NM Espresso: «Gazprom» a reamintit Moldovei despre datoria de 709 milioane USD, Recean a avertizat despre o iarnă grea, iar autoritățile au renunțat la ideea Curții Anticorupție

Schimbul de ulei este o operațiune obișnuită pentru orice șofer. Mergem la service, uleiul vechi este înlocuit, cel nou ajunge în motor și plecăm mai departe. Dar ce se întâmplă cu cei 4–5 litri de ulei uzat rămași în urmă?

Pentru șofer, povestea se încheie aici. Pentru mediu, însă, ea abia începe. Uleiul uzat poate ajunge în circuitul informal, poate fi deversat sau ars necontrolat, devenind o sursă de poluare. Sau poate fi colectat separat, urmărit pe întregul traseu și regenerat, pentru a redeveni materie primă.

Cum ar trebui să funcționeze acest circuit? Ce se întâmplă cu uleiul uzat colectat în Republica Moldova și cum poate fi asigurată trasabilitatea lui? Ce ne arată experiența europeană și cât de aproape suntem de un sistem în care uleiul uzat este tratat ca o resursă, nu ca un deșeu fără valoare? Despre toate acestea am discutat cu Silvia Nicolaescu, director executiv al A.P. „Moldcontrol” și expertă în domeniul Responsabilității Extinse a Producătorului.

Doamna Nicolaescu, să pornim chiar de la mașina fiecăruia dintre noi. Ce devine uleiul după ce este scos din motor?

Din acel moment, nu mai vorbim despre un produs utilizabil, ci despre un deșeu periculos, care necesită colectare separată și gestionare în condiții de siguranță.

În timpul funcționării motorului, uleiul este expus temperaturilor ridicate și proceselor de uzură, își modifică treptat proprietățile și poate acumula particule metalice, reziduuri și alte substanțe contaminante.

Tocmai de aceea, uleiul uzat nu trebuie aruncat în canalizare, deversat pe sol sau amestecat cu apă, antigel, combustibili ori solvenți. El trebuie colectat în recipiente adecvate, păstrat separat și predat operatorilor autorizați.

Și aici este important să înțelegem un lucru: faptul că uleiul uzat este un deșeu periculos nu înseamnă că și-a pierdut valoarea. Dimpotrivă, colectat și tratat corespunzător, acesta poate fi valorificat și, prin regenerare, transformat din nou în materie primă pentru producerea uleiurilor de bază.

Cât de mare este, de fapt, acest flux în Republica Moldova?

Pentru a estima corect dimensiunea acestui flux, trebuie să facem distincția între uleiurile care intră sub incidența regulamentului privind gestionarea uleiurilor uzate și alte categorii de produse petroliere și lubrifianți.

Chiar dacă nu dispunem de o imagine completă a cantităților la nivel național, există indicatori relevanți care ne ajută să înțelegem amploarea acestui flux.

De exemplu, numai producătorii membri ai A.P. „Moldcontrol” au raportat, în primul trimestru al anului 2026, aproximativ 600 de tone de uleiuri introduse pe piața Republicii Moldova.

Și aceasta reprezintă doar o parte a pieței. În prezent, în Republica Moldova sunt autorizate cinci sisteme colective pentru gestionarea fluxului de uleiuri uzate, prin intermediul cărora producătorii și importatorii își îndeplinesc obligațiile ce decurg din responsabilitatea extinsă a producătorului.

Vorbim, așadar, despre cantități semnificative de uleiuri care, după utilizare, pot genera deșeuri ce necesită o gestionare corespunzătoare.

Există însă o distincție esențială: cantitatea de ulei introdusă pe piață nu este egală cu cea de ulei uzat care poate fi colectată. O parte din ulei se consumă sau se pierde în timpul utilizării, iar cantitatea recuperabilă depinde de tipul produsului și de condițiile de exploatare.

De aceea, adevărata provocare nu este doar să cunoaștem cât ulei este introdus pe piață, ci mai ales cât din uleiul uzat recuperabil reușim să colectăm și să direcționăm către tratare și valorificare.

Vorbim aici și despre uleiul alimentar folosit în bucătărie?

Nu, și este important să facem această distincție.

În cadrul mecanismului de responsabilitate extinsă a producătorului (REP), despre care discutăm, ne referim la uleiuri minerale și sintetice, utilizate în principal pentru lubrifierea și funcționarea motoarelor, echipamentelor și instalațiilor industriale. Aici intră uleiurile de motor, de transmisie, hidraulice, pentru turbine și alte categorii de uleiuri industriale prevăzute de reglementările aplicabile.

Uleiul alimentar uzat, precum cel rămas după prăjirea alimentelor, reprezintă o categorie distinctă de deșeuri, care necesită un circuit separat de colectare și valorificare.

Deși provin din activități diferite și sunt gestionate prin mecanisme distincte, există o regulă comună: nici uleiul alimentar uzat, nici cel de motor nu trebuie aruncate în canalizare sau deversate în mediul înconjurător.

Ambele pot fi valorificate prin procese specifice, cu condiția să fie colectate separat și predate operatorilor care le pot gestiona în mod corespunzător.

Ce se întâmplă concret dacă uleiul de motor ajunge pe pământ sau în apă?

Problema este că uleiul uzat nu dispare atunci când nu îl mai vedem. El se degradează lent și poate conține substanțe toxice, metale grele și alți contaminanți acumulați în timpul utilizării.

Dacă este deversat pe sol, poate afecta organismele care trăiesc în acesta, iar substanțele contaminante pot pătrunde în straturile mai profunde și, în anumite condiții, pot ajunge în apele subterane.

Dacă ajunge într-un râu sau într-un lac, uleiul se poate răspândi la suprafața apei, formând o peliculă care poate limita schimbul de oxigen cu atmosfera și afecta peștii și alte organisme acvatice.

Potrivit Agenției pentru Protecția Mediului din SUA (EPA), uleiul uzat provenit dintr-un singur schimb de ulei poate contamina până la 3,8 milioane de litri de apă dulce.

Desigur, aceasta este o estimare ilustrativă, nu înseamnă că fiecare schimb de ulei provoacă automat o contaminare de asemenea proporții. Dar ne arată de ce nu trebuie să subestimăm impactul chiar și al unor cantități mici de ulei uzat asupra mediului.

Patru sau cinci litri pot părea o cantitate neînsemnată. Însă, înmulțiți cu miile de automobile, service-uri, utilaje și întreprinderi care folosesc uleiuri, aceștia pot deveni o problemă serioasă pentru mediu.

Dar dacă îl ardem? Există oameni care consideră uleiul uzat un combustibil ieftin.

Aceasta este una dintre problemele care mă preocupă cel mai mult. În contextul dificultăților din sectorul energetic și al costurilor ridicate pentru încălzire, poate apărea tentația de a utiliza uleiul uzat drept combustibil ieftin, în ateliere, garaje, sere sau alte spații.

Însă faptul că un lichid arde nu înseamnă că poate fi folosit în siguranță drept combustibil.

Uleiul uzat poate conține metale grele, compuși toxici și alte substanțe contaminante acumulate în timpul utilizării. Prin arderea necontrolată, o parte dintre acestea sau produșii rezultați din ardere pot fi eliberați în atmosferă sub formă de gaze și particule nocive, afectând calitatea aerului și sănătatea oamenilor.

Iar aerul poluat nu rămâne doar în interiorul unui atelier sau al unei sere. El poate ajunge în zonele locuite, unde este respirat de angajați, vecini și familiile noastre.

De aceea, trebuie să facem o distincție clară între arderea necontrolată a uleiului uzat în sobe sau cazane improvizate și valorificarea energetică în instalații autorizate, dotate cu sisteme corespunzătoare de control al procesului de ardere și al emisiilor.

În primul caz, riscurile pentru mediu și sănătate nu sunt controlate corespunzător. În al doilea, vorbim despre o activitate reglementată, supusă unor cerințe tehnice și de mediu.

Uleiul uzat nu trebuie privit ca un combustibil ieftin, ci ca un deșeu periculos care trebuie gestionat responsabil.

Tratare, valorificare, reciclare, regenerare – care este diferența?

Acești termeni sunt deseori confundați, deși descriu operațiuni diferite de gestionare a deșeurilor.

Tratarea este noțiunea care cuprinde operațiunile de valorificare sau eliminare a deșeurilor, inclusiv pregătirea acestora înainte de valorificare sau eliminare. În cazul uleiurilor uzate, tratarea poate presupune separarea apei, filtrarea, îndepărtarea impurităților și alte procese tehnologice. Însă simpla filtrare a uleiului nu înseamnă că acesta a fost reciclat sau regenerat.

Valorificarea presupune utilizarea deșeurilor într-un scop util, astfel încât acestea să înlocuiască alte materiale sau resurse. Poate include atât recuperarea materialelor, cât și valorificarea energetică.

Reciclarea este o formă de valorificare prin care deșeurile sunt transformate în produse, materiale sau substanțe ce pot fi utilizate din nou. Spre deosebire de valorificarea energetică, reciclarea urmărește recuperarea materialului, nu utilizarea acestuia drept combustibil.

Regenerarea este o formă specifică de reciclare a uleiurilor uzate. Prin procese tehnologice de rafinare sunt îndepărtați contaminanții, produșii de oxidare și alte impurități, obținându-se din nou uleiuri de bază, care pot fi utilizate la fabricarea lubrifianților.

Explicat simplu: prin tratare pregătim sau prelucrăm deșeul, prin valorificare îi dăm o utilizare utilă, prin reciclare recuperăm materialul, iar prin regenerare transformăm uleiul uzat din nou în materie primă pentru lubrifianți.

Această diferență este esențială pentru a înțelege de ce regenerarea are un rol atât de important în economia circulară.

De aceea Uniunea Europeană preferă regenerarea?

Da, iar această abordare are o istorie de peste 50 de ani.

La nivel european, gestionarea uleiurilor uzate a început să fie reglementată distinct încă din 1975, iar în anii ’80 a fost consolidat principiul acordării priorității regenerării, atunci când aceasta este posibilă din punct de vedere tehnic și economic.

Astăzi, acest principiu este integrat în politica europeană privind gestionarea deșeurilor și economia circulară. Obiectivul este ca uleiurile uzate să nu fie privite doar ca deșeuri periculoase, ci și ca resurse din care pot fi recuperate materii prime valoroase.

Potrivit unui raport al Comisiei Europene publicat în 2023, aproximativ 61% din uleiurile uzate colectate în Uniunea Europeană erau direcționate către regenerare, conform datelor analizate în raport.

Același document arată că aproximativ 950.000 de tone de ulei uzat, introduse în instalațiile de regenerare, au permis obținerea a circa 680.000 de tone de uleiuri de bază regenerate.

Cu alte cuvinte, dintr-o tonă de ulei uzat se pot recupera, orientativ, aproximativ 700 kg de uleiuri de bază, în funcție de compoziția deșeului și de tehnologia utilizată.

Aceste rezultate demonstrează importanța regenerării pentru economia circulară. În loc să utilizăm uleiul uzat doar pentru recuperarea energiei, putem recupera materia primă și o putem reintroduce în circuitul economic, reducând necesitatea utilizării unor resurse noi.

Privit din această perspectivă, un butoi cu ulei uzat nu mai reprezintă doar un deșeu periculos care trebuie gestionat, ci și o resursă valoroasă pe care nu ne putem permite să o pierdem.

Există state care au reușit să ducă acest principiu mult mai departe?

Da, iar Italia este unul dintre cele mai relevante exemple europene în ceea ce privește colectarea și regenerarea uleiurilor uzate.

Potrivit datelor oficiale publicate în iunie 2026 de Consorțiul Național pentru Gestionarea Uleiurilor Minerale Uzate din Italia (CONOU), în anul 2025 au fost colectate aproximativ 194.500 de tone de ulei uzat, iar peste 98% din această cantitate a fost direcționată către regenerare.

Aceste rezultate nu sunt întâmplătoare. În spatele lor se află o infrastructură construită și dezvoltată de-a lungul mai multor decenii: o rețea națională de colectare, operatori specializați în transportul deșeurilor și instalații industriale de regenerare, capabile să transforme uleiul uzat în materie primă pentru producerea de noi lubrifianți.

Experiența Italiei oferă o lecție importantă și pentru Republica Moldova: economia circulară nu începe la poarta unei fabrici de regenerare, ci în momentul în care uleiul uzat este colectat corect și separat de alte deșeuri.

Dacă uleiul uzat nu este colectat, este amestecat cu alte substanțe, ajunge în circuitul informal sau este ars necontrolat, pierdem nu doar posibilitatea de a preveni poluarea, ci și o resursă valoroasă care ar putea fi reintrodusă în circuitul economic.

De aceea, primul pas către regenerare este construirea unui sistem de colectare eficient, accesibil și bine organizat.

Și unde se află Republica Moldova astăzi?

Republica Moldova se află încă într-o etapă de dezvoltare a sistemului de colectare și gestionare a uleiurilor uzate. Cadrul legal privind responsabilitatea extinsă a producătorului (REP) este instituit, iar infrastructura de colectare începe să se consolideze.

În cadrul A.P. „Moldcontrol”, am dezvoltat o rețea de 25 de puncte de colectare a uleiurilor uzate, facilitând predarea acestora către operatori autorizați.

Este important să înțelegem că gestionarea corectă a uleiurilor uzate presupune responsabilitatea tuturor celor implicați. Producătorii și importatorii trebuie să își îndeplinească obligațiile REP, inclusiv prin intermediul sistemelor colective, generatorii de uleiuri uzate trebuie să le colecteze separat și să le predea în circuitul autorizat, iar operatorii autorizați trebuie să asigure gestionarea lor în condițiile prevăzute de lege.

Totuși, una dintre provocările majore rămâne circuitul informal, în care uleiurile pot fi comercializate necontrolat, utilizate pentru încălzire sau gestionate fără asigurarea trasabilității.

În asemenea situații, pierdem de două ori: controlul asupra unui deșeu periculos și o materie primă valoroasă, care ar putea fi recuperată.

De aceea, provocarea nu este doar extinderea rețelei de colectare, ci și asigurarea trasabilității uleiurilor uzate, de la generare până la valorificarea finală.

Există suficienți operatori în Republica Moldova care să trateze aceste cantități?

Aceasta este una dintre vulnerabilitățile actuale ale sistemului de gestionare a uleiurilor uzate.

Legislația prevede că tratarea acestora trebuie realizată de operatori autorizați, cu respectarea cerințelor de mediu și a priorității acordate regenerării, în condițiile prevăzute de lege.

În practică însă, capacitățile locale de tratare sunt limitate, iar Republica Moldova nu dispune încă de o infrastructură industrială de regenerare comparabilă cu cea existentă în state precum Italia.

În aceste condiții, exportul uleiurilor uzate către instalații specializate de regenerare din Uniunea Europeană poate reprezenta o soluție, cu respectarea procedurilor legale privind transferul transfrontalier al deșeurilor.

Pentru Republica Moldova, provocarea nu este doar să asigurăm preluarea uleiului uzat de la generator, ci să dezvoltăm un lanț complet și trasabil de gestionare: colectare, transport, stocare, tratare și valorificare, inclusiv prin regenerare, însoțit de documente care confirmă destinația și operațiunile efectuate.

Nu este suficient să știm că uleiul uzat a fost colectat. Trebuie să știm și unde a ajuns și ce s-a întâmplat cu el.

Moldcontrol a reușit deja să organizeze un asemenea proces, de la colectare până la regenerare?

Da, și este una dintre experiențele importante care demonstrează că acest lucru este posibil și în Republica Moldova.

A.P. „Moldcontrol” a organizat exportul a aproximativ 50 de tone de uleiuri uzate către Uniunea Europeană, în vederea regenerării.

Uleiurile au fost colectate prin intermediul operatorilor autorizați și expediate către o instalație specializată. Fiind vorba despre deșeuri periculoase, transportul peste hotare presupune proceduri stricte, autorizații și documente care permit urmărirea întregului traseu.

Această experiență demonstrează că uleiul uzat colectat în Republica Moldova poate ajunge, în condiții legale și de siguranță, la instalații europene unde este transformat din nou în materie primă pentru producerea lubrifianților.

Este un exemplu concret despre cum putem transforma un deșeu periculos într-o resursă valoroasă și despre ce înseamnă, în practică, economia circulară.

Există însă un alt deșeu despre care vorbim foarte puțin: bidonul în care cumpărăm uleiul. Ce se întâmplă cu el după golire?

Aceasta este, într-adevăr, o problemă aproape invizibilă.

Cumpărăm uleiul într-un recipient din plastic sau metal. Turnăm uleiul în motor și rămânem cu ambalajul.

Dar un recipient gol vizual nu este neapărat un ambalaj curat. Pe pereții lui rămân reziduuri de ulei.

În funcție de contaminare și de clasificarea aplicabilă, un asemenea recipient poate intra în categoria 15 01 10* – ambalaje care conțin reziduuri de substanțe periculoase sau sunt contaminate cu astfel de substanțe.

Și aici avem astăzi în Republica Moldova o verigă slabă.

Legislația recunoaște acest tip de deșeu, dar în practică nu avem încă o soluție națională clară, accesibilă și suficient dezvoltată pentru tratarea și valorificarea ambalajelor contaminate cu ulei.

Este o problemă pe care trebuie să o discutăm.

Pentru că nu putem spune că am rezolvat problema uleiului dacă am colectat lichidul, dar nu știm ce facem cu recipientul contaminat rămas în urmă.

Ar trebui spălate aceste recipiente și puse împreună cu plasticul reciclabil?

Nu aș recomanda populației sau agenților economici să improvizeze asemenea soluții.

Dacă spălăm un recipient contaminat fără o procedură și o infrastructură corespunzătoare, riscăm doar să mutăm contaminarea din ambalaj în apa rezultată din spălare.

Iar dacă îl punem pur și simplu în fluxul plasticului reciclabil, putem contamina materialul care urma să fie reciclat.

Avem nevoie de o soluție organizată: colectare separată, evaluarea contaminării și un traseu clar către un operator capabil să trateze sau să valorifice acest tip de ambalaj.

Cred că acesta este un subiect asupra căruia sistemele colective, operatorii și autoritățile trebuie să lucreze împreună.

Legislația Republicii Moldova ține pasul cu toate aceste probleme?

În ultimii ani, cadrul legislativ a evoluat semnificativ. Avem HG nr. 731/2022 privind gestionarea uleiurilor uzate, care stabilește obligațiile producătorilor și importatorilor în cadrul mecanismului REP, precum și cerințele de colectare, tratare și valorificare. În 2025, prin HG nr. 577/2025, regulamentul a fost actualizat.

Însă existența legislației este doar primul pas. Adevărata provocare este aplicarea ei în practică.

Avem puncte de colectare, dar ajung suficiente cantități de ulei uzat în sistem? Avem operatori autorizați, dar dispunem de capacități suficiente de tratare și valorificare? Avem reglementări privind ambalajele, dar există soluții pentru cele contaminate cu ulei?

Cred că a venit momentul să evaluăm nu doar ce prevede legislația, ci și ce funcționează în realitate și ce trebuie îmbunătățit.

Ce ar trebui să facă autoritățile?

În primul rând, este important să continuăm aplicarea și consolidarea cadrului legislativ. Un pas important îl reprezintă HG nr. 249/2025 privind reglementarea activității de autoservice. Atelierele auto sunt printre principalele locuri în care se generează uleiuri uzate, iar reglementarea activității acestora contribuie la colectarea separată și predarea deșeurilor către operatori autorizați.

Salutăm și inițiativa Ministerului Mediului de creare a Centrului de Management al Deșeurilor Periculoase, proiect dezvoltat cu sprijinul BERD, pentru care autoritățile au anunțat începerea construcției în 2028.

În paralel, considerăm necesară continuarea eforturilor de supraveghere și control al respectării legislației, pentru reducerea practicilor informale și asigurarea trasabilității uleiurilor uzate.

Totodată, trebuie încurajată regenerarea uleiurilor uzate și dezvoltate soluții pentru gestionarea ambalajelor contaminate cu ulei.

Facem apel la autorități, producători, operatori și sisteme colective să își unească eforturile pentru a transforma aceste priorități în rezultate concrete. Doar prin colaborare putem asigura un sistem eficient, care protejează mediul și valorifică resursele.

Iar pentru cetățean, care este regula cea mai simplă?

Data viitoare când mergeți la service și schimbați uleiul, puneți o întrebare:

„Unde ajunge uleiul meu vechi?”

Și poate încă una:

„Ce faceți cu bidonul contaminat?”

Par întrebări mărunte. Dar economia circulară începe exact de aici – din momentul în care nu mai considerăm că responsabilitatea noastră s-a terminat atunci când deșeul a dispărut din fața ochilor.

Dacă ar fi să lăsăm cititorul cu o singură idee, care ar fi aceasta?

Într-o perioadă în care Republica Moldova se confruntă cu provocări energetice, arderea uleiului uzat poate părea o soluție ieftină pentru încălzire. Dar ce câștigăm pe moment prin arderea lui necontrolată putem pierde pe termen lung prin poluarea aerului, riscurile pentru sănătate și irosirea unei resurse valoroase.

În loc să transformăm uleiul uzat în fum, îl putem transforma într-o oportunitate economică. Colectarea și regenerarea lui pot atrage investiții, pot crea locuri de muncă și pot pune bazele unei industrii care să reducă dependența de materii prime importate.

De ce să ardem astăzi o resursă pe care mâine am putea construi o industrie?

Aceasta este, cred, adevărata alegere: să consumăm o resursă pentru câteva ore de căldură sau să îi oferim o a doua viață, cu beneficii pentru economie, mediu și generațiile viitoare.

Silvia Nicolaescu este director executiv al A.P. Moldcontrol și specialist în domeniul protecției mediului, cu aproape 20 de ani de experiență în elaborarea și implementarea politicilor publice de mediu, gestionarea deșeurilor și dezvoltarea mecanismelor de Responsabilitate Extinsă a Producătorului (REP). De-a lungul carierei, a activat în cadrul Ministerului Mediului, Agenției de Mediu și Inspectoratului Ecologic de Stat, fiind implicată în transpunerea legislației europene, coordonarea tratatelor internaționale de mediu și promovarea economiei circulare în Republica Moldova.