Moldova a urcat două poziții în clasamentul mondial al Libertății Economice 2021

Republica Moldova a urcat două poziții în raport cu anul 2020 și se plasează pe locul 85 din cele 184 de țări evaluate, cu un scor de 62,5 puncte (din 100) față de 62 în anul 2020, potrivit Indicelui din 2021.

Conform analiștilor, această creștere este influențată în special de îmbunătățirea la sub-indicatorul Povara Fiscală, unde scorul a crescut cu peste 9%, de la 86,1 în 2020, până la 94 în 2021. La estimarea scorului acestui sub-indicator sunt utilizate cotele maxime ale impozitului pe venit ale persoanelor fizice și juridice, precum și povara fiscală ca procent din PIB. La sfârșitul anului 2018, cele două cote ale impozitului pe venitul persoanelor fizice de 7 și 18% au fost comasate într-o singură cotă de 12%, astfel diminuându-se semnificativ cota maximă. Conform experților, aceste schimbări fiscale au contat în estimările scorului și au avut un impact major.

Potrivit indicelui libertății economice, Republica Moldova se clasează pe locul 41 din 45 de state din Europa, iar scorul său general este sub media regională, dar peste media mondială, relatează consecon.gov.md.

Moldova devansează în regiune Ucraina, Belarus și Federația Rusă, dar este depășită cu mult de țările baltice, Georgia și România. Dintre alte țări membre ale CSI, Uzbekistan ocupă locul – 108, Tadjikistan – 134, pe de altă parte, Armenia – 32, Kazahstan – 34, Azerbaidjan – 38.

Libertatea economică este evaluată pe 12 domenii: drepturile de proprietate, eficiența judiciară, integritatea statului, povara fiscală, cheltuielile publice, stabilitatea fiscală, libertatea afacerilor, libertatea muncii, libertatea monetară, libertatea comerțului, libertatea investițională, libertatea financiară.

Pe primele trei locuri în topul mondial se află Singapore, Noua Zeelandă şi Australia. Încheie clasamentul Cuba, Venezuela și Coreea de Nord.

Indicele Libertății Economice se efectuează din 1995 de Fundația americană ”Heritage” și revista ”The Wall Street Journal”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Criza apei pe Nistru se agravează: Ucraina nu mai poate asigura debitul minim

Situația hidrologică a Nistrului s-a agravat, iar autoritățile ucrainene nu mai pot asigura debitul minim de apă menținut până acum, pentru a evita epuizarea rezervelor și sistarea totală a aprovizionării cu apă a localităților afectate din Ucraina, informează Ministerul Mediului. Anunțul a fost făcut de Ministerul Mediului al Republicii Moldova, marți, 29 septembrie, după o ședință extraordinară a Comisiei Nistrene.

Conform ministerului, în unele localități din Ucraina, aprovizionarea cu apă se face deja conform unui program, pe ore.

„Partea ucraineană ne-a informat despre imposibilitatea de a deversa un debit mai mare decât cel care intră în lac, pentru a evita epuizarea rezervelor și sistarea totală a aprovizionării cu apă a localităților deja afectate. Debitul minim menținut până la moment nu mai poate fi asigurat, având în vedere că volumul natural de apă care intră în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk este de 27 m3/s în ultimele 2 săptămâni”, a menționat instituția.

Creșterea nivelului apei în lac și, implicit, majorarea deversărilor către Republica Moldova depind de precipitațiile din partea superioară a bazinului hidrografic al Nistrului.

Ministerul Mediului a precizat că autoritățile din Republica Moldova și Ucraina mențin dialogul pe acest subiect. Comisia Nistreană urmează să se întrunească din nou dacă vor apărea noi circumstanțe, pentru a analiza situația și eventualele soluții.

Care este situația pe Nistru

Potrivit Guvernului, nivelul apei în lacul de acumulare Novodnistrovsk a coborât sub pragul critic de 111 metri, față de aproximativ 121,5 metri în condiții normale. La stația de captare de la Cosăuți, nivelul este de circa 2,16 metri, comparativ cu 2,67 metri în perioada în care debitul evacuat din lac era de 60 m³/s. În ultimele 24 de ore, la Cosăuți s-a înregistrat o scădere de aproximativ 23 de centimetri.

Maia Sandu a precizat că, din cauza nivelului scăzut al Nistrului, în câteva localități din Ucraina apa este deja furnizată după un program. Șefa statului a atras atenția și asupra situației de pe Prut, unde debitul evacuat a fost redus la 14 m³/s. Potrivit ei, mai sunt 72 de centimetri până la nivelul la care apa nu va mai putea fi evacuată prin sistemul hidrotehnic.

Pe 29 septembrie, președinta Maia Sandu a solicitat Guvernului, primăriilor și instituțiilor responsabile să pregătească stațiile de captare și să identifice surse alternative, pentru a preveni o criză de apă. Șefa statului a avertizat că seceta a dus la scăderi „dramatice” ale nivelului apei atât în Nistru, cât și în Prut. Potrivit ei, există riscul ca situația din această toamnă să se repete „an de an”, din cauza schimbărilor climatice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: