Facebook/Democrația Acasă

Ministerul Apărării explică cum a fost încorporat tânărul născut în Moldova, care nu deține cetățenia țării

Ministerul Apărării oferă noi detalii în cazul tânărului născut în Republica Moldova, care a fost declarat apatrid după ce nu și-ar fi perfectat buletinul de identitate până la împlinirea vârstei de 18 ani. Instituția respinge acuzațiile apărute în spațiul public privind o presupusă încorporare ilegală în Armata Națională și precizează că lipsa actului de identitate nu echivalează cu lipsa cetățeniei. Potrivit Ministerului, tânărul a fost încorporat cu respectarea legislației în vigoare.

Potrivit Ministerului Apărării, încorporarea în serviciul militar nu este condiționată exclusiv de deținerea buletinului de identitate. În cazul vizat, tânărul a fost încorporat în baza documentelor existente – certificat de naștere, actul care atestă că a fost luat la evidența militară la vârsta de 16 ani – și cu respectarea Legii nr. 1245/2002 cu privire la pregătirea cetățenilor pentru apărarea Patriei.

„Persoana în cauză a fost încorporată în serviciul militar în termen la 22 decembrie 2023, și trecută în rezervă la data 20 decembrie 2024, până la intrarea în vigoare a noii Legi a cetățeniei, din 24 decembrie 2025. Totodată, lipsa buletinului nu poate fi interpretată ca lipsă a cetățeniei Republicii Moldova. Cetățenia este un statut juridic reglementat de lege, iar Constituția interzice privarea arbitrară de cetățenie”, transmite Ministerul Apărării în comunicatul emis pe 26 ianuarie.

Ministerul mai precizează că legea prevede modalități clare de verificare și confirmare a statutului persoanei, iar „instituțiile statului au obligația să utilizeze aceste mecanisme”. Potrivit sursei citate, evidența militară și încorporarea trebuie să se bazeze pe date verificate și pe actele/registrele relevante – procedură pe care Ministerul anunță că „o implimentează”.

Reamintim, un tânăr născut în Republica Moldova, care a efectuat serviciul militar pe teritoriul țării, a fost declarat apatrid, după ce nu și-ar fi perfectat buletinul de identitate până la împlinirea vârstei de 18 ani. După intrarea în vigoare a modificărilor la Legea cetățeniei, la sfârșitul anului 2025, tânărul nu mai este recunoscut ca cetățean și trebuie să urmeze o procedură de redobândire a cetățeniei Republicii Moldova. Cazul a ajuns în atenția opiniei publice la sfârșitul săptămânii trecute, fiind făcut publice de deputatul Vasile Costiuc, care a criticat noua Lege a cetățeniei. Detalii – AICI.

***

Noua Lege a cetățeniei Republicii Moldova a intrat în vigoare pe 24 decembrie 2025. Aceasta a înăsprit procedura de obținere a cetățeniei moldovenești. Acum, solicitanții vor fi obligați să susțină un test de cunoaștere a limbii române și a prevederilor Constituției, să depună dosarele exclusiv personal, iar verificările vor deveni mai ample și mai riguroase (detalii – AICI).


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

TV8

Secretara de stat de la Agricultură, în arest preventiv până la 1 august. Va sta în Penitenciarul nr. 13

Tatiana Nistorică, secretara de stat vizată de perchezițiile Centrului Național Anticorupție (CNA) la Ministerul Agriculturii, va fi plasată în arest preventiv pentru 30 de zile în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Decizia a fost pronunțată pe 4 iulie de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, notează ProTV Chișinău.

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis demersul procurorului și a dispus plasarea Tatianei Nistorică în arest preventiv pentru 30 de zile, până la 1 august 2026. Măsura urmează să fie executată în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.

Potrivit sursei citate, Tatiana Nistorică nu a fost adusă în fața instanței din motive de sănătate.

În schimb, în fața judecătorilor a fost escortat reprezentantul agentului economic vizat în aceeași cauză penală de corupție. Instanța a dispus plasarea acestuia în arest preventiv pentru 20 de zile.

***

Tatiana Nistorică, a fost reținută pe 2 iulie, împreună cu reprezentantul unui agent economic, într-o cauză penală pornită pe fapte de corupție. În aceeași zi, Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție au efectuat percheziții în biroul de serviciu al secretarului de stat și la alte adrese. Potrivit CNA, reprezentantul agentului economic i-ar fi transmis bani secretarului de stat pentru a influența persoane din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, în vederea reluării permisiunii de import al furajelor pentru păsări și animale din Ucraina. Anterior, această procedură fusese suspendată de ANSA.

Tot pe 2 iulie, ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, a anunțat că va iniția procedura de demitere a secretarului de stat.

Tatiana Nistorică a fost numită în funcție pe 11 februarie 2026. Ea a fost responsabilă de politicile din zootehnie, sănătatea și bunăstarea animalelor, precum și de siguranța alimentelor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: