kp.ru

Migranții care lucrează în Rusia ar putea fi obligați să facă analize ADN

Migranții din fostele state-membre ale URSS, care vin să lucreze în Rusia, ar putea fi obligați să facă analize ADN. Informațiile ar urma să fie incluse în baza de date a forțelor de ordine. Inițiativa a fost prezentată, pe 1 noiembrie, de către președintele Comitetului de Investigații din Rusia Alexandr Bastîrkin, într-un interviu pentru agenția Интерфакс.

Legea cu privire la „înregistrarea genomului” a fost adoptată în Rusia în 2008. Aceasta prevede prelevarea unor analize de ADN de la persoanele condamnate pentru infracțiuni grave și deosebit de grave.

Președintele Comitetului de Investigații a propus ca în baza de date ADN să fie incluși și migranții care muncesc în Rusia și sunt originari din fostele state membre ale URSS.

„Măsurile vor întări controlul asupra proceselor migraționale, va permite instituirea unei bariere suplimentare față de pătrunderea pe piața noastră a muncii a elementelor criminale, iar organelor de drept le va fi mai ușor să gestioneze dosarele”, a explicat oficialul.

Potrivit lui Bastîrkin, în prima jumătate a anului 2021, în Rusia, de către cetățenii străini au fost comise circa 19 mii de infracțiuni.

Amintim că, din 29 decembrie, Ministerul de Interne al Rusiei va începe să acorde migranților care lucrează în Rusia pe termen lung carduri din plastic, care vor conține informații despre aceștia. Pe cartelă va fi tipărită fotografia proprietarului, numărul său de identificare, numele, prenumele, sexul și data nașterii. Pe verso, vor fi indicate datele din pașaport. De asemenea, cardul va conține un cip electronic cu ilustrația amprentelor de la ambele mâini.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Furtună va contesta sancțiunile UE: „Grupările de la Bruxelles au decis să aleagă ei înșiși cine trebuie să conducă țara noastră”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, consideră că în spatele deciziei prin care a fost inclusă pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene ar sta Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS). Politiciana a sugerat că măsurile restrictive ar fi o formă de presiune asupra opoziției și a acuzat UE că „a ales cine trebuie să conducă țara noastră”. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat pe 15 iulie.

Astăzi vedem cum are loc, în mod deliberat, distrugerea a tot ceea ce am iubit la Uniunea Europeană. Grupările de la Bruxelles au decis, fără rușine și la vedere, după tradițiile colonialiste, să aleagă ei înșiși cine trebuie să conducă țara noastră — suverană. (…) Regimul PAS aplică sancțiuni prin intermediul acoliților lor străini, doar în privința politicienilor care au susținere și de care PAS se teme. Niciodată nu am fost și nu vom fi o opoziție comodă pentru junta galbenă!”, a declarat Victoria Furtună.

Politiciana a menționat că va contesta la Curtea de Justiție a Uniunii Europene decizia prin care i-au fost impuse sancțiuni.

PAS nu a comentat, deocamdată, învinuirile lansate în adresa sa de Victoria Furtună.

Amintim că, pe 15 iulie, Uniunea Europeană a inclus încă 7 politicieni și 3 entități în lista sa de sancțiuni pentru acțiuni menite să destabilizeze Republica Moldova. Este vorba despre Blocul „Victorie”, compania A7, Centrul Cultural-educațional al Moldovei, liderul Forței de Alternativă și Salvare a Moldovei, Alexandru Beșchieru, președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, deputații fugari Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, președinta Partidului „Renaștere”, Natalia Parasca, președintele Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, și liderul Partidului „Victorie”, Vadim Grozavu. Toți cei vizați au legături cu oligarhul fugar Ilan Șor, împotriva căruia UE a impus măsuri restrictive încă în 2023.

Măsurile restrictive includ interdicția furnizării de fonduri pentru cei vizați de sancțiuni, interdicție de intrare pe teritoriul UE și înghețarea activelor.

În prezent, lista UE de sancțiuni pentru acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova include 23 de persoane și 5 entități.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: