Președinția Republicii Moldova

„Ministerul de Externe nu va fi reformat”. Popșoi, obiective în calitate de ministru și viitoarea relație cu Rusia

Mihai Popșoi a depus pe 29 ianuarie jurământul în calitate de ministru al Afacerilor Externe. Acesta a vorbit despre principalele priorități în noua funcție. El a menționat că Ministerul de Externe nu va fi reformat, iar relația Moldovei cu Rusia va fi una „principială”, bazată pe interesul cetățenilor moldoveni.  

„Avem mult de lucru, avem de întreprins acțiuni importate ca să pornim negocierile de aderare la UE și ca să le realizăm. Chiar dacă avem o instituție aparte care se va ocupa de acest proces, rolul MAEIE rămâne important. Prioritară rămâne relația cu România și Ucraina, care ne apără. Suntem datori să facem totul ca Ucraina să reziste, ca să primească sprijin internațional în continuare”, a declarat Maia Sandu.

Prim-ministrul Dorin Recean i-a urat „bun venit” în componența Guvernului, noului ministru de Externe. „De aici in colo avem de muncit foarte mult și pe dimensiunea de externe, și pe cea de integrare europeană”, a spus premierul Dorin Recean.

Mihai Popșoi susține că funcția de șef al diplomației Republicii Moldova este și o „onoare”, și o „mare responsabilitate”. Oficialul a declarat că printre obiectivele sale în această funcție se regăsesc: consolidarea dialogului politic cu România, Ucraina, SUA, Bruxellesul și țările UE. „Trebuie să fim mult mai ambițioși, trebuie să valorificăm toate mijloacele pe care le are diplomația noastră”, a menționat Mihai Popșoi.

Întrebat dacă Ministerul de Externe va fi reformat, în contextul în care urmează a fi creat un minister pentru Afaceri Europene, Popșoi a declarat: „MAEIE nu urmează să fie reformat, continuă să-și exercite mandatul așa cum a făcut-o și până acum, doar că acea componentă a integrării se transferă în afaceri europene și va fi preluată de către Cristina Gherasimov. Ministerul își continuă activitatea, cum a fost, așa și rămâne”.

În ceea ce privește relațiile cu Federația Rusă, Popșoi a declarat că poziția Republicii Moldova în comunicarea cu orice stat, inclusiv Rusia, este una „principială”, „bazată pe interesul moldovenilor” și având la bază respectarea „suveranității, independenței și unității teritoriale” a Republicii Moldova. „Acestea sunt bazele relațiilor noastre atât cu Federația Rusă, cât și cu orice alt stat”, a conchis Popșoi.

***

Amintim că fotoliul de ministru de Externe a devenit vacant, după ce Nicu Popescu a demisionat din această funcție. Popșoi a fost desemnat de premierul Dorin Recean în această funcție pe data de 24 ianuarie – în aceeași zi în care Popescu și-a anunțat demisia. Tot atunci, Recean a anunțat că Cristina Gherasimov se alătură cabinetului de miniștri. Ea va conduce Ministerul pentru Afaceri Europene. Deocamdată nu a fost anunțată data la care Gherasimov va depune jurământul de învestire.

Cine este Mihai Popșoi

Mihai Popșoi a deținut până acum funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Potrivit platformei cusens.md, el a ajuns pentru prima dată în legislativ în 2019, pe listele Blocului electoral ACUM, format din Platforma DA și PAS. Ulterior, Popșoi a fost reales deputat în Parlamentul de la Chișinău în 2021, pe listele PAS – partid a cărui vicepreședinte este din 2017.

Popșoi a făcut doctoratul în studii politice la Universitatea din Milano, Italia. Până a intra în Parlament, acesta a oferit consultanță politică mai multor organizații internaționale. De asemenea, potrivit CV-ului, Popșoi a lucrat în calitate de manager de proiect la Centrul NATO în Moldova, precum și analist politic la Ambasada SUA în Moldova.

Vezi cu ce avere vine Popșoi la șefia diplomației de la Chișinău – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Natalia Morari

Natalia Morari a comentat informația privind posibila interdicție în spațiul Schengen, alături de Ion Ceban: „Nu am confirmare oficială”

Ex-jurnalista Natalia Morari, care în ultimul an este implicată în politică și a candidat inclusiv la funcția de președinte al țării, a comentat informațiile apărute în presa din Moldova și România despre posibila interdicție în spațiul Schengen alături de primarul Chișinăului, Ion Ceban.

Morari a reacționat pe rețelele sociale, declarând că „știrea este prea serioasă” pentru a o comenta în lipsa unei confirmări oficiale:

„Știu că așteptați o reacție din partea mea, dar știrea e prea serioasă ca să comentez ceea ce a apărut doar pe surse. Nu am deocamdată nicio confirmare oficială. Dacă va apărea, neapărat voi veni cu o reacție”, a scris aceasta.

Al doilea nume vehiculat în presa din Moldova și România, privind interdicția în spațiul Schengen este cel al ex-premierului Vasile Tarlev, în prezent lider al Partidului „Viitorul Moldovei”. El nu a comentat deocamdată informațiile. De menționat că, în dimineața de 9 iulie, Tarlev a expediat presei un comunicat în care a informat despre participarea la conferința științifico-practică organizată de Universitatea „Ovidius” din Constanța. În seara de 9 iulie, pe pagina de Facebook a acestuia a fost publicată o secvență dintr-un interviu oferit presei române.

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României și în spațiul Schengen pentru Ion Ceban. Alături de edilul capitalei, alți doi cetățeni ai Republicii Moldova au fost vizați de aceeași decizie. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții.

Ion Ceban a calificat decizia în privința sa drept „răfuială politică” din partea conducerii Republicii Moldova.

***

Precizăm că Natalia Morari a activat peste 15 ani în domeniul jurnalismului politic din Republica Moldova. De-a lungul timpului a lucrat la TV8, unde a avut propria emisiune politică și făcut parte din Consiliul de administrare al televiziunii. În 2021, Morari a părăsit Consiliul de administrare al televiziunii, invocând „presiunii” din partea Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Morari a declarat că SIS o șantaja cu informații despre viața ei personală și a dezvăluit că tatăl copilului ei este controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, care ulterior a fost anunțat în căutare. Informația despre legătura lui Morari cu Platon a provocat un scandal, deoarece s-a aflat că ea a făcut interviuri cu el în timp ce erau deja într-o relație. În final, emisiunea ei de la TV8 a fost închisă definitiv, iar Morari a devenit unul dintre primele și puținele exemple de „cancel culture” în comunitatea profesională și politică din care făcea parte.

După acest eveniment, Natalia Morari a devenit o voce critică față de actualul președinte al țării, Maia Sandu, și partidului de guvernare, pe care i-a susținut în trecut.

În mai 2024, ex-jurnalista a fost organizatoarea unei întâlniri dintre mai mulți lideri politici de opoziție, care a avut drept scop discutarea posibilității de a identifica un candidat comun la alegerile pentru funcția de președinte – o inițiativă a socialistului Igor Dodon. Într-un final, inițiativa a eșuat, iar în luna iulie, Natalia Morari și-a anunțat intenția de concura la scrutinul prezidențial în calitate de „candidat independent”.

În martie 2025, ea a realizat un interviu cu fostul candidat la președinția României, Călin Georgescu.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: