naumburger-tageblatt.de

Ministrul de finanţe al unui land din Germania a fost găsit mort pe şinele de tren. Era îngrijorat de efectele pandemiei asupra stării finanțelor și economiei

Cadavrul lui Thomas Schäfer – ministrul finanţelor al landului german Hesse, a fost găsit sâmbătă dimineaţă lângă şinele de tren de mare viteză în oraşul Hochheim, situat între Frankfurt şi Mainz, potrivit DW, citând poliţia locală.

Rămăşiţele lui Schäfer, de 54 de ani, nu au putut fi identificate iniţial din cauza întinderii rănilor după ce martorii au raportat existenţa cadavrului.

Decesul său a fost considerat sinucidere de către poliţie.

Potrivit presei din statul Hesse, funcţionarul de 54 de ani a apărut în mod regulat în public în ultimele zile, de exemplu, pentru a informa publicul despre asistenţa financiară în timpul crizei coronavirusului.

Premierul landului Hesse, Volker Bouffier, a declarat sâmbătă într-o declaraţie că conducerea landului a primit vestea cu „tristeţe şi necredinţă”, conform DW. Acesta a precizat că Schäfer  era stresat și îngrijorat din cauza efectelor pandemiei asupra finanțelor și economiei.

Joi, „Schäfer, împreună cu ministrul Economiei, Tarek Al-Wazir (Verzi), au explicat că guvernul se pregătea să sprijine cei peste 200.000 de întreprinzători mici şi contractori independenţi din ţară, loviţi de pandemia virusului Wuhan”, conform WELT.

Schäfer lasă în urmă o soţie, un fiu de nouă ani şi o fiică de doisprezece ani.

Thomas Schäfer a fost ministrul Finanțelor pentru statul Hesse timp de aproape 10 ani.

Precizăm că landul Hesse este un stat federal al Germaniei cu capitala la Wiesbaden, unde se află centrul financiar din Germania.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova1 rămâne fără conducere la doar 3 luni de la numirea noului director? Membru-observator: „Este profund regretabil”

Ecaterina Covali ar fi demisionat din funcția de șefă a postului public de televiziune Moldova 1, la doar trei luni de la preluarea mandatului. Informația a fost făcută publică de membrul Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare al Companiei „Teleradio-Moldova”, Corneliu Popovici, pe rețelele de socializare. Până în prezent, demisia nu a fost confirmată oficial nici de conducerea TRM, nici de Ecaterina Covali.

„Este profund regretabil când puținele persoane profesioniste și buni manageri de la Teleradio-Moldova sunt împinse spre demisie. Astăzi, doamna Ecaterina Covali, șefa TV Moldova 1, a fost nevoită să-și depună mandatul, după ce a expus o serie de nereguli grave în activitatea directorului general al TRM, Vlad Țurcanu. De ce? Pentru că a avut curajul să pună întrebări corecte”, a scris Popovici pe rețelele de socializare.

Corneliu Popovici mai precizează că a solicitat, în cadrul ședinței din 16 iulie a CSD, demisia directorului general al TRM, Vlad Țurcanu, invocând „grave disfuncționalități manageriale care afectează activitatea Companiei publice”. Totuși, potrivit lui Popovici, cererea sa nu a fost susținută de ceilalți membri ai Consiliului.

Directorul general al TRM nu a comentat, deocamdată, acuzațiile care îi sunt aduse.

Amintim că Ecaterina Covali a fost numită director adjunct al Teleradio-Moldova pe 10 aprilie. Vlad Țurcanu a anunțat, atunci, că aceasta va coordona activitățile editoriale și administrative ale posturilor publice Moldova 1 și Moldova 2.

Pe 1 iulie, în mediul online a apărut o scrisoare semnată de nouă angajați ai Moldova 1, inclusiv Ecaterina Covali, în care acuză conducerea companiei publice că le-ar ignora atribuțiile. Aceștia au cerut intervenția Parlamentului, menționând că la TRM au fost alocați 137.000 de lei „pentru un „concept” de emisiune aflată deja în grilă din luna martie a anului curent, fără o analiză a conținutului de către Consiliul de Programe și fără organizarea unui concurs de idei”.

Contactat de NewsMaker, directorul TRM, Vlad Țurcanu, a calificat plângerea drept „o ciudățenie” și i-a acuzat pe membrii Consiliului, la rândul lui, de inacțiune. Ce ține de bani, Țurcanu a declarat că aceștia au fost alocați „în primul rând pentru pachetul grafic”, în urma unor negocieri directe, în cadrul procedurilor de achiziție. El a precizat că banii au fost alocați înainte ca emisiunea să intre în grilă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: