„Stăteam în holul judecătoriei, cu cinci copii, și mai nu plângeam împreună cu ei”. Se pare că și așa ceva se poate întâmpla în practica avocaților. Avocatul Vadim Vieru ne-a povestit pentru NM, de ce activitatea de apărare a drepturilor omului este însoțită de stres permanent, care este diferența dintre un avocat și un apărător al drepturilor omului și de ce nu ar trebui să se elibereze licență de avocat pentru procurori și judecători dacă aceștia nu susțin un examen. Istoria lui Vadim Vieru este cea de-a treia din proiectul nostru special „JusticeInside. Oamenii din interiorul sistemului”.
Primul articol din proiectul special este monologul judecătoarei Livia Mitrofan „Judecătorii nu sunt parte a turmei”. iar cel de-al doilea – monologul procurorului Inga Furtună „Toți își doresc rezultate imediate în dosarele de rezonanță”.
„Aveam de ales – să lunec pe pantă ori să prind la minte”
Până în clasa a noua, eram aproape în pragul delincvenței juvenile. Aveam de ales – să lunec în continuare pe pantă ori să prind la minte. Am ales a doua, hotărând că mă voi strădui să devin om. Am început să-mi ajut bunicii, să mă ocup intensiv de karate, am început să învăț mai bine și să particip la olimpiadele republicane.
Când am înțeles că pot fi disciplinat și responsabil, m-am gândit la cariera de ofițer, însă mama m-a convins să merg la facultatea de drept. În anul trei, am început să lucrez ca asistent în Asociația pentru apărarea drepturilor omului Promo-LEX. M-a inspirat exemplul colegilor de aici și am decis să devin nu doar un simplu avocat, ci un apărător al drepturilor omului. În timp ce activam la Promo-LEX, am absolvit masteratul și am obținut licența de avocat.
„Am rămas în hol singur cu cinci copii”
Cât de necruțătoare este justiția penală de la noi – m-am convins în anul 2016, când am acceptat cazul Victoriei Pruteanu. Este vorba despre o locuitoare din Strășeni, în vârstă de 24 de ani, care era maltratată de soțul său. Ea are doi copii și trei surori mai mici în grija sa. Tot satul știa că ea este victimă a violenței în familie, dar nimeni nu intervenea: nici polițiștii, nici serviciile sociale. Când soțul său a început din nou s-o bată, ea a încercat să se apere și l-a omorât. A fost autoapărare, dar toți au judecat-o.
În ziua în care instanța trebuia să anunțe verdictul în cazul Victoriei Pruteanu, intrarea în sala de ședințe a fost blocată de o escortă. Iar judecătorii încă nici nu se retrăseseră în sala de deliberări. Era clar care va fi sentința. Escorta nu poate veni așa, pur și simplu, la o ședință de judecată din Strășeni. Victoria Pruteanu a fost condamnată la 3,5 ani privațiune de libertate. Polițiștii i-au pus cătușele chiar în sala de judecată, în prezența copiilor și a surorilor sale mai mici. Ea a fost dusă, iar eu am rămas în hol cu cei cinci copii. Am sunat la serviciul asistență socială, dar mi-au spus: „Descurcați-vă singuri. Trebuia să transmiteți cerere cu 30 de zile mai devreme”. Mai nu am început să plâng împreună cu copiii.
Desigur, te influențează fiecare caz. Dar această istorie m-a afectat foarte mult.
Stând în hol cu copiii, am înțeles că justiția noastră poate să distrugă destine și să omoare oameni. Clienta mea a fost victima violenței domestice și statul trebuia s-o apere [intervenind în această situație până să se fi întâmplat omorul.
Însă această sentință a indignat societatea. S-a revoltat toată țara. Ministrul de atunci al justiției [Vladimir] Cebotari a condamnat public decizia instanței, chiar dacă el nici nu putea s-o influențeze.
După aceasta, aceeași judecătoare a decis s-o transfere pe Victoria Pruteanu în arest la domiciliu, până Curtea de Apel va examina acest dosar. CA a aprobat parțial cererea noastră și a stabilit amânarea executării pedepsei până în momentul în care cel mai mic dintre copii va împlini vârsta de opt ani. În anul 2020, magistrații au decis că în toată această perioadă Pruteanu s-a comportat bine și că nu există niciun sens să-și ispășească pedeapsa.
Problema privind violența casnică este foarte actuală pentru Moldova. În timpul epidemiei, situația doar s-a agravat. Sunt niște situații îngrozitoare care te presează moral. Înțelegi că toate acestea se întâmplă din cauza stereotipurilor care s-au format cu mult timp în urmă, dar încă sunt promovate în mod activ, inclusiv de către politicieni.
„E îngrozitor că așa ceva e posibil”
În anul 2017, am acceptat dosarul lui Andrei Braguța. Și acum îmi amintesc, cât m-a șocat decesul acestuia (Braguța a murit în luna august 2017, aflându-se în arest în izolator. El a fost maltratat de nenumărate ori de către colegii săi de cameră, supraveghetorii au știut despre aceasta, însă autoritățile au anunțat că pneumonia bilaterală a fost cauza oficială a decesului). Când am preluat acest caz, au încercat să mă intimideze. Mă sunau cu amenințări diferite persoane, inclusiv din poliție. Apoi toate acestea au încetat.
Noi am avut informatori care ne-au povestit, de ce a murit Braguța și cum s-au făcut încercări de a ascunde acest fapt. Noi am declarat despre aceasta public și autoritățile au fost nevoite să inițieze o anchetă. Chiar dacă până la aceasta, toți afirmau că nu au nicio atribuție în cazul respectiv: și MAI, și Administrația Penitenciarelor, și judecătorul, și procurorul. Nimeni nu are treabă. El singur a murit!
Apoi ei au început să susțină conferințe de presă și să se dezvinovățească. Atunci când Administrația Națională a Penitenciarelor a susținut o conferință de presă, noi am mers încolo cu rudele lui Braguța și am relatat, cum au fost toate în realitate. Ei pur și simplu nu s-au așteptat la așa ceva.
Când acest caz a devenit public, ei [oamenii legii] oricum au încercat să-i denigreze numele.
Au „turnat” în presă un fragment din înregistrarea video de la reținerea lui Braguța. Aceasta a fost tactica lor de a se apăra – să demonstreze că el ar fi ofensat polițiștii. Apoi s-a apropiat de mine un cunoscut din conducerea Inspectoratului General al Poliției și mi-a spus: „Nu te supăra, noi ne-am apărat așa. În dosar este vorba despre imaginea întregii poliții, iar tu vii cu acuzații atât de grave”.
Devine înfricoșător când conștientizezi că la noi sunt posibile astfel de situații ca istoria lui Braguța. Este înfricoșător din cauza a ceea ce se întâmplă acum cu acest dosar. Și judecătorul, și procurorul, care atunci l-au plasat în arest pe Braguța, încearcă acum să revină în sistem. Iar ședințele pentru dosarele penale care au fost deschise împotriva colegilor de cameră ai lui Braguța, a polițiștilor și medicilor implicați în decesul acestuia bat pasul pe loc deja de patru ani. Nimeni nu se grăbește, deși ONU așteaptă un raport în dosarul lui Braguța.
„Nu se știe dacă vei trăi până la pensie”
Dacă în dosarul lui Braguța nu mi-ar fi fost alături colegii mei de la Promo-LEX, mi-ar fi fost închisă gura cu ușurință. La noi [la Promo-LEX] a fost o situație și mai dificilă, când împotriva mea și a colegilor mei s-au deschis dosare penale la Tiraspol, noi fiind declarați un pericol [pentru securitatea Transnistriei]. După aceasta, a fost complicat să lucrăm în cazurile de încălcare a drepturilor omului în Transnistria.
Un alt mare stres pentru avocați îl constituie termenele de procedură. Dacă ratezi termenul de contestare, acest lucru ar putea influența soarta unui om. De exemplu, dacă instanța primară a condamnat o persoană nevinovată la privațiune de libertate, iar avocatul a ratat termenul de contestare, omul rămâne la închisoare. De aceea suntem nevoiți adesea să lucrăm peste program, ca să le reușim pe toate.
La aceasta se adaugă stresul legat de problemele financiare. Statul, în esență, nu ne apără nicicum, dar consideră că notarii, avocații și executorii judecătorești sunt „cei mai bogați” și vrea să plătim mai multe impozite. Atunci când antreprenorilor le era reținut impozitul pe venit în mărime de 12%, de la reprezentanții profesiilor juridice se rețineau 18%. În anul 2021, impozitul a fost redus până la 12%, dar au rămas alte plăți. De exemplu, un avocat trebuie să achite la Casa Națională de Asigurări Sociale 24 mii de lei anual. În schimb, putem miza pe o pensie minimă și ajutor de deces. Însă cu lucrul nostru… nu se știe dacă vei trăi până la pensie.
Există desigur avocați care colaborează cu companii internaționale mari, ei au venituri bune. Dar în general, veniturile avocaților sunt oglinda veniturilor societății. În Moldova, oamenii au venituri foarte mici, cu excepția celor din municipiile Chișinău și Bălți. Iar în sate, oamenii nu au bani pentru a-și repara un gard. De unde să mai ia bani pentru un avocat? Probleme sunt, dosare penale sunt, dar oamenii nu au cu ce să plătească avocaților.
În perioada epidemiei, vreo 300 de avocați de la noi și-au suspendat licențele, pentru că nu sunt clienți. Mulți primesc salariu pentru fiecare ședință de judecată, dar din cauza epidemiei, judecătoriile adesea și-au sistat activitatea. Reiese că venituri nu sunt, dar tu trebuie să plătești impozite, trebuie să mai plătești și pentru chiria oficiului. Mulți ajung în minus și sunt nevoiți să-și suspende licența. Până la urmă, din această cauză au de suferit oamenii care nu primesc ajutor.
„Să se supere pe mine judecătorii și procurorii”
Nici în avocatură nu e chiar totul limpede. Dar eu sunt sigur că noi vom reuși să soluționăm aceste probleme din interior. În luna octombrie 2020, noi am ales un nou Consiliu al Uniunii Avocaților. Pentru avocați, Consiliul este ceva de genul unui guvern. Cred că acesta este cel mai reprezentativ Consiliu din ultimul timp și va putea face ordine în sistem.
Una dintre problemele despre care vorbesc toți este comisia de licențiere. Acum, criteriile de admitere în profesie sunt foarte vagi. De aceea în profesie ajung oameni cu valori morale dubioase. Sau foști judecători și procurori care au venit în avocatură pentru a-și soluționa niște probleme personale. Ei sunt indiferenți și față de profesie, și față de drepturile omului. Acum ei pot obține licență fără a efectua un stagiu și fără a susține examenul. Consider că nu e corect așa. În anul 2020, pentru foștii judecători și procurori a fost introdusă o plată pentru licență – 100 mii de lei. Dar Curtea de Apel a anulat-o.
Să se supere pe mine procurorii și judecătorii, dar ei toți ar trebui să efectueze un stagiu și să obțină licența de avocat fără niciun fel de privilegii. Nu trebuie să plătească 100 mii de lei, dar las-să susțină niște examene obiective.
Avocații care încalcă standardele etice și deontologice ar trebui să fie sancționați mai aspru. Inclusiv să fie lipsiți de licență. Ca să fii avocat, cunoștințele profesionale bune sunt insuficiente. Mai e nevoie de integritate și principialitate.
„Dacă văd că clientul mă minte, nu iau acest dosar”
Sub pretextul protecției clientului, avocații pot face multe, inclusiv să mintă în fața instanței. Însă există limite etice, linii roșii pe care toți ar trebui să le respecte. Mai ales dacă avocații se consideră apărători ai drepturilor omului. De exemplu, dacă un avocat apărător al drepturilor omului apără victimele violenței domestice sau ale agresiunilor sexuale, cred că nu ar fi etic să accepte să apere agresorii și violatorii, știind că aceștia sunt vinovați.
Eu sunt sincer întotdeauna cu clienții și cer sinceritate de la ei. Dacă văd și simt că clientul mă minte, nu accept acest dosar. Acesta este principiul meu profesional. Apărând asemenea oameni, voi înceta să mai fiu apărător al drepturilor omului. Ar fi incorect din punct de vedere moral în raport cu victimele pe care le-am apărat.
Dar trebuie să recunosc că situația privind apărarea drepturilor omului de la noi se îmbunătățește treptat. În ce privește combaterea torturii, polițiștii au învățat lecția din 7 aprilie 2009. În acest caz, se ajunge uneori până la alte extremități: polițiștilor le este frică să aplice forța chiar și în situațiile în care ar trebui să facă acest lucru. De exemplu, ei au motive legitime de a aplica forța atunci când o persoană este prea agresivă. Dar ei își fac griji că vor fi învinuiți de tortură.
De când [Vladimir] Plahotniuc „a zburat” din Moldova, arestările preventive au devenit mai puține. Și aici se ajunge la cazuri extreme: judecătorii nu aplică arestul chiar și față de oamenii care ar trebui să fie arestați. Apropo, în ce privește legislația, la noi e totul în regulă. Există desigur proceduri care ar trebui să fie îmbunătățite, dar multe depind de oameni. Problema nu constă în proceduri, ci în mentalitatea generală.
Iată, nu demult a decedat Serghei Cosovan [Promo-LEX îi reprezintă interesele la CEDO]. A fost grav bolnav – ciroză hepatică în stadiu terminal. El a fost acuzat de infracțiune economică. O sentință care ar confirma vinovăția sa nu există nici acum, însă Cosovan a fost ținut în închisoare, în arest preventiv, timp de doi ani. Unii judecători, ca niște roboți, îi prelungeau termenul de arest știind că în închisoare, medicii nu-l vor putea ajuta. Acest lucru l-a și ucis.
„Însuși statul încalcă toate normele”
Noi avem foarte mulți avocați buni pe care îi greu să-i pierdem. O pierdere foarte gravă a fost pentru noi decesul lui Veaceslav Țurcan [a decedat la 10 martie 2021]. A fost ca un tată pentru toți avocații. În general, acum sunt mai puțini avocați care practică anume activitatea de apărare a drepturilor omului. Nu știu de ce. Alții noi nu vin în acest domeniu, iar cei care sunt, „ard”.
O oarecare motivare pentru noi o constituie victoriile la CEDO. Fiecare victorie la CEDO ne dă puteri să luptăm mai departe. Tu ai demonstrat că tu și clientul tău aveți dreptate. Uneori, este destul de dificil, alteori e simplu. Însuși statul încalcă toate normele. Noi ne gândim deja: ei ne protejează sau într-adevăr suntem atât de nepregătiți? Există anumite situații în care apărătorii drepturilor omului văd încălcările și înțeleg că vor câștiga la CEDO, iar judecătorii și procurorii insistă până la urmă că au dreptate.
Eu sunt foarte sceptic față de ideea că starea de lucruri din sistem poate fi corectată prin evaluarea externă a judecătorilor. Că doar tot oamenii o vor organiza. Cea mai mare problemă constă în faptul că ideile și inițiativele de reforme nu vin de la magistrați – acestea sunt impuse din exterior. Cei care activează în sistem trebuie susținuți să realizeze reforme, dar ei înșiși ar trebui să dorească să facă acest lucru. Tot ceea ce este impus provoacă rezistență. Judecătorii știu și singuri, de la cine vine distructivul și pot curăța sistemul de astfel de oameni. Nu trebuie să vină Promo-LEX, alte organizații sau avocatul Vadim Vieru să le spună ce trebuie să facă. Noi putem doar să oferim sugestii. Noi avem judecători tineri și judecători foarte progresivi care pot face ordine în sistem.
