Ministerul Educației: Proiectul de renovare a clădirii Circului din capitală se află la etapa de finalizare
Full Article 2 minutes read

Ministerul Educației: Proiectul de renovare a clădirii Circului din capitală se află la etapa de finalizare

Proiectul de renovare a clădirii Circului din capitală se află la etapa de finalizare, iar valoarea estimativă a lucrărilor de reparație capitală se ridică la peste 9 milioane de euro, informează Ministerul Educației.

Subiectul renovării clădirii Circului din capitală a fost abordat în cadrul unei ședințe, care a avut loc la Ministerul Educației, vineri, 7 mai. Participanții la întrunire au discutat despre etapa la care se află proiectul de reparație și care sunt pașii următori ce trebuie întreprinși în vederea începerii consolidării structurii edificiului și a rețelelor de sanitație și de electricitate.

Instituția notează că până în prezent s-a realizat raportul de expertiză tehnică a clădirii, a fost selectată compania străină pentru elaborarea proiectului de execuție a lucrărilor de reparație capitală și au fost identificate opțiunile de multifuncționalitate a arenei mari a circului, pentru a putea fi desfășurate și alte activități culturale și de agrement decât spectacole de circ.

Amintim că în 2019, Ministerul Educației în comun cu Delegația Uniunii Europene a demarat prin intermediul Programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, procedura de reabilitare a arenei mari a Circului din Chișinău.

Edificiul Circului a fost inaugurat în anul 1981, având cea mai mare sală de spectacole din Republica Moldova în formă de amfiteatru cu o capacitate de 1900 de locuri. Începând cu anul 2014, după o pauză de aproximativ 10 ani, Circul din Chișinău și-a reluat activitatea prin relansarea spectacolelor și inaugurarea arenei mici.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: