scris în cadrul Școlii NM pentru jurnaliștii regionali

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

9.000 de lei pentru un an de studii și manuale doar după achitarea datoriilor la un liceu de stat din Chișinău? „Părinți Solidari”: „Șantaj financiar”

Liceul „Academia Copiilor” din Chișinău ajunge în centrul unor noi acuzații. Asociația „Părinți Solidari” a publicat, în seara zilei de 17 septembrie, mai multe capturi de ecran din care reiese că mai multor părinți li s-ar fi cerut să achite câte 9.000 de lei pentru anul de studii 2026–2027. Mai mult, potrivit organizației, diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor de achitarea datoriilor către asociația de părinți.

„Elevii care au achitat contractul sunt așteptați mâine, în intervalul 10:00–12:00, pentru a-și ridica manualele”, se arată într-un mesaj adresat elevilor clasei a X-a.

Într-un alt mesaj, atribuit dirigintei, părinții sunt rugați să achite „obligațiile” restante către asociație „pentru a putea asigura primirea manualelor”. Din mesajele publicate nu este clar despre ce datorii este vorba și ce legătură au acestea cu distribuirea manualelor.

AO „Părinți solidari”

„Părinți Solidari” a publicat și un mesaj din grupul părinților elevilor clasei a V-a, potrivit căruia plata pentru anul de studii 2026–2027 ar constitui 9.000 de lei. Pentru detalii, părinții erau îndrumați către o persoană numită Ina, despre care organizația presupune că este administratoarea AO „Învățământul”.

AO „Părinți solidari”

Asociația consideră că mesajele indică o posibilă implicare a angajaților liceului în colectarea banilor și susține că asemenea practici contravin Codului de etică al cadrului didactic.

„Comportamentul dirigintei reprezintă o abatere gravă de la normele de deontologie profesională. Codul de etică al cadrului didactic interzice strict profesorilor încurajarea elevilor şi părinţilor să contribuie la activitatea fondurilor formale sau informale ale claselor, grupelor, instituţiilor de învățământ. Prin transformarea eliberării manualelor școlare (un drept gratuit garantat de stat) într-o pârghie de șantaj financiar pentru plata cotizațiilor către o asociație privată, cadrul didactic încalcă flagrant principiile de integritate, echitate și neutralitate pe care este obligat să le respecte în relația cu elevii și părinții acestora”, precizează Asociația „Părinți Solidari”.

Până la publicarea știrii, nici conducerea Liceului „Academia Copiilor”, nici Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău nu au comentat acuzațiile. NewsMaker va solicita reacții în dimineața zilei următoare și le va publica imediat ce le va primi.

Amintim, Liceul și asociația de părinți au fost vizate și anterior de controale. Într-un act din 2023, Autoritatea Națională de Integritate a constatat că directoarea Nina Horjan a primit, în perioada 2017–2020, în total 380.000 de lei de la AO „Învățământul”, sub formă de ajutor material financiar, fără a include banii în declarațiile de avere.

ANI a închis însă controlul după ce nu a constatat o diferență substanțială între averea și veniturile familiei și nici indicii privind săvârșirea unei infracțiuni. Inspectorul a concluzionat că omisiunile nu denotă intenția de a ascunde informațiile, dar a sesizat Serviciul Fiscal de Stat pentru verificarea respectării obligațiilor fiscale în legătură cu cei 380.000 de lei. Decizia Autorității poate fi consultată – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: