Victor Parlicov / Facebook

NM Espresso: în Moldova vor fi construite CET-uri noi, recensământul populației a ridicat semne de întrebare, Transnistria avertizează asupra consecințelor escaladării

Recensământul populației

În Moldova continuă recensământul populației. Unele întrebări din sondaj au provocat confuzie și indignare pe rețelele de socializare. În special, oamenii nu înțeleg de ce sunt întrebați dacă au fost acasă în noaptea de 7 spre 8 aprilie? Biroul Național de Statistică a explicat că recensământul presupune colectarea datelor «de la ora 00:00 a zilei când a început recensământul, adică 8 aprilie.

Premierul Dorin Recean, comentând afirmațiile critice despre întrebările din chestionare, a remarcat că politicienii din opoziție «au devenit peste noapte experți în recensământ». Recean a subliniat că toate întrebările din chestionare au fost întocmite «în funcție de necessitate» și a chemat cetățeniii să participe la recensământ.


Parlicov în SUA

În timpul vizitei sale în Statele Unite, ministrul Energiei Victor Parlicov s-a întâlnit cu reprezentanții EXIM Bank. Potrivit ministrului, banca este interesată să finanțeze proiecte investiționale, inclusiv construcția de termocentrale. Termocentralele din Republica Moldova sunt la finalul ciclului de viață, așa că sunt necesare investiții în capacități noi de generare, a menționat ministrul.


Moldova și structurile internaționale

Ministerul Afacerilor Externe a raportat că reuniunea Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) va avea loc nu la Chișinău, ci la Roma. Totuși, Moldova își va păstra președinția reuniunii.

Guvernul, între timp, a aprobat aderarea Moldovei la Schema de compensare și de reducere a emisiilor de carbon pentru aviația internațională. (CORSIA). Asta va contribui la reducerea emisiilor de carbon. Fiecare transportator aerian va fi acum responsabil pentru monitorizarea emisiilor de CO2.


Numiri și demisii

Viorel Doagă a fost numit director interimar al Serviciului Vamal. Anterior acesta ocupat funcția de șef adjunct al Departamentului Venituri și Control Vamal din cadrul Serviciului Vamal.

Și șeful adjunct al Serviciului Vamal, Nicolai Vutcariov, și-a dat demisia. El a recunoscut că plecarea sa e legată de demisia lui Igor Talmazan: «În 2021, m-am alăturat echipei create de dl Talmazan și acum am decis că odată cu plecarea lui ar fi potrivit să-mi închei și eu activitatea».


Știri transnistrene

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare Oleg Serebrian, în cadrul unei întâlniri cu Dorota Dlouchy-Suliga, reprezentant special al Uniunii Europene în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, a remarcat că introducerea standardelor și a legislației UE va stimula refacerea unui spațiu național unic și includerea regiunii transnistrene în calea europeană a Moldovei. Părțile au mai subliniat că, având în vedere complexitatea problemei transnistrene, este necesară sporirea eforturilor comune ale Chișinăului și Bruxelles-ului.

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, și-a exprimat, între timp, opinia că escaladarea situației în regiunea transnistreană ar putea duce la un război mondial.

Krasnoselski consideră că la viitorul forum privind reintegrarea care va avea loc la Chișinău, «se planifică legalizarea măsurilor de presiune asupra Transnistriei».


Știri găgăuze

Președinta Maia Sandu a vizitat din nou Comratul. De data asta s-a întâlnit cu primarii din Găgăuzia și cu studenți ai Universității din Comrat. Susținătorii lui Ilan Șor au organizat din nou un protest anti-prezidențial.

Bașkana Evghenia Guțul, între timp, într-un interviu la Moscova, a spus că Găgăuzia ar putea «apela la Rusia pentru ajutor» dacă Chișinăul ar trimite trupe în autonomie ca răspuns la opunerea Găgăuziei de a se uni cu România. Ministrul Justiției Veronica Mihailov-Moraru, comentând această declarație, a spus că este de competența Procuraturii să examineze dacă Guțul a încălcat legea.


Educaţie

Guvernul a aprobat semnarea unui acord între Ministerele Educației din Moldova și Spania. Acordul prevede că elevii din școlile din Republica Moldova vor putea studia aprofunda limba spaniolă, iar Ministerul spaniol al Educației va ajuta la formarea cadrelor didactice și la elaborarea unui curriculum. La absolvirea studiilor, studenții vor primi diplome spaniole.

De asemenea, Guvernul, prin ordinul premierului Recean, va aloca 1,3 milioane de lei pentru renovarea sălii de dans al ansamblului Hecenii, din satul Heciu Nou, raionul Sîngerei, ajuns în semifinalele concursului românesc Românii au talent.


Sărbătoare nouă

O nouă sărbătoare va apărea în calendarul oficial: Ziua Antreprenorului va fi sărbătorită pe 21 august. Această zi va fi zi liberă. Inițiatorii au fost deputați ai partidului de guvernământ PAS.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Chiveri respinge acuzațiile Tiraspolului: Peste 100 de milioane de lei au fost alocate pentru locuitorii din Transnistria în prima jumătate a anului

Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a respins luni, 7 septembrie, afirmațiile administrației nerecunoscute de la Tiraspol, potrivit cărora Chișinăul nu ar fi investit resurse financiare în regiunea transnistreană. Oficialul a menționat că, în prima jumătate a anului curent, au fost alocate peste 100 de milioane de lei pentru sprijinul locuitorilor din stânga Nistrului.

Nu este doar o afirmație falsă, ci o denaturare deliberată a realității, infirmată de fapte și cifre concrete. Iar acest lucru este bine cunoscut de majoritatea locuitorilor din raioanele de est”, a transmis Valeriu Chiveri într-un videoclip publicat pe Facebook.

Potrivit oficialului, Chișinăul a alocat peste 100 de milioane de lei pentru sprijinirea locuitorilor din raioanele de est în prima jumătate a anului 2026. Peste 76 de milioane de lei au fost alocate pentru asigurarea medicală, compensarea medicamentelor și a dispozitivelor medicale.

Alte peste 42 de milioane de lei au fost direcționate pentru plăți sociale, inclusiv pensii și indemnizații.

Acest sprijin va continua și va fi consolidat, inclusiv din contul mijloacelor Fondului de convergență. Despre activitatea și obiectivele acestuia vom vorbi separat”, a adăugat vicepremierul.

Totodată, Valeriu Chiveri a subliniat că sprijinul Republicii Moldova pentru regiune nu se limitează la cheltuielile directe ale statului. Potrivit lui, companiile din stânga Nistrului își desfășoară activitatea economică în cadrul legislației Republicii Moldova și al angajamentelor internaționale ale țării.

În afara acestui cadru juridic și fără voința politică a Republicii Moldova, aceste companii pur și simplu nu și-ar putea continua activitatea”, a spus vicepremierul.

Amintim că, recent, liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a spus că Chișinăul nu ar ajuta populația din stânga Nistrului. a susținut că infrastructura medicală, socială și educațională din regiune este finanțată din bugetul transnistrean și a acuzat autoritățile de la Chișinău că ar fi retras 32 de milioane de dolari din bugetul regiunii prin măsurile aplicate companiilor din stânga Nistrului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: