Facebook/Iv Ceban

NM Espresso: despre scumpiri, interviu NM cu directorul Energocom și transparența Primăriei Chișinău

Problema gazului, interviu NM

Pe 9 iunie, în studioul NM a fost invitat directorul interimar al întreprinderii Energocom, Victor Bînzari. Într-un interviu pentru corespondentul Evghenii Ceban, acesta a vorbit despre tarifele la gaz, achizițiile care urmează la toamnă și securitatea energetică, la general.

Întrebat despre motivul pentru care, în toamna anului 2022, Moldova a cumpărat volume mari de gaz la prețuri înalte, pe care nu le-a utilizat nici până acum, oficialul a argumentat că, ținând cont de posibilele dificultăți privind furnizarea păcurii, Energocom a încercat să se pregătească pentru cele mai sumbre scenarii. De asemenea, decizia a fost justificată de pregătirile pentru o iarnă friguroasă, care însă s-a dovedit a fi una destul de caldă. 

În afară de asta, Victor Bînzari consideră că nu există un conflict de interese în faptul că reprezentantul conducerii companiei ERU, care a furnizat Moldovei peste 30% din gaz, Willem Coppoolse, a fost consultantul guvernului Gavrilița în ceea ce privește licitațiile pentru gaz. «Este un om liber, care își poate schimba funcțiile în fiecare lună în diferite companii», a argumentat Bînzari.

Șeful Energocom a adăugat că întreprinderea a încheiat recent contracte privind furnizarea gazului cu două companii, inclusiv DEPA din Grecia. Bînzari a mai spus că, într-adevăr, este membru al partidului de guvernare — Partidul Acțiune și Solidaritate, însă activitatea sa la Energocom nu are nicio legătură cu formațiunea politică.

Versiunea completă a interviului o puteți urmări AICI.
 
Cât costă viața în Moldova?

Potrivit Biroului Național de Statistică, din mai 2022 până în mai 2023, prețurile s-au majorat cu circa 16,3%. Astfel, produsele alimentare s-au scumpit cu 14%, cele nealimentare — cu 8,2%, serviciile pentru populație — cu 33,3%. Doar în ultima lună s-au scumpit serviciile de transport — cu 12,5%, serviciile de apă și canalizare — cu 0,9%. În același timp, tariful pentru energie electrică a scăzut cu 3,2%,

Parlamentul a aprobat, în prima lectură, rectificările la bugetul de stat. Veniturile și cheltuielile au crescut la 1,406 miliarde lei, datorită majorării volumului de granturi externe pentru susținerea bugetului.
 
Noi decizii în Parlament 

Parlamentul a aprobat crearea Platformei de dialog și participare civică în procesul decizional al Parlamentului. Potrivit inițiatorilor, aceasta va permite o colaborare mai eficientă cu societatea civilă. Proiectul de lege a fost elaborat pe baza recomandărilor Comisiei Europene.

Directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Ion Dodon, a prezentat raportul privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) și a raportului auditului financiar asupra acestuia pentru anul 2022. Cea mai mare parte a resurselor a fost alocată pentru oferirea serviciilor către populație, profilaxia îmbolnăvirilor, creșterea salariilor pentru medici, compensarea medicamentelor și ajutor pentru refugiații din Ucraina.
 
Drepturile omului

Și Avocatul Poporului Ceslav Panico urmează să prezinte un raport în fața deputaților. Este vorba despre situația privind drepturile omului pentru anul trecut. În document se arată că, cel mai des, sunt încălcate drepturile la muncă, sănătate, libertate și siguranță. Pe durata anului trecut, a scăzut nivelul ocupării forței de muncă, în țară înregistrându-se, în continuare, exodul masiv al brațelor de muncă. Este îngrijorătoare și situația pacienților din spitalul de psihiatrie Codru. Totodată, în pofida ratificării Convenției de la Istanbul, violența față de femei și violența domestică rămâne o problemă acută. Nu sunt îmbunătățiri nici în ceea ce privește respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană.

Între timp, peste 25 de țări și-au exprimat solidaritatea cu comunitatea LGBT din Moldova. «Iunie este Luna Mândriei, atunci când sărbătorim comunitatea vibrantă LGBTQI+ din întreaga lume, comemorăm lupta continuă pentru drepturile omului și ne reînnoim angajamentul față de incluziune», se arată în declarația semnată de misiunile Australiei, Republicii Austria, Regatului Belgiei, Consiliului Europei, Republicii Croația, Republicii Cehe, Regatului Danemarcei, Republicii Estonia, Republicii Finlanda, Republicii Franceze, Republicii Federale Germania, Republicii Elene (Greciei), Irlandei, Statului Israel, Republicii Italia, Republicii Letonia, Regatului Țărilor de Jos, Regatului Norvegiei, Republicii Portugalia, Republicii Slovenia, Regatului Spaniei, Regatului Suediei, Confederației Elvețiene, Ucrainei, Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Națiunilor Unite și Statelor Unite ale Americii.
 
Ce se întâmplă cu zborurile avia?

Premierul Dorin Recean a declarat că autoritățile sunt aproape de a soluționa problema transportului aviatic. Potrivit acestuia, se încearcă atragerea low cost-urilor LOT, Tarom, Wizz Air și RyanAir. Despre situația privind Air Moldova, Recean a menționat: «Air Moldova trebuie să poarte responsabilitate pentru fraudele pe care le-a comis, iar Guvernul să se asigure că există servicii de transport avia puse la dispoziție cetățenilor, ceea ce și facem».

Compania Fly One a anunțat pe 9 iunie despre defecțiuni tehnice la două avioane. Unul dintre zborurile planificate a avut întârzieri de 8 ore.
  
Proiectele primăriei

Primarul capitalei Ion Ceban a anunțat despre lansarea portalului care va asigura transparența instituției. Pe site-ul transparenta.chisinau.md vom putea urmări cum sunt cheltuiți banii municipalității.

De asemenea, Ceban a anunțat redeschiderea Teatrului Verde, în pofida faptului că lucrările de reparație nu s-au încheiat.
  
Vești bune

O stație de producere a oxigenului medical, un aparat performant de ultrasonografie, patru defibrilatoare și alte dispozitive moderne, în valoare totală de 238 mii dolari, au fost donate Spitalului Clinic. Donația a fost oferită de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), în cadrul proiectului «Asistența umanitară în Ucraina și țările vecine», finanțat de Guvernul SUA.

Salvatorii au simulat producerea unui cutremur și au exersat acțiunile care ar trebui întreprinse pentru înlăturarea consecințelor.

Acordeonistul moldovean Radu Rațoi a devenit laureat al premiului din Danemarca Léonie Sonnings Musikpris. Felicitări!


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

România, aproape să preia Portul Giurgiulești. Ministru român: „Trebuie să avem garanția exploatării și după 2030”

România este aproape să preia Portul Giurgiulești din Republica Moldova, aflat la granița cu județul Galați și considerat strategic pentru aprovizionarea cu mărfuri către și dinspre Ucraina. Ministrul Transporturilor din România, Ciprian Șerban, a declarat pentru DCNews că negocierile sunt într-o fază avansată.

„Suntem acum în discuții și pentru achiziția Portului Giurgiulești. Este foarte strategic poziționat. Teoretic, suntem în semnarea contractului. Am avut o discuție cu cei de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, le-am făcut o ofertă și a fost acceptată. Sunt câteva condiții pe care trebuie să le îndeplinească și cei din Republica Moldova. Va trebui să prelungească durata de exploatare a portului, care e până în 2030 astăzi. Ca să aibă sens investiția și să fie profitabilă și pentru România, trebuie să avem garanția că putem exploata și după 2030. Ei sunt deschiși și vor face această modificare cât mai curând posibil”, a declarat oficialul român.

Potrivit lui Ciprian Șerban, săptămâna viitoare este programată o discuție cu Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, pentru a finaliza detaliile.

***

Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti din sudul Republicii Moldova a devenit un punct de tranzit comercial strategic pentru importul de cereale din Ucraina, după ce Federația Rusă a blocat porturile de-a lungul coastei ucrainene a Mării Negre. Compania care operează portul este controlată integral de BERD, a relatat în septembrie 2023 publicația Vocea Basarabiei. BERD a achiziționat 100% din capitalul grupului de companii Danube Logistics (Danube Logistics Group), la 7 mai 2021. Astfel, BERD a devenit atunci unicul beneficiar efectiv al Danube Logistics SRL, operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești. Prin această achiziție, BERD anunța într-un comunicat că își propune să promoveze continuarea funcționării și dezvoltării cu succes a Portului Internațional Liber Giurgiulești, și va încerca să atragă investitori internaționali pentru a sprijini și dezvolta în continuare portul.

În septembrie 2023, premierul român Marcel Ciolacu declara într-un interviu pentru Digi24 că România intenționează să cumpere portul Internaţional Liber Giurgiuleşti din Republica Moldova, în contextul în care se preconizează ca țara să devină „un hub important în reconstrucția Ucrainei”. Atunci Ciolacu susținea că ministrul Transporturilor de la București a avut discuții în acest sens cu BERD, care este singurul proprietar final al companiei care administrează portul la Dunăre.

În octombrie 2023, ministrul Infrastructurii de la Chișinău Andrei Spînu declara că Guvernul României și-a anunțat intenția de a cumpăra Portul Internațional Giurgiulești – deținut de BERD – nu întregul Complexul Portuar Giurgiulești, pe teritoriul căruia se află și Portul de Stat. Oficialul menționa că reprezentanții BERD au fost informați despre faptul că în cazul în care banca va decide să vândă acest port, Guvernul de la Chișinău trebuie să fie implicat în acest proces din faza inițială, întrucât acest obiect de infrastructură reprezintă singura ieșire a Moldovei la mare. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: