NM Espresso: ce se va întâmpla cu gazele naturale în Moldova, cine va pleca la Moscova la negocieri și ce fel de percheziții se fac iarăși la procuratură
Full Article 3 minutes read

NM Espresso: ce se va întâmpla cu gazele naturale în Moldova, cine va pleca la Moscova la negocieri și ce fel de percheziții se fac iarăși la procuratură

Gazele naturale

Moldova începe să achiziționeze gaze naturale din surse alternative. În același timp, autoritățile continuă negocierile cu Moscova în privința livrărilor de gaze naturale rusești. Despre aceasta a comunicat premierul Natalia Gavrilița, care a dat asigurări că «gaze în Moldova vor fi, problema o constituie doar prețul și furnizorii». Potrivit informațiilor «Moldovagaz», prețul gazelor naturale din surse alternative ar putea depăși 1000 de dolari pentru o mie de metri cubi, ceea ce înseamnă de cinci ori mai mult decât prețul mediu de achiziție din acest an.

Pentru a continua negocierile privind gazele naturale rusești, vicepremierul pentru reintegrare Vladislav Kulminski va fi trimis la Moscova. Gavrilița nu a putut răspunde clar la întrebarea, de ce «subiectul gazelor» a fost încredințat vicepremierului pentru reintegrare. NM a decis să analizeze această chestiune cu ajutorul unor experți. De ce aceștia nu au fost mirați de alegerea noului «negociator» în problema gazelor naturale — aflați din articolul «Вектор газа» («Vectorul gazelor»).

Marți, Gavrilița a discutat despre problema gazelor cu Vadim Krasnoselski, liderul administrației Transnistriei.

Și Nicu Popescu, ministrul de externe, a vorbit poporului despre acțiunile întreprinse de către guvern în vederea soluționării crizei gazelor naturale. Acesta a anunțat despre disponibilitatea partenerilor europeni de a oferi asistență Moldovei și a subliniat faptul că «nu doar Moldova se confruntă cu o criză energetică fără precedent».

Autoritățile de la Bălți au anunțat despre o situație critică privind conectarea agentului termic în oraș. Iar în raionul Sângerei, școlile, grădinițele și instituțiile medico-sanitare vor fi conectate la instalațiile de gaze și la agentul termic doar câteva ore pe zi. Întreprinderea «Nord Gaz-Sângerei» a expediat autorităților locale orarul de conectare a agentului termic.

Președinte

Președintele Maia Sandu a prezentat un discurs la Conferința Internațională în domeniul prevenirii și combaterii violenței față de femei și violenței în familie. La conferință au mai vorbit ambasadori europeni, care au felicitat Moldova pentru ratificarea Convenției de la Istanbul.

Convenția de la Istanbul

Deputații PSRM s-au adresat către Curtea Constituțională să-și expună opinia în privința conformității Convenției de la Istanbul cu Constituția Moldovei. Iar Mitropolia Moldovei a comentat ratificarea convenției și a avertizat autoritățile despre pericolul adoptării «unor legi incorecte» care «contravin religiei ortodoxe, culturii, obiceiurilor și tradițiilor poporului».

Găgăuzia

Aflându-se la Strasbourg, Irina Vlah, bașcanul Găgăuziei, l-a informat pe Fernand de Varennes, Raportorul special al ONU pentru problemele minorităților etnice și drepturile omului, despre «deficitul de comunicare între autoritățile Republicii Moldova și autoritățile autonomiei», precum și despre problemele care derivă din lipsa dialogului. Drept răspuns, de Varennes i-a sugerat să informeze organizațiile internaționale despre problemele menționate.

Procuratură

În seara de 18 octombrie, colaboratorii Procuraturii Anticorupție au efectuat percheziții în biroul lui Dumitru Răileanu, procuror la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Potrivit informațiilor Procuraturii Anticorupție, perchezițiile se referă la circumstanțele ce țin de dosarul lui Alexandr Stoianoglo. În articolul «Платон, Плахотнюк и „прослушки“» («Platon, Plahotniuc și interceptările»), NM a relatat, ce se știe despre procurorul Răileanu și ce dosare de rezonanță a gestionat acesta.

Justiție

Cu ocazia Zilei juristului, care a fost marcată ieri în Moldova, NM a selectat 10 istorii ale judecătorilor, procurorilor și avocaților, care au fost publicate în cadrul proiectului «JusticeInside. Oamenii din interiorul sistemului». După ce a discutat cu protagoniștii acestor istorii, Nadejda Coptu, autorul proiectului, a înțeles că nu e totul atât de rău în justiția moldovenească și că în sistem există persoane care doresc ca acesta să funcționeze conform legii și nu conform conceptelor.

Situația epidemiologică

1715 cazuri noi de coronavirus s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore, inclusiv la 40 de lucrători medicali. 36 de persoane cu vârstele cuprinse între 48 și 92 de ani au decedat din cauza complicațiilor provocate de Covid.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 20 octombrie

  • Va avea loc ședința guvernului.
  • Ministerul Sănătății va prezenta într-o conferință de presă informații privind coronavirusul.
  • Iuliana Cantaragiu, ministrul mediului, va susține o conferință de presă.
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: