„Moldova are nevoie de o viziune mult mai largă despre lume și diversitate”. Interviu NM cu Filippo Lombardi despre alegeri, minoritățile etnice și problema lingvistică
Full Article 13 minutes read

„Moldova are nevoie de o viziune mult mai largă despre lume și diversitate”. Interviu NM cu Filippo Lombardi despre alegeri, minoritățile etnice și problema lingvistică

Cum ar putea o țară mică să-și mențină neutralitatea și să nu „se piardă” pe fundalul statelor mari? Cum este alcătuită „formula magică”, care permite păstrarea stabilității politice într-un asemenea stat precum este Elveția? Cum este influențat sistemul politic de situația lingvistică și ar trebui oare să se țină cont, la alegeri, de opinia alegătorilor din astfel de regiuni cum este Transnistria? Filippo Lombardi, fostul președinte al Consiliului Statelor Confederației Elvețiene, politician cu o experiență de 20 de ani, ne-a vorbit despre toate acestea într-un interviu acordat în exclusivitate pentru NM.

x

„Ca să fiți împreună, aveți nevoie de o identitate națională și voință puternică”

Elveția și Moldova sunt unite printr-o paralelă istorică surprinzătoare din secolul al XIX-lea. Atunci, Ioan Capodistria, ministrul afacerilor externe al Imperiului Rus, a influențat adoptarea statutului de neutralitate al Elveției. Tot el a elaborat și proiectul organizării administrative a Basarabiei în componența Imperiului Rus. Astăzi, ambele țări – Elveția și Moldova – au statut neutru. Cum poate fi menținut acesta în situația în care într-un fel sau altul, lumea este împărțită în sfere de influență?

După războaiele lui Napoleon, Franța era interesată cel puțin de dominația asupra zonei francofone a Elveției, iar monarhia austriacă – de controlul asupra părții germanofone a acestei țări. Noi riscam să ne pomenim la granița de influență a celor două superputeri de atunci. Conflictul putea izbucni în orice moment.

Rațiunea ideii țarului rus și a lui Capodistria, ca diplomat, consta în convingerea tuturor de necesitatea de a crea o țară mică și neutră, așa cum este Elveția, care ar controla Alpii și trecerile Est-Vest. Și în același timp, să nu se supună celor două superputeri vecine. Capodistria a avut un rol important la Congresul de la Viena din anul 1815. Vorbind din numele țarului Rusiei Alexandr I, el a susținut „neutralitatea permanentă” a Elveției și integritatea teritorială a acesteia.

Însă acest lucru a impus o serie de angajamente. Elveția a avut și are propria armată pentru a fi sigură că nicio țară nu va putea ataca o altă țară traversând teritoriul nostru. Așa a fost în timpul Primului și al celui de-al Doilea Război Mondial. Neutralitatea noastră între Franța, Germania, Austria și Italia a fost garanția susținerii unui anumit echilibru. Avantajul elvețienilor mai constă și în faptul că, în consecință, noi nu am participat la războaie.

Eu cred că astăzi, noi toți avem nevoie de țări neutre, capabile să aibă un anumit rol între țările aflate în conflict. Și noi vedem un șir de țări, printre care este și Moldova, pentru care neutralitatea devine un instrument pentru a avea un rol pacificator important.

Pentru Elveția nu a fost simplu nici în timpul Primului Război Mondial, când partea germanofonă a Elveției dorea să se unească cu Germania, iar cea francofonă – cu Franța. Anume datorită unității din interiorul țării, noi am reușit să rezistăm tentației diferitelor părți de a ne alătura țărilor aflate în conflict.

Ar fi bine dacă o țară ca Moldova ar avea suficiente forțe pentru a crea unitate în interior. Datorită acestui fapt, ar acționa dintr-o poziție de neutralitate pe arena internațională. Pentru aceasta, aveți nevoie de o identitate națională și voință puternică, pentru a fi împreună și pentru a vă apăra identitatea. Trebuie să jucați rolul activ de intermediar, să fiți mediator și să nu aderați la vreun bloc în cazul vreunui conflict internațional.

Dvs. ați vorbit despre experiența poziției Elveției la intersecția de interese ale marilor puteri. Moldova este situată la joncțiunea intereselor geopolitice ale Rusiei și UE. Ar putea oare o țară mică și săracă să aibă totuși propria opinie? În opinia dvs., cum am putea, în asemenea condiții, să construim o economie stabilă și o politică proprie?

Primul lucru de care are nevoie fiecare țară este să-și stabilească identitatea națională. Acest lucru vă va permite să rămâneți împreună în perioade dificile. În al doilea rând, să încercați să uniți tot poporul, să includeți minoritățile, opiniile diferite în sistemul unui stat comun, unic. Este important să conștientizați faptul că minoritățile nu constituie slăbiciunea sistemului, ci forța acestuia. Sistemul este puternic atunci când este capabil să unească toate eforturile împreună, cuprinzând opinii și viziuni diferite. Și, desigur, trebuie să combateți corupția – aceasta este o problemă îngrozitoare în foarte multe țări. Este important să asigurați dezvoltarea țării în așa fel încât corupția să fie interzisă și sancționată, pentru ca funcționarii și politicienii să nu folosească oamenii în propriile scopuri și interese.

„Oamenii din stânga Nistrului vor înțelege că ei sunt parte a sistemului comun”

Zürich la estul Elveției este germanofon, Geneva la est – francofon, noi cu dvs. suntem acum în Lugano, în sudul confederației, și aici, toți vorbesc în limba italiană. Cum au obținut elvețienii această coexistență lingvistică pașnică?

Acesta este un proces istoric. Noi nu am avut situații în care o majoritate lingvistică ar fi dominat asupra altei minorități lingvistice, așa cum s-a întâmplat în Belgia sau, posibil, la dvs., în Moldova. În schimb, noi am avut conflicte religioase între catolici și protestanți, cantoanele mult mai dezvoltate din punct de vedere industrial au încercat să-și impună condițiile cantoanelor de munte (canton – unitate administrativ-teritorială – NM).

În prezent, în Elveția sunt trei limbi oficiale și una națională – retoromană. Toate deciziile guvernului se traduc în trei limbi și toate sunt egale. Limba retoromană este patrimoniul nostru cultural, ea este vorbită de mai puțin de 1% din populație, de aceea are statut de limbă națională. Din punct de vedere istoric, noi am obținut acest lucru datorită conștientizării bogăției culturale, dar și al faptului că dreptul de a vorbi în limba maternă consolidează încrederea și înțelegerea dintre elvețienii din diferite regiuni ale țării.

Eu cred că în republica dvs. este necesară o viziune mult mai largă despre lume. Trebuie să înțelegeți că diferite limbi înseamnă bogăție și nu motiv pentru conflict. Dacă o persoană vorbește în trei-patru limbi, ea este mai puternică, este capabilă să comunice cu un număr mult mai mare de oameni, să plece peste hotare și să aibă o responsabilitate mai mare în fața lumii. Cunoașterea limbilor nu este numai un bun al persoanei, este un bun al țării, pentru că pe arena internațională o puteți folosi la negocieri.

Dvs., ca politician, vorbiți în toate cele trei limbi oficiale ale Elveției?

Eu vorbesc în trei limbi oficiale ale Elveției – franceză, germană și italiană. Dar și în engleză și spaniolă și încerc să mai învăț câteva limbi dificile, de exemplu, rusa. Pentru mine, problema lingvistică este unul dintre momentele cheie pentru înțelegerea țării și a națiunii și a comunității internaționale.

În Moldova, în afară de problema lingvistică, se discută intens, dacă locuitorii din Transnistria trebuie sau nu să participe la alegerile prezidențiale din Moldova. Care este opinia dvs. în acest sens?

Cred că nu prea este potrivit pentru mine, un străin, să spun ce ar trebui să se facă în Moldova. Eu respect locuitorii republicii dvs. și sper că și ei ne respectă pe noi, elvețienii.

Dar încercând să analizez situația din Moldova și din Transnistria, pot spune cu siguranță că societatea va fi mereu mai bogată dacă va include în sine minoritățile și nu le va exclude. Dacă e să ne gândim la dezvoltarea pe termen lung a țării și la perspectivele ei, abordarea inclusivă este mult mai bună decât cea exclusivă. Este un pas spre viitor. Pentru că oamenii care vor participa la alegerile prezidențiale din Moldova în stânga Nistrului vor înțelege că ei sunt parte a sistemului comun.

„Noi trebuie să ne ținem împreună dacă nu dorim să fim `înghițiți`”

Dvs. ați fost în politică timp de peste 20 de ani, ați condus Consiliul țării. Cum funcționează totuși așa-numita „formulă magică” a politicii elvețiene, care asigură stabilitatea în confederație?

Parlamentul nostru este constituit din două camere egale – federală și cantonală. Pentru a avea un echilibru și pentru a fi siguri de stabilitatea activității parlamentului, avem nevoie de acordul tuturor forțelor politice principale. Așa-numita „formulă magică” a politicii elvețiene este o regulă nespusă și nescrisă: cele trei cele mai puternice partide aleg câte doi din șapte membri ai guvernului, iar al patrulea partid – câte un membru. Este o formulă simplificată pentru consensul partidelor conservator, liberal, social democrat și creștin democrat.

Noi conștientizăm clar că trebuie să fim împreună dacă nu dorim să fiți „înghițiți” de Germania, Franța, Italia sau Uniunea Europeană, în caz de conflict. Noi trebuie să ne ținem împreună. Vedem că în istoria noastră, interacțiunea forțelor politice care reprezintă interesele întregii populații duce la bunăstarea Elveției.

Bunăstarea țării noastre este o consecință a acestui echilibru politic și nimeni nu dorește să încalce această stabilitate. E clar că la noi, nu toate sunt ideale. Apar discuții, există tensiuni între partide, dar conștientizarea faptului că noi trebuie să ne ținem împreună pentru ca sistemul să funcționeze este mai presus de toate acestea.

Cu toate acestea, deja de mai bine de 100 de ani, în Elveția funcționează pe larg principiul democrației directe. Ce întrebări sunt propuse, de obicei, la referendumuri?

Există alte câteva țări cu democrație directă, unde oamenii nu numai că pot să voteze la fiecare patru ani pentru guvern sau parlament, dar și să se implice nemijlocit la toate chestiunile țării prin intermediul referendumurilor.

În Elveția, noi considerăm democrația directă un element foarte important. Și ea nu a apărut spontan, timp de o zi, ci drept urmare a unor procese istorice îndelungate. Cetățenii noștri sunt foarte zeloși când e vorba despre drepturile lor. Ei știu că fiecare vot contează. Cetățenii își exprimă opinia la patru referendumuri timp de un an. Fiecare din acestea poate conține câteva întrebări din diferite domenii ale vieții confederației: economie, sănătate, educație etc.

În Elveția, dacă cineva nu este de acord cu decizia parlamentului, poate colecta 50 mii de semnături și această chestiune va fi propusă la un referendum național. Iar adunând 150 mii de semnături, un cetățean al Elveției poate profita de dreptul la inițiativă, adică să propună un nou principiu al Constituției sau o inițiativă legislativă. Astfel, noi schimbăm Constituția în fiecare an, câte un articol.

Există diferite niveluri de colectare a semnăturilor – cantonal și federal. În acest mod, fiecare cetățean poate înainta o inițiativă, practic, despre orice. O întrebare poate fi, de exemplu, dacă fermierii care refuză să taie coarnele vacilor lor, trebuie să primească dotări suplimentare din bugetul federal, trebuie oare să fie desființată armata din Elveția, orice.

Ultimul vot popular exprimat în cadrul unui referendum a vizat libera circulație în UE. Oamenii și-au spus clar punctul de vedere cu privire la necesitatea unei bune cooperări cu UE, că nu dorim să ne izolăm de Uniunea Europeană. În același timp, la unul dintre referendumurile anterioare, majoritatea a declarat că nu dorește ca Elveția să devină membru al UE.

În privința referendumurilor și a democrației directe este bine că parlamentul se controlează pe sine în mod conștient, pentru ca ulterior „să nu piardă” în cazul unui scrutin popular, dacă cetățenii nu vor accepta vreo decizie a legislativului.

Cum este asigurată transparența referendumurilor?

În toți acești ani, noi am elaborat un sistem puternic de votare prin poștă. În Elveția, deja peste 80 la sută din populație votează prin poștă. Cu două săptămâni înainte de referendum, toți cetățenii primesc scrisori cu întrebări. Ei le completează și le expediază înapoi. Desigur, există un control. Și toți participanții politici pot verifica rezultatele. De obicei, în Elveția sunt recunoscute toate rezultatele alegerilor și referendumurilor.

În Elveția, guvernarea țării nu este activitatea de bază a aleșilor poporului. În opinia dvs., ar trebui ca în Moldova să li se permită deputaților să câștige și în alte domenii de activitate? Toți își dau seama că e prea puțin probabil că cineva va trăi doar din salariul nostru de deputat (în Moldova, salariul unui deputat constituie puțin peste 18 mii de lei – cu tot cu adaosuri, plățile lunare ar putea ajunge până la 40 mii de lei – NM).

În Elveția, politicienii cu un salariu deplin sunt doar membrii guvernului la nivel federal și cantonal. Toți parlamentarii sunt politicieni prin cumul. Ei lucrează conform profesiei lor de bază: fie medic, avocat, pedagog sau om de afaceri, iar o anumită perioadă și-o dedică vieții politice.

După 20 de ani de carieră politică, pot afirma că acesta este un sistem excelent. El împiedică politicienii să se izoleze în turnul de fildeș. Aceștia rămân parte a poporului. Un astfel de sistem impune politicianul să se confrunte cu problemele cotidiene, cu identificarea unui loc de muncă, cu sistemul medical, cu problemele economice. Ei simt pe pielea lor toate acestea și reprezintă cu adevărat în parlament nevoile populației. Eu știu că în mai multe țări, în care deputații lucrează cu normă întreagă, plecând totalmente în politică, ei pierd adesea legătura cu realitatea.

Un asemenea sistem în Moldova i-ar putea face pe politicieni mult mai independenți. Dacă persoana nu a fost aleasă pentru următorul mandat, ea știe că își va continua activitatea principală și nu îi va fi teamă că va rămâne fără surse de venit.

Notă NM
Filippo Lombardi (născut la 29 mai 1956) este politician, jurnalist, antreprenor elvețian, președintele unui club de hochei. A reprezentat cantonul italofon Ticino în Consiliul Confederației (Camera inferioară a parlamentului) din anul 1999 până în anul 2019, a condus Camera superioară a parlamentului din anul 2012 până în anul 2013. Este membru al Partidului Popular Creștin Democrat – unul dintre cele patru partide din coaliția de guvernare.

Ecaterina Cojuhari, Lugano

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: