Getty Images

VIDEO Ministrul Sănătății, mesaj emoționant pentru mama sa: „Mama, stai acasă!”

În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate 23 de cazuri de COVID-19. Dintre ele, statut de import au 13 cazuri, iar statut local sau transmitere locală – 10. Printre pacienți este și un copil de 8 ani. Anunțul a fost făcut în dimineața zilei de luni, 16 martie, de către ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu. Totodată, oficialul a transmis un mesaj emoționant pentru mama sa.

„Cu regret, avem înregistrat primul caz de infectare a unui copil de 8 ani. Vreau să menționez că în situațiile în care avem transmitere locală, este vorba despre rude. Avem deja focare, unde sunt înregistrate cazurile de COVID-19: mama, tata, fiul. Avem focare unde sunt infectate soacra, nora, dar și încă o persoană suspectă, ceea ce denotă faptul că trebuie să întreprindem măsuri drastice”, a anunțat ministrul Sănătății.

Ministrul Sănătății a precizat că printre pacienți este o persoană în stare extrem de rgavă. Aceasta este intubată, la respirație asistată, iar medicii fac tot ce este posibil pentru a-i salva viața. Totodată sunt trei persoane a căror stare de sănătate este satisfăcătoare și 19 persoane a căror stare de sănătate este de gravitate medie, deși există un progres privind însănătoșirea acestora.

Oficialul s-a referit la o informație preluată de unele mijloace mass media, care au scris că o femeie din raionul Cantemir ar fi murit din cauza coronavirusului de tip nou. Ministrul Sănătății a dezmințit informațiile.

„Nu știu de ce, dar în ultima perioadă cauza decesului nu este determinată de către specialiști, dar de către pseudo experți. Noi am fost maxim deschiși, am prezentat informația actualizată la zi. Vreau să menționez că am să intru într-o arie de confidențialitate, dar am să menționez că persoana din Cantemir nu a decedat din cauza COVID-ului, dar din cauza ictusului cerebral. Solicităm respectuos ca cei care încearcă prin diferite mijloace de informare, să se abțină de la declarații acide și atacuri. Să lase specialiștii să-și facă misiunea”, a precizat Viorica Dumbrăveanu.

La finalul briefingului, ministrul Sănătății a făcut un apel către toți cetățenii Republicii Moldova, dar în special către vârstnici și persoanele care suferă de anumite boli. Aceasta i-a îndemnat să rămână izolați la domiciliu.

„Este o măsură care a avut impact pozitiv în combaterea coronavirusului în China. Solicit tuturor să se abțină de la contacte cu apropiații și terțele persoane. Necesitatea resecpectării regimului de izolare este foarte importantă în special pentru vârstnici, diabetici, persoane cu dificultăți respiratorii sau cardiace. Aceste persoane fac parte din grupul de risc care necesită regim de autoizolare, dar și mobilizarea celor din jur care îi pot asigura cu produse alimentare și tot de ce au nevoie. Stați acasă!”, a declarat reprezentanta guvernului.

De asemenea, Viorica Dumbrăveanu a avut un mesaj pentru propria sa mamă:

„În ultimul timp nu am fost cea mai exemplară fiică, pentru că nu mi-am văzut mama de foarte mult timp. Fac un apel inclusiv către mama mea: mamă, stai acasă!”, a spus ministrul Sănătății.

Amintim că duminică, 15 martie, în Republica Moldova au fost confirmate 11 cazuri noi de COVID-19, bilanțul ajungând la 23 de pacienți.

În contextul pandemiei, în Republica Moldova a fost decretat cod roșu de alertă privind răspândirea coronavirusului de tip nou. Astfel, toate școlile și grădinițele au fost închise. Totodată, începând de luni, 16 martie, vor funcționa numai magazinele de produse alimentare, farmaciile și stațiile PECO.

La fel, din 17 martie va fi sistat în totalitate traficul aerian.

*IMPORTANT! Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat pandemie de coronavirus. Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie. 80% dintre pacienți suportă boala ca pe o răceală simplă, dar în 20% dintre cazuri pot avea loc complicații grave. Nivelul mediu de mortalitate este de 3,5%, însă în cazul persoanelor vârstnice acesta ajunge la 14-15%. Pentru a vă proteja, urmați câteva recomandări simple:
1. Spălați mâinile în mod regulat cu apă și săpun sau dezinfectați-le cu soluții pe bază de spirt;
2. Păstrați distanța de minimul 1 metru față de alte persoane (în special față de cele care tușesc sau strănută);
3. Nu vă atingeți ochii, nasul, gura cu mâinile murdare;
4. În cazul în care tușiți sau strănutați, acoperiți-vă gura cu un șervețel sau cu încheietura cotului;
5. În cazul în care aveți febră, tuse uscată sau dificultăți de respirație – apelați serviciul 112. Atenție! Nu mergeți personal la spital sau clinică, pentru a nu pune în pericol alte persoane.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Termoelectrica S.A./foto simbol

Restricțiile de circulație, menținute pe strada Vadul lui Vodă, chiar dacă Termoelectrica anunță că a finalizat lucrările. Primăria: „Cine răspunde pentru această eroare?”

Lucrările de înlăturare a avariei la rețeaua termică de pe strada Vadul lui Vodă au fost finalizate, a anunțat Termoelectrica. Întreprinderea a precizat că restricțiile de circulație necesită a fi menținute până în seara zilei de 21 octombrie, întrucât condițiile meteorologice nu permit asfaltarea carosabilului. Primăria Chișinău a declarat că restricțiile vor transforma „tot orașul într-un haos”, totuși a îndemnat locuitorii să evite zona. Totodată, a acuzat Termoelectrica că „a greșit măsurările” și a tăiat „din nou asfaltul de pe drumul recent reparat”. Autoritatea a reiterat că lucrările puteau fi efectuate înainte de reparația carosabilului”, afirmație respinsă anterior de întreprindere, și a anunțat că va sesiza organele competente în privința „termenelor depășite și a calității lucrărilor”.

În seara zilei de 18 octombrie, Termoelectrica a anunțat că au fost finalizate lucrările de înlăturare a avariei la rețeaua termică magistrală de pe strada Vadul lui Vodă, nr. 7/1. „Integritatea rețelei termice a fost restabilită, iar partea carosabilă este pregătită pentru asfaltare. Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, cu precipitații abundente prognozate pentru 19–20 octombrie 2026, lucrările de asfaltare nu pot fi executate în condiții corespunzătoare de calitate și siguranță. În acest context, „Termoelectrica” S.A. a înaintat demersurile necesare către autoritățile abilitate în vederea menținerii restricțiilor de circulație rutieră pe tronsonul afectat, în perioada 19 octombrie 2026, ora 06:00 – 21 octombrie 2026, ora 21:00, a comunicat întreprinderea.

Potrivit Termoelectrica, asfaltarea va fi efectuată imediat ce condițiile meteorologice vor permite acest lucru.

Ulterior, Primăria Chișinău a declarat că „Termoelectrica, pe lângă faptul că nu a finisat reabilitarea străzii după săpăturile făcute fără acte permisive și fără autorizațiile necesare, a mai și greșit măsurările și taie din nou asfaltul de pe drumul recent reparat”. „De astăzi sunt anunțate ploi, iar drumul va rămâne închis mai multe zile, transformând astfel tot orașul într-un haos, ținând cont că strada face legătura dintre sectoarele Ciocana, Râșcani și Centru, precum și cu foarte multe suburbii. Cine răspunde acum pentru această eroare, în contextul în care au fost anunțate ploi, iar strada va rămâne închisă mai multe zile? Aceste lucrări puteau fi efectuate de către Termoelectrica la începutul verii, înainte de intervenția pentru reparația carosabilului. În privința termenelor depășite și a calității lucrărilor vor fi sesizate organele competente”, a declarat Primăria, îndemnând locuitorii capitalei să evite zona.

În contextul afirmațiilor Primăriei Chișinău, NewsMaker a solicitat un comentariu de la Termoelectrica.

Circulația rutieră pe strada Vadul lui Vodă este sistată începând cu 16 octombrie, ora 21:00. Restricția urma să fie valabilă până pe 19 octombrie, la ora 06:00. Menționăm că, pe 18 octombrie, Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis cod galben de ploi puternice pentru întreg teritoriul Republicii Moldova. Avertizarea meteorologică va fi valabilă până pe 19 octombrie, la ora 18:00.

***

Noul conflict dintre Termoelectrica și Primăria Chișinău a izbucnit în seara zilei de 16 octombrie, când primarul Ion Ceban a publicat mai multe înregistrări video cu lucrările de pe strada Vadul lui Vodă. Edilul a acuzat întreprinderea că deteriorează intenționat carosabilul proaspăt reparat. Potrivit acestuia, intervenția putea fi efectuată înainte de renovarea străzii. „Nu este vorba de nicio avarie, ci de lucrări planificate ale Termoelectrica, care puteau fi făcute înainte de a repara drumul”, a declarat primarul. Acesta a precizat că, după ce a apelat serviciul 112, „a fost întocmit un proces-verbal și va merge în instanță”.

Termoelectrica a declarat că intervenția a fost necesară pentru alimentarea sigură cu căldură a peste 100.000 de locuitori ai capitalei în sezonul rece. Directorul general al întreprinderii, Iurie Razlovan, a afirmat că „intervenția are caracter de urgență”. Potrivit acestuia, conducta prezintă un grad avansat de coroziune, iar noul tronson a fost pregătit pentru înlocuirea celui deteriorat. Ulterior, Termoelectrica a publicat imagini de la fața locului și a reiterat că intervenția nu putea fi amânată sau planificată din timp.

Conflictul de la Ciocana a venit la scurt timp după disputa din Scuarul Catedralei, unde angajații Termoelectrica au reușit să intervină doar după intervenția oamenilor legii. Și atunci, Primăria Chișinău a pus la îndoială existența avariei și a acuzat furnizorul de energie termică că intervine fără avizele necesare. Termoelectrica a publicat, mai târziu, imagini video și poze cu conducta deteriorată.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: