Premierul Dorin Recean a îndemnat cetățenii să participe la Adunarea Națională „Moldova Europeană”, anunțată de Maia Sandu și planificată pentru 21 mai. În cadrul ședinței Guvernului, Recean a spus că „o mână de criminali” vor să creeze impresia că moldovenii susțin războiul Rusiei în Ucraina și că „noi ca țară nu suntem europeni”. „Și noi cu asta o să ne clarificăm”, a adăugat prim-ministrul.
„Noi avem aici o mână de criminali, ei sunt puțini dar totuși au mintea criminală și încearcă să creeze impresia în țară, și peste hotare, că Republica Moldova e într-un fel așa de haos și are o orientare neadecvată. Ei vor să creeze impresia că moldovenii susțin acest război al Rusiei în Ucraina, ei vor să creeze impresia că noi ca țară nu suntem europeni”, a spus Recean.
El a adăugat că „noi totuși suntem altfel”. „Noi am demonstrat că da, datorită Ucrainei noi nu avem aici rachete, nu avem aici război, dar avem aceste atacuri hibride la care acești cetățeni puțini, dar cum am zis cu mintea criminală participă. Și noi cu asta o să ne clarificăm. O să facem reforma justiției, o să facem tot ce este necesar ca să ne clarificăm cu acești criminali”, a menționat premierul.
Conducerea Guvernului a mai spus că „noi totuși suntem un popor pașnic, dar un popor care știm ce vrem și știm cum să acționăm, inclusiv împotriva lor”.
„Doamna președintă Sandu a anunțat Adunarea „Moldova Europeană” pentru 21 mai și chem pe toată lumea să participăm și să demonstrăm că noi vrem pace, dar noi suntem un popor care știm ce vrem. (…) Un popor care și-a ales un parcurs foarte clar, parcursul integrării europene”, a conchis Recean.
***
Maia Sandu a anunțat despre convocarea, pentru data de 21 mai, a Adunării Naționale „Moldova Europeană”. Președinta a declarat că evenimentul are drept scop ca cetățenii să spună că întregii lumi că sunt europeni, iar UE este calea aleasă de ei. Ulterior, șefa statului a comunicat jurnaliștilor cine se va ocupa de organizarea Adunării.
Mai multe partide din Moldova au declarat că vor participa la Adunarea Națională „Moldova Europeană”. Unele au spus că vor decide în dependență de discuțiile care le vor avea cu „autorul acestei inițiative”, altele au declarat că vor veni la eveniment „dar cu o altă poziție”. Un partid a anunțat că va participa la Adunare și va „reitera în fața poporului susținerea pentru parcursul european al Republicii Moldova”, în același timp va cere demisia Maiei Sandu și PAS.
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) nu va organiza transport pentru cei care vor dori să vină la Adunarea de pe 21 martie. O declarație în acest sens a fost făcută de deputatul PAS Dorian Istratii. Potrivit parlamentarului, și fără organizarea transportului în centrul capitalei vor ajunge mulți cetățeni.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!