PCCOCS

Noi percheziții în dosarul privind pregătirea dezordinilor în masă

Poliția Republicii Moldova anunță că în dimineața zilei de 10 martie au loc percheziții pe o cauză penală care vizează pregătirea dezordinilor în masă. Potrivit oamenilor legii, perchezițiile au loc la mai mulți figuranți, în câteva localități. 

Polițiștii menționează că perchezițiile sunt efectuate de angajații Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații și cei ai Direcției Generale Urmărire Penală, în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Verificările se desfășoară percheziții la mai mulți figuranți, în câteva localități, pe o cauză penală care vizează pregătirea dezordinilor în masă.

Amintim că și anterior, oamenii legii au efectuat mai multe percheziții cu privire la pregătirea dezordinilor în masă.

Pe 4 noiembrie 2022, IGP a publicat interceptări, dar și filmări realizate cu camera ascunsă, precum și altele realizate în timpul perchezițiilor și protestelor organizate de Partidul „ȘOR”. Acestea au legătură cu perchezițiile desfășurate pe 4 noiembrie la Bălți, Chișinău, Drochia și Ungheni. Potrivit oamenilor legii, acestea s-au desfășurat într-un dosar privind pregătirea dezordinilor în masă, în perioada 18 septembrie și 16 octombrie 2022. Procurorii au anunțat că au atribuit statut de bănuit față de opt persoane și au ridicat 380.000 lei în timpul perchezițiilor.

Reprezentanții Partidului „ȘOR” au declarat că guvernarea „a fabricat, peste noapte, un nou dosar și anume „pentru pregătirea dezordinilor în masă””.

Tot în noiembrie 2022, în urma verificărilor, oamenii legii au confiscat peste 250 de mii de lei. Au mai fost confiscate și înscrisuri de ciornă care conțin contacte telefonice ale persoanelor care participau la protestele organizate de Partidul „ȘOR”, telefoane mobile, un pistol pneumatic neînregistrat, articole pirotehnice și cânepă.

În acest context mai menționăm că pe 9 martie, oamenii legii au efectuat percheziții și în dosarul privind finanțarea ilegală a Partidului Politic „ȘOR”, de către grup criminal organizat. Urmare a verificărilor, au fost confiscate peste 2,5 mln de lei și 50 mii euro, iar trei persoane au fost reținute. Perchezițiile s-au desfășurat în automobilele așa numiților „curieri” ai partidului, responsabili de recepționarea și transportarea banilor ilegali, către președinții și vicepreședinții de oficii teritoriale, care la rândul lor urmau să achite transportul și să remunereze persoanele care vin la protestele organizate de partid.

De precizat că pe 12 martie „Mișcarea pentru popor”, din care face parte Partidul ȘOR, PACE, dar și activiști civici precum Maia Laguta, va ieși la un nou protest. „Vom fi mulți, și mai mulți”, a spus deputata Marina Tauber.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

După Moscova, la Minsk: Igor Dodon s-a întâlnit cu Lukașenko. Liderul PSRM vrea „relansarea legăturilor” cu Belarus

După vizita în Rusia, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat, pe 12 iulie, că s-a întâlnit la Minsk, capitala Belarusului, cu președintele Aleksandr Lukașenko. Potrivit lui Dodon, cei doi au discutat „cooperarea comercial-economică dintre țările noastre“. Fostul președinte l-a descris pe liderul de la Minsk drept „un prieten al Moldovei” și „un adevărat gospodar care acționează în interesul poporului său”.

Într-o postare pe rețelele sociale, Igor Dodon a declarat că există „potențial considerabil pentru relansarea legăturilor dintre R. Moldova și Belarus, în special în domeniile agriculturii, industriei farmaceutice și celei ușoare”.

Astăzi, la Minsk, am avut o întrevedere de lucru cu Președintele Republicii Belarus, Aleksandr Grigorievici Lukașenko – un prieten al Moldovei, un adevărat gospodar, care întotdeauna gândește și acționează în interesul poporului său. După alegerile parlamentare din Moldova, ne vom concentra asupra următoarelor obiective: eliminarea barierelor din calea comerțului reciproc și stabilirea unei logistici durabile; intensificarea activității comisiei interguvernamentale moldo-belaruse; relansarea și dezvoltarea cooperării în cadrul CSI și UEEA; organizarea de forumuri de afaceri și extinderea dialogului între camerele de comerț și industrie; realizarea de proiecte comune, inclusiv crearea unui agrohub modern în Moldova cu participarea companiilor belaruse; studierea și aplicarea experienței belaruse în industrie – pentru noi, acest lucru este deosebit de important pe fondul procesului de dezindustrializare prin care trece Moldova în ultimii ani”, a scris Dodon în postarea sa.

La scurt timp, detalii suplimentare despre întâlnire au fost oferite de serviciul de presă al președintelui Belarusului. În comunicatul oficial se menționează că Lukașenko l-a salutat pe Dodon cu expresia: „Ești viu!”, la care acesta a răspuns: „Nu vor avea parte de asta.”

„Sunteți rupți de noi din cauza războiului, din păcate. Logistica s-a complicat. Dar lumea e mică. Nu există situații fără ieșire. Așadar, dacă conducerea Moldovei, dacă poporul Moldovei va dori să revină la colaborarea noastră și să o dezvolte, să știți că pentru noi nu sunteți un străin acolo. Suntem gata, prin dumneavoastră – dacă veți fi de acord –, să oferim sprijin și să refacem tot ce s-a pierdut în acești ani”, a declarat Lukașenko.

Amintim că în ultima perioadă a fost de mai multe ori în Rusia. Pe 10 iulie, acesta a anunțat că a avut o întrevedere cu vicepremierul Guvernului Federației Ruse, Alexandr Novak, la Moscova. Liderul PSRM a menționat că a discutat cu oficialul rus despre reluarea livrărilor de gaze naturale rusești către țara noastră, după alegerile parlamentare din 28 septembrie și ulterioara „schimbare a puterii”. Potrivit imaginilor publicate de socialist, la discuții au mai participat președinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, și liderul Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev.

La sfârșitul lunii iunie, Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev, alături de comunista Diana Caraman și socialista Zinaida Greceanîi, s-au aflat la un forum economic internațional în Sankt-Petersburg, Rusia. În marja evenimentului, politicienii s-au întâlnit cu ministrul adjunct al Energiei, Pavel Sorokin. Potrivit lui Dodon, în cadrul întrevederii s-a discutat despre „cooperarea bilaterală în domeniul energetic” și „revenirea la achizițiile directe de energie”.

Gazul este unul din principalele subiecte cu care opoziția pro-rusă a atacat formațiunea de guvernământ pro-europeană PAS, mai ales după începerea crizei energetice provocate de invazia rusă la scară largă asupra Ucrainei. Asta deși, în 2022, concernul rus Gazprom a majorat semnificativ prețurile pentru gazul destinat Republicii Moldova, iar ulterior a restrâns cantitățile livrate. Astfel, autoritățile țării au început să diversifice sursele de aprovizionare cu gaz, apelând la piețele europene.

Actualmente, Partidul „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei” sunt formațiuni extraparlamentare, iar PSRM se află în opoziție și nu sunt factori de decizie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: