NM Espresso: despre protestatarii agresivi, riscurile încetinirii ritmurilor de integrare în UE și despre zborurile spre Rusia
Full Article 4 minutes read

NM Espresso: despre protestatarii agresivi, riscurile încetinirii ritmurilor de integrare în UE și despre zborurile spre Rusia

«Orașul schimbărilor» și noul protest al lui Șor 

Prima noapte a protestatarilor din centrul capitalei a rămas în urmă. Conduși de deputatul fugar Șor, care se află undeva pe litoralul cald al Israelului, aceștia, potrivit afirmațiilor lui Șor, pledează pentru «o viață bogată și frumoasă în Moldova». Ce-i drept, deocamdată în corturi și pe saltele de cauciuc, cu fumuar și wc direct pe trotuar. De dimineață, poliția a numit un astfel de comportament ca fiind «neadecvat» și «antisocial», iar mai târziu — și «agresiv». O protestatară a atacat o femeie polițist care asigura ordinea în orășelul de corturi, numit cu mândrie «Orașul schimbărilor». Dar oare ne dorim noi astfel de schimbări? 

Organizatorii protestelor susțin că orașul corturilor se va menține atâta timp cât va fi nevoie pentru a da jos această guvernare. Iar pentru ca procesul să accelereze, urmează un nou protest la 25 septembrie, cu Șor la televizor, care «este mereu alături de protestatari». Apropo, ministrul justiției Litvinenco a declarat deja că Șor folosește oamenii care se află la limita sărăciei cu banii pe care i-a furat chiar de la aceștia și ar putea fi tras la răspundere nu doar pentru furtul miliardului, dar și pentru tentativa de a destabiliza situația din țară și amenințarea la adresa securității.

Apropo, aceiași oameni, potrivit organizatorilor protestului, «adună câte 30 de lei pentru a plăti microbuzul și pentru a ajunge la Chișinău». Însă cât costă, în realitate, organizarea protestului, cazarea și alimentarea protestatarilor — nu se știe. Dar se știe că pentru promovarea protestului pe Facebook s-au cheltuit peste 7 000 de euro.
 
Viitorul care este foarte aproape 

Despre schimbări, dar deja de alt gen, s-a vorbit și la New York, unde se află într-o vizită președintele Republicii Moldova Sandu și vicepremierul și ministrul de externe Popescu.

Șefa statului a avut deja o întrevedere cu secretarul general al NATO, cu care a discutat despre securitatea din regiune și despre riscurile pentru Republica Moldova, precum și cu Samantha Power, administrator USAID, cu care a vorbit despre extinderea și diversificarea cooperării și despre problemele Republicii Moldova din energetică, justiție, agricultură și economie. 

Și Siegfried Mureșan, deputatul Parlamentului European, a vorbit despre schimbările din Republica Moldova. Oficialul afirmă că dacă Republica Moldova va progresa în implementarea reformelor, chiar anul viitor ar putea începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Și a avertizat: 

«Dacă în Republica Moldova vor veni la guvernare oameni politici, așa cum au fost în trecut, care nu-și respectă angajamentele și încearcă să inducă în eroare partenerii Republicii Moldova, nu va exista încredere și ritmul aderării va fi încetinit».

Despre viitorul european a vorbit și premierul Gavrilița, care a anunțat despre crearea Fondului de accelerare și creștere a economiei Moldovei (FACEM). Anul curent, au fost alocate 70 milioane de lei în aceste scopuri, iar în următorii ani, guvernul intenționează să majoreze capitalul FACEM până la 2,7 miliarde de lei.
 
Relațiile cu Rusia: gazele naturale și reluarea curselor aeriene 

De la discuțiile despre viitor, să trecem la problemele stringente: încălzirea și gazele naturale. Ieri, 20 septembrie, a fost ziua de plată pentru gazele naturale consumate în prima jumătate a lunii septembrie. Republica Moldova datorează deja «Gazprom»-ului 35,89 milioane de dolari, dar a plătit doar 2 milioane de dolari. Anterior, «Gazprom» a declarat deja că mizează pe îndeplinirea obligațiilor contractuale de către Republica Moldova. În caz contrar, conform aceluiași contract, robinetul ar putea fi închis. 

Apropo, primind scrisorile de acreditare de la ambasadorul nostru, președintele Rusiei a declarat că «în problemele ce țin de securitatea energetică a Republicii Moldova, partea rusă acționează în strictă conformitate cu toate acordurile». Și, bineînțeles, a amintit despre faptul că «Rusia a fost mereu o garanție a reglementării conflictului transnistrean». 

Și încă ceva. În timpul apropiat, va fi totuși mai simplu de zburat spre Rusia. Compania Air Moldova a anunțat lansarea cursei Chișinău-Erevan. De notat că operatorul aerian este partenerul «Aeroflot»-ului din Rusia (compania aeriană efectuează cel puțin câte trei curse în fiecare zi spre/din Moscova la Erevan), de aceea Air Moldova va putea să vândă bilete în Rusia cu escală în Erevan.
 
Ce ați putea viziona? 

NewsMaker continuă proiectul special «Citește, Moldova !». Noi vorbim, în două limbi, despre lectură și despre cărțile preferate. Și astăzi, vă propunem să citiți împreună cu activista Victoria Boțan, membră a Asociației «Motivație», un fragment din «Scrisoarea III» de Mihai Eminescu. Vizionați (și citiți) împreună cu noi. 
 
Pe scurt despre ceea ce va fi astăzi

  • Președintele Republicii Moldova va ține un discurs la Adunarea Generală a ONU.
  • La ora 11:00, va avea loc lansarea programului național «Familia».
  • La ora 13:00, va avea loc o nouă ședință a CEC, în cadrul căreia va fi examinată chestiunea privind organizarea alegerilor locale planificate pentru ziua de 16 octombrie, în unele localități ale Republicii Moldova.
  • Un segment din strada Tighina din centrul Chișinăului va fi blocat pentru o perioadă de o lună, de aceea vor fi modificate traseele autobuzelor nr. 24, 31, 38, 39.
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: