Colaj NM

Ministrul Apărării va fi audiat de Comisia securitate națională în legătură cu resturile rachetei doborâte la Naslavcea

Deputatul Lilian Carp, președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, a anunțat că săptămâna viitoare va fi audiat în comisie ministrul Apărării Anatolie Nosatîi. Anunțul cu privire la audiere a fost făcut în cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului. 

„Vreau să aduc la cunoștință despre faptul că Comisia, miercuri – săptămâna viitoare, va audia ministrul Apărării privind cazul de la Naslavcea. Preliminar este vorba despre o rachetă rusească care a fost doborâtă de către sistemul ant-aerian ucrainean. Acea rachetă viza structura critică energetică a Ucrainei. Acum să ne închipuim dacă ar fi ajuns sau și-ar fi atins ținta și ar fi dat jos platina care este mai sus de Naslavcea din Ucraina, ce catastrofă ecologică ar fi fost în general și în Republica Moldova, în orașul Soroca dar și alte 40 de localități”, a menționat Carp.

Parlamentarul a mai spus că în urma cercetărilor de teren este vorba de o rachetă rusească. „Dar miercuri noi vom avea audieri și vor fi făcute publice rezultatele”, a conchis președintele Comisiei.

***

Amintim că pe 31 octombrie resturile unei rachete, care a fost doborâtă de sistemul anti-aerian ucrainean, a căzut pe teritoriul Republicii Moldova în extremitatea nordică a localității Naslavcea. Incidentul nu a înregistrat victime, dar ferestrele mai multor locuințe din Naslavcea au fost distruse.

Ulterior, Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că accesul este restricționat în zona din extrimitatea de nord a localității Naslavcea. La fața locului a lucrat o echipă condusă de un procuror, iar poliția de frontieră supraveghează zona cu ajutorul aparatelor de zbor.

Pe 1 noiembrie, geniștii Armatei Naționale au finisat verificările în zona din extrimitatea de nord a localității Naslavcea, unde a căzut resturile unei rachete, care a fost doborâtă de sistemul anti-aerian ucrainean. Specialiștii susțin că nu au descoperit obiecte explozibile în zonă.

Autoritățile ucrainene au anunțat că a avut loc un atac cu drone asupra barajului Dnestrovsc1, din teritoriul Ucrainei, care este la o distanță de 10 km de barajul Naslavcea.

Atacul rusesc nu a afectat barajul, dar au fost atacate componentele electrice aferente barajului ucrainean, vizate fiind transformatoarele electrice.

De menționat că astăzi, președinta Maia Sandu va efectua o vizită la Naslavcea. Informația a fost confirmată pentru NM de Președinția Republicii Moldova


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ministra de Interne și șeful IGP, la înmormântarea polițistului de 25 de ani, strivit de o mașină la Sîngerei

Ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, și șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, au participat la ceremonia de înmormântare a polițistului de 25 de ani, unul dintre cei doi polițiști care și-au pierdut viața în urma accidentului din raionul Sîngerei. Potrivit NordNews, acesta a fost condus pe ultimul drum pe 25 iunie.

La ceremonie au participat mai mulți angajați ai MAI. Ceremonia a fost însoțită și de o fanfară.

Accidentul s-a produs pe 23 iunie, în satul Grigorăuca, raionul Sîngerei. 

Cei doi polițiști de patrulare, în vârstă de 25 și 29 de ani, au fost loviți de un Volkswagen. Polițiștii se aflau pe acostament, în afara mașinii de serviciu, în momentul impactului. Potrivit șefului Inspectoratului General al Poliției, aceștia documentau o contravenție în acea locație, iar șoferul Volkswagenului adormise la volan. În urma impactului, polițiștii au fost transportați la spital în stare gravă, unde ulterior au decedat.

Guvernul a decis acordarea a câte un milion de lei familiilor celor două victime. Premierul Alexandru Munteanu a declarat că autoritățile trebuie să tragă învățăminte din acest caz. Adresându-se ministrei Afacerilor Interne, șeful Executivului a criticat modul în care a fost parcată mașina poliției. Potrivit acestuia, poziționarea ar fi putut fi „mai precaută”. Ministra de Interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat că instituția sa își va revizui procedurile interne după accidentul de la Sîngerei.

Conducătorul Volkswagen a fost reținut pentru 72 de ore. Procurorii au pornit o urmărire penală. Șoferul este acuzat de „încălcarea regulilor de securitate a circulației”. Între timp, procurorii au cerut instanței de judecată ca acesta să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: