abri-kos.ru

NM Espresso: unde a propus Dodon să se desfășoare dezbaterile, de ce Sandu a spart ouă și cum s-a găsit Rizea

Epidemia: situația

1020 de cazuri noi de coronavirus s-au înregistrat astăzi în Moldova, inclusiv la 63 de lucrători medicali, după ce s-au procesat 3175 de teste. Numărul total al celor care s-au contaminat de la începutul epidemiei s-a majorat până la 78 507 persoane. 58 292 dintre acestea s-au însănătoșit, 1851 au decedat (13 — în ultimele 24 de ore). Peste 18,3 mii de persoane care s-au îmbolnăvit continuă tratamentul în spitale și la domiciliu, 797 dintre ele fiind în stare gravă, iar 40 — conectate la aparatele de respirație asistată.

În RomâniaUcraina și Rusia s-au înregistrat noi recorduri de cazuri de COVID — peste 8,5 mii, peste 9,5 mii și, respectiv, aproape 20 mii. La nivel mondial, numărul persoanelor care s-au contaminat cu coronavirus de la începutul pandemiei a depășit 47 milioane, dintre care peste 1,2 milioane de persoane au decedat.

Electorala: turul doi

Comisia Electorală Centrală a validat rezultatele turului întâi al alegerilor prezidențiale și a aprobat decizia cu privire la organizarea turului doi în ziua de 15 noiembrie. Totodată, CEC a decis să majoreze cu 20% numărul de buletine pentru participarea la vot a diasporei în turul doi.

Electorala: Găgăuzia și minoritățile etnice

Un deputat al Adunării Populare a Găgăuziei a acuzat puterea executivă a autonomiei de «fraude fără precedent» la alegeri. Deputatul afirmă că funcționarii publici din autonomie au fost forțați să voteze pentru un anumit candidat și, ca dovadă, să fotografieze buletinul completat. Irina Vlah, bașkanul Găgăuziei, a respins aceste acuzații, menționând că pe adresa Consiliului electoral al autonomiei nu a venit nicio plângere referitoare la astfel de încălcări.

Iar președinții comunităților naționale au difuzat o declarație comună prin care au condamnat incidentele din timpul alegerilor privind împiedicarea participării la vot a alegătorilor din Transnistria. Totodată, ei au îndemnat reprezentanții comunităților să facă alegerea în turul doi «în favoarea creării, a stabilității» și «păstrării valorilor familiale».

Dezbateri: Dodon vs Sandu

Igor Dodon a chemat-o pe Maia Sandu la dezbateri înainte de turul doi al alegerilor și a propus ca acestea să se desfășoare «pe un teritoriu neutru — la Academia de Studii Economice din Moldova». Conform ideii lui Dodon, dezbaterile vor fi difuzate de postul public de televiziune Moldova 1, dar și de oricare alte televiziuni private, care vor dori.

Maia Sandu consideră că «singurele dezbateri la care ar trebui să meargă Dodon sunt dezbaterile cu procurorii». Cu toate acestea, «din respect față de cetățeni», ea a acceptat invitația lui Dodon la dezbateri. Sandu l-a numit «un porumbel rănit care a început să cânte cântece de jale» după turul întâi: «Timp de două luni, Igor Dodon a evitat dezbaterile. Dar acum, văzând că pierde, vrea să participe la ele».

Sandu a publicat pe contul său de TikTok un filmuleț în care sparge ouă și întreabă: «Omletă sau scrob?». Desigur, toți au înțeles că ea face aluzie la declarațiile lui Dodon, când acesta a spus că o bătrână i-a prezis în ouă victoria în turul întâi. Campania electorală actuală de la noi este plină de metafore și sarcasme.

«Electoratul NeParalel»

Protagonistul noii ediții a proiectului special NM «Electoratul NeParalel» este Alexandru Sarioglo care în prezent activează într-o mare companie IT din SUA. În interviul video «Многие говорят — поживу здесь, но ищут возможности вернуться в Молдову» («Mulți zic: voi trăi aici, dar caută posibilități să revină în Moldova»), el a spus de ce consideră că, într-o măsură oarecare, Dodon are dreptate numind diaspora «un electorat paralel».

Deputații și politica

Deputații Partidului «Șor» au semnat un acord cu grupul Pentru Moldova, format zilele acestea din cinci descendenți ai grupului Pro Moldova. Aceștia au convenit asupra creării platformei Pentru Moldova, în care vor lucra împreună. Cei de la «Șor» au menționat că platforma este al doilea grup după numărul de membri din parlament și au făcut apel către alți deputați să adere.

Istoria despre Rizea

Istoria este interesantă. Fostul deputat român Cristian Rizea, condamnat în patrie la patru ani de închisoare pentru spălare de bani, a trăit la Chișinău timp de doi ani. În timpul procesului, Rizea a reușit chiar să obțină cetățenia Moldovei. În articolul «Ризя нашелся» («Rizea s-a găsit»), NM a încercat să afle, de ce în anul 2019, autoritățile moldovenești nu l-au închis în pușcărie, la cererea autorităților României și cum s-au pomenit implicați în această istorie politicieni din Moldova și din România, dar și «serviciile speciale din Rusia».

Și despre ceea ce va fi astăzi, 5 noiembrie

  • Va avea loc ședința guvernului.
  • În Moldova va fi lansată prima platformă a expozițiilor online virtual-fairs.md.
  • Va avea loc conferința de presă «Bogdan Țîrdea continuă să dezvăluie secretele ONG-urile».

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Calea Ferată din Moldova

UE alocă 3,5 milioane de euro pentru calea ferată din Moldova. Conexiunea cu România va fi reabilitată

Uniunea Europeană investește 2,8 miliarde de euro în 94 de proiecte de transport destinate să sprijine mobilitatea durabilă și conectivitatea pe întreg continentul european, inclusiv în Republica Moldova. Țara noastră va beneficia de un grant în valoare de 3,5 milioane de euro pentru modernizarea conexiunii feroviare dintre Iași (România) și Ungheni (Moldova), care prevede reabilitarea unei linii duble și a unei linii simple. Potrivit Delegației UE la Chișinău, acest proiect va contribui la fluidizarea transportului transfrontalier și va consolida integrarea Republicii Moldova în rețeaua europeană de transport.

Printre cele 94 de proiecte care vor beneficia de fonduri europene se numără inițiative pentru dezvoltarea căilor ferate ecologice, modernizarea porturilor, digitalizarea rețelelor de transport și creșterea rezilienței infrastructurii.  

În Republica Moldova, Uniunea Europeană va sprijini adaptarea infrastructurii feroviare la standardele europene, inclusiv prin alinierea ecartamentului pentru a permite circulația neîntreruptă a trenurilor și pentru a facilita comerțul regional.  

Potrivit Delegației UE în Moldova, proiectul va reduce timpul de deplasare între Moldova și România și va crește considerabil capacitatea de transport feroviar transfrontalier: „Este, totodată, un moment de referință: prima electrificare a unei linii feroviare din Republica Moldova, care va elimina un important blocaj de infrastructură la graniță”.  

Proiectul face parte din Connecting Europe Facility (CEF) — programul emblematic al UE pentru investiții strategice în infrastructură în domeniile transportului, energiei și digitalizării. Din 2023, Moldova și Ucraina sunt asociate la acest program.  

„Inițiativa reflectă angajamentul ferm al Uniunii Europene de a sprijini integrarea Republicii Moldova în rețeaua europeană de transport, consolidând în același timp conectivitatea regională în cadrul coridorului de transport UE–Moldova–Ucraina”, precizează Delegația UE în țara noastră.    


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: