Hyundai Tucson

Noul Hyundai Tucson – design și tehnologii revoluționare

Hyundai Motor prezintă noul Tucson. Modelul dispune de un design remarcabil, de tehnologii revoluționare, dar și de o gamă variată de sisteme de propulsie. 

Modelul de clasa SUV, care se află la cea de-a patra generație, integrează noua direcție stilistică Hyundai „Sensuous Sportiness”. De la lansare (octombrie 2004) până în prezent au fost vândute peste 7 milioane de unități la nivel mondial, dintre care 1,4 milioane în Europa.

„Noul Tucson imbină designul futurist cu tehnologia revolutionară, oferind dotări accesibile unui număr tot mai mare de clienți. Această lansare contribuie la consolidarea poziției Hyundai de producător auto cu cea mai extinsă gamă de propulsoare electrificate”, a declarat Michael Cole, President & CEO – Hyundai Motor Europe.

Conferința de presă pentru premiera mondială a noului Tucson poate fi vizualizată aici.

Noua temă de design Hyundai – „Parametric Dynamics” 

În comparație cu predecesorul, caroseria noului Tucson este mai mare și mai amplă. Capota alungită, consolele scurte și ampatamentul intins conferă autovehiculului un aspect progresist, pastrând totodată caracterul impunător. Modelul integrează limbajul de design Hyundai „Sensuous Sportiness”, care se remarcă prin armonia dintre patru elemente fundamentale: proportie, arhitectură, stil și tehnologie.

„Misiunea direcției stilistice Hyundai „Sensuous Sportiness” este de a adauga valoare emoțională experienței de condus. Designul de anvergură depășește din nou așteptările, provocând astfel standardele pieței din cel mai competitiv segment al industriei”, a declarat SangYup Lee, Senior Vice President and Head of Hyundai Global Design Center.

Exteriorul Tucson a fost proiectat pentru a exprima ceea ce designerii Hyundai denumesc „Parametric Dynamics”, un stil care folosește linii, fațete, unghiuri și forme, pentru o estetică indrăzneață și remarcabilă, precum și pentru a adăuga un aer futurist noului model.

Hyundai Tucson

Noua temă de design – „Parametric Dynamics” – este evidențiată de luminile de zi (DRL), perfect integrate în grila frontală. Datorită tehnologiei half-miror, în momentul în care luminile de întâlnire sunt aprinse, finisajul cromat al grilei se metamorfozează în forme asemănătoare pietrelor prețioase, conferind o alură spectaculoasă elementelor aerodinamice.

În laterale, liniile caroseriei urmăresc, în unghiuri precise, aceeași temă de design „Parametric Dynamics”. Suprafețele sculpturale creează un contrast puternic între silueta aerodinamică și aspectul robust, generând senzația de mișcare, chiar și atunci când autovehiculul staționează. Configurația atletică a caroseriei se combină perfect cu pasajele geometrice ale roților. Profilul sportiv al noului Tucson este accentuat de linia cromată cu forma parabolică, care se intinde de la oglinzile laterale până la montantul posterior.

În partea din spate, luminile parametrice integrate continuă aceeași temă de design. De asemenea, bara prezintă detalii de tip parametric cu efect tridimensional, combinate cu elemente sportive. Tucson este primul model Hyundai care dispune de ștergătoare spate ascunse, plasate sub spoiler.

Culori caroserie:

Clienții pot alege între nouă culori de caroserie, dintre care trei nou introduse – Shimmering Silver, Amazon Gray si Teal. În plus, pot opta pentru un plafon in doua tonuri (Phantom Black sau Dark Knight), disponibil pentru intreaga paleta de culori a caroseriei.

Interiorul elegant îmbină confortul cu tehnologia 

Pășind în habitaclul spațios este ca și cum ai pătrunde într-un univers în care grijile cotidiene dispar. Aici, spațiul, tehnologia și informația se imbină armonios.

Hyundai Tucson
Hyundai Tucson

Noul Tucson beneficiaza de o consola cu display integral, dispunând acum de un ecran AVN-T de 10,25 inchi, care incorporează navigația, încălzirea, ventilația și climatizarea. Formele sinuoase contribuie la senzația de spațiu deschis, în timp ce marginile generoase ale bordului se imbină perfect cu portierele. Liniile fine, de culoare argintie, care pornesc din consola centrală și ajung până la portierele din spate, armonizează materialele de calitate utilizate, complimentându-le prin tonuri si texturi neutre.

Hyundai Tucson
Hyundai Tucson

Pozitionată ergonomic, consola centrală a fost reproiectată, utilizând tehnologia shift-by-wire. Luminile ambientale sunt pozitionate în partea inferioară a consolei, în spațiul destinat încărcării wireless, precum și în buzunarele portierelor. Sistemul oferă 64 de culori și 10 niveluri de luminozitate, pentru multiple posibilități de personalizare.

În plus, clienții pot alege între cele trei nuanțe pentru tapițerie: „Negru”, „Negru & Gri/ Bej” sau „Teal”, disponibile pentru variantele din piele sau din material textil.

Tehnologie si conectivitate

Noul Tucson este echipat cu sisteme actualizate de tehnologie și de conectivitate, pentru o experiență digitală avansată.

Noua dispunere duală a habitaclului oferă o operare intuitivă și o experiență high-tech, prin intermediul instrumentarului digital de bord 10,25 inchi, dar și a ecranului AVN-T de 10,25 inchi.

În cazul în care conducatorul auto trebuie să parcheze autovehiculul pe o rază de la 200 m până la 2 km față de destinație, funcția «Last Mile Navigation» oferă informații despre traseul complet până la destinație, prin intermediul aplicației Bluelink instalată pe smartphone.

În plus, noul Tucson va integra calendarul Apple sau Google in sistemul de infotainment, permitând conducătorului auto vizualizarea conținutului pe ecranul AVN.

Hyundai Tucson
Hyundai Tucson

«Connected Routing» este sistemul de navigație Hyundai bazat pe mediul cloud, care analizează traficul, oferind o estimare a orelor de sosire la destinație, dar și reconfigurarea traseului, în cazul în care este necesar.

Cu ajutorul Apple CarPlay și Android Auto, disponibile acum wireless, funcțiile smartphone-urilor cu sistem de operare iOS sau Android pot fi afișate pe ecranul central de 8 inchi al autovehiculului. Alte caracteristici de infotainment și conectivitate includ sistemul audio realizat de Krell, încărcare wireless în consola centrală, precum și porturi USB față / spate.

Noi caracteristici de confort

Hyundai oferă acum și mai mult confort pentru clienții Tucson. Noua tehnologie Multi-Air Mode, disponibilă în premieră pentru un autovehicul al gamei Hyundai, combină canalele de circulare pentru aerul condiționat și pentru încălzire, pentru o dispersare mai fluidă a fluxului de aer. Acest mod poate fi activat și dezactivat, în funcție de preferințele conducătorului auto.

Sistemul de control al climei pe trei zone permite operarea separată a setărilor de temperatură și de ventilație pentru conducătorul auto, pentru pasagerul din față, dar și pentru cei din spate. În plus, scaunele ventilate din față și scaunele încălzite din față / din spate oferă confort suplimentar atât conducătorului auto, cât și pasagerilor.

Prin intermediul modului Rear Sleeping, conținutul audio este redat doar în partea din față, fără ca acesta să fie transmis și difuzoarelor din spate, astfel încat pasagerii care dorm să nu fie deranjati.

Mai mult spațiu

În comparație cu predecesorul, Tucson este mai lung cu 20 mm, mai lat cu 15 mm și are un ampatament mai mare cu 10 mm. De aceea, pasagerii din spate se pot bucura de un spațiu suplimentar de 26 mm pentru picioare, oferit atât pentru versiunile hybrid, cât și pentru cele clasice, datorita plasării ingenioase a bateriei sub scaunele din spate. În același timp, volumul portbagajului a crescut, in functie de specificatiile fiecarui model, oferind până la 620 l pentru bagaje cu scaunele ridicate și până la 1,799l cu scaunele rabatate.

Hyundai Tucson
Hyundai Tucson

Comanda preliminară a noului Tucson este deja deschisă pentru piaţa Republicii Moldova. Pentru informaţii mai detaliate, contactaţi distribuitorul oficial al Hyundai in RM.

Centrul Auto Pacific Motors
Calea Moșilor, 5/1
[email protected]
022 800 888

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/ad.nl

Presupus caz de abuz sexual asupra unei minore din raionul Călărași: ce spune poliția

Poliția a pornit o cauză penală după ce a fost sesizată cu privire la presupuse acțiuni cu caracter sexual asupra unei minore din raionul Călărași. Copila se afla în raionul Ștefan Vodă în momentul în care ar fi avut loc faptele reclamate. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că expertiza medico-legală nu a identificat semne care să confirme comiterea unui act sexual, însă ancheta continuă.

Potrivit unui comunicat al IGP, sesizarea a fost făcută la 28 mai. Imediat după sesizare, autoritățile au dispus efectuarea unei expertize medico-legale a minorei. „Potrivit concluziilor acesteia, nu au fost constatate semne care să confirme comiterea unui act sexual”, a precizat instituția.

Cazul a continuat să fie investigat, întrucât sesizarea viza presupuse acțiuni cu caracter sexual asupra unui minor. Pe acest fapt a fost pornită o cauză penală.

În cadrul urmăririi penale au fost audiate persoanele relevante și mai mulți martori. Minora a fost audiată în condiții speciale, cu respectarea garanțiilor prevăzute de lege și a interesului superior al copilului.

Poliția a anunțat că a identificat și a audiat o persoană în calitate de bănuit. Aceasta nu recunoaște comiterea faptelor investigate.

Pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, anchetatorii au dispus mai multe evaluări și expertize de specialitate, inclusiv o evaluare psihologică și o expertiză psihiatrică a minorei.

Investigația se desfășoară sub conducerea procurorului, iar polițiștii continuă acțiunile procesuale pentru administrarea probelor și stabilirea circumstanțelor cazului.

Poliția a precizat că nu va divulga identitatea minorei, conținutul declarațiilor acesteia sau alte informații care ar putea duce la identificarea ei, pentru a proteja interesul superior al copilului și pentru a nu prejudicia ancheta.

Precizările IGP vin după ce mama minorei a comunicat public despre cazul despre presupusul caz de abuz sexual.

Andrei Mardari || NewsMaker

Curtea Constituțională: Victimele represiunilor politice pot cere anularea condamnărilor prin revizuire

Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională omisiunea legislativă care a lăsat victimele represiunilor politice fără o procedură prin care să poată cere anularea condamnărilor pronunțate de instanțe în perioada regimului totalitar. Până când Parlamentul va corecta legislația, CC a decis ca astfel de cereri să fie examinate de Curtea Supremă de Justiție prin procedura de revizuire, transmite IPN.

Problema a apărut după ce Parlamentul a eliminat în 2023 recursul în anulare din Codul de procedură penală. În același timp, Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice a rămas nemodificată și continua să prevadă această cale pentru anularea sentințelor pronunțate de organele judiciare.

Curtea Constituțională a constatat astfel o omisiune legislativă. Potrivit Curții, prin eliminarea recursului în anulare, fără instituirea unei alte proceduri, a devenit imposibilă aplicarea mecanismului prevăzut de lege pentru persoanele condamnate de instanțe în perioada 7 noiembrie 1917-23 iunie 1990.

Potrivit CC reabilitarea acestor persoane nu se rezumă la recunoașterea unor consecințe istorice ale represiunii. Procedura permite anularea unei condamnări care, în cazul victimelor represiunilor politice, nu a reprezentat rezultatul unei constatări legale a vinovăției, ci o formă de persecuție pentru activități îndreptate împotriva sistemului totalitar.

Până când Parlamentul va face modificările necesare, Curtea Supremă de Justiție va examina cererile și recursurile formulate de Procuratura Generală pentru anularea unor asemenea condamnări, precum și deciziile Procuraturii Generale prin care este refuzată reabilitarea.

Decizia Curții Constituționale a fost pronunțată marți, 15 septembrie, în urma unei sesizări depuse de Procuratura Generală într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Edineț. Curtea a declarat neconstituțională omisiunea legislativă din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023. Hotărârea CC e definitivă și intră în vigoare la data adoptării.

(VIDEO) Zaharova avertizează Moldova/ Violențe la un protest în București/ Școlile private vor fi taxate?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Sindicatele cer din nou salarii minime de 8.000 de lei
— Consumatorii vor putea compara și alege furnizorii de gaz și curent
— Leancă așteaptă să fie achitat în dosarul concesionării Aeroportului din Chișinău
— Scrutinele din Găgăuzia, validate cu 25% prezență în primul tur
— Moldova și UE au lansat o platformă pentru dialogul autorităților locale
— Ministra Finanțelor: școlile private ar putea plăti impozit pe profit
— Un nou protest la Bender, din cauza taxelor vamale introduse de Chișinău
— Oierii, în stradă. Protest cu răniți, îmbrânceli și gaze lacrimogene la București
— Chiveri, la Ștefan Vodă: a discutat despre problemele locuitorilor
— Zaharova: Chișinăul nu are dreptul să împiedice votul rușilor din Transnistria
— Numere neutre, eliberate ilegal? Angajați ai Serviciului Vamal și ASP, reținuți
— Armata Națională cheamă rezerviștii la instruiri
— Ucraina ia în calcul posibilitatea de a stoca produse alimentare în Moldova?
— Prețul motorinei depășește pragul de 35 de lei
— Când începe depunerea cererilor pentru compensații la energie?
— Programare urgentă la examenul auto, contra cost? ASP: poate fi o fraudă
— Tragedia de la Măgdăcești: minorele, în grija surorii mai mari
— Un nou protest la Bender, din cauza taxelor vamale introduse de Chișinău
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.

;


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

MoldNova

Guvernul dezminte zvonurile despre renovarea reședinței prezidențiale de la Condrița: „Este un fals”

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, dezminte zvonurile apărute în mediul online, potrivit cărora Executivul ar fi alocat în secret peste un milion de lei pentru renovarea reședinței prezidențiale de la Condrița. El a precizat că nicio companie nu a fost contractată pentru lucrări de reparație, iar speculațiile care circulă pe rețelele de socializare sunt false.

Zvonuri privind o presupusă „modernizare” a vilei de la Condrița au apărut la jumătatea lunii august pe canale anonime de Telegram și au fost preluate ulterior de presă și paginile de socializare apropiate opoziției.

În postările respective se afirma că Guvernul ar fi modificat ulterior planul de achiziții publice pentru a aloca peste un milion de lei din bugetul de stat pentru renovarea reședinței. Autorii informațiilor susțineau, de asemenea, că banii ar fi fost trecuți în bugetul Guvernului pentru ca aceste cheltuieli să nu fie asociate cu administrația prezidențială.

Pe 15 septembrie, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a respins afirmațiile.

Dezmințim un fals promovat în spațiul public cu privire la o presupusă reparație a vilei de la Condrița și presupusa legătura cu președinta Maia Sandu. Instituția subordonată Cancelariei de Stat, în administrarea căreia se află vila prezidențială, menționează că nu există vreo firmă contractată pentru reparația clădirii de la Condrița. Informația vehiculată de unele platforme online este un fals”, a scris Dumitru Ciorici pe rețelele de socializare.

Precizăm că complexul de la Condrița se află în prezent în regim de conservare. Acolo nu se desfășoară lucrări de construcții capitale, iar teritoriul este folosit doar ocazional pentru proiecte sociale sau de mediu, convenite în prealabil și care nu necesită finanțare de la bugetul de stat.

gov.md

Vasile Tofan a discutat cu reprezentanții Federației Naționale a Fermierilor. Ce solicitări au agricultorii

Prim-ministrul Vasile Tofan a avut marți, 15 septembrie, o întrevedere cu reprezentanții Federației Naționale a Fermierilor. Părțile au discutat despre problemele cu care se confruntă agricultorii și măsurile care ar putea simplifica activitatea acestora și oferi mai multă predictibilitate sectorului agricol.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, printre subiectele abordate s-au numărat accesul la finanțare, restructurarea datoriilor, reducerea poverii administrative, rambursarea accizei la motorina utilizată în agricultură și mecanismele de subvenționare a sectorului.

Fermierii au solicitat extinderea mecanismelor de finanțare adaptate specificului agriculturii și acces la credite pe termen mai lung. În cadrul discuțiilor au fost abordate și probleme legate de restructurarea datoriilor, executarea fidejusorilor, aplicarea moratoriului la executare și onorariile executorilor judecătorești.

Trebuie să găsim un echilibru prin care băncile să fie interesate să crediteze agricultura, iar fermierii să aibă instrumentele necesare pentru a-și finanța activitatea și pentru a se proteja în perioadele mai complicate. Avem nevoie de soluții sustenabile, care să funcționeze atât pentru agricultori, cât și pentru sistemul financiar”, a declarat prim-ministrul Vasile Tofan.

Un alt subiect discutat a fost simplificarea procedurilor administrative. Guvernul susține aplicarea principiului raportării „o singură dată”, precum și facilitarea mecanismelor privind munca zilierilor.

Premierul a mai spus că va solicita instituțiilor din subordinea Guvernului să se asigure că verificările efectuate în teren sunt justificate și că acestea nu creează agricultorilor impedimente nejustificate.

În cadrul întrevederii a fost discutată și rambursarea accizei la motorina utilizată în agricultură, măsură susținută de Guvern, precum și mecanismele de subvenționare a sectorului.

Potrivit Guvernului, problemele semnalate de fermieri care necesită modificări legislative sau soluții interinstituționale urmează să fie analizate în ședințe comune cu instituțiile responsabile.

Executivul susține că dialogul cu fermierii va continua, iar propunerile discutate urmează să fie transformate în măsuri concrete de sprijin și simplificare a activității din agricultură.

Amintim că Asociația „Forța Fermierilor” amenință cu proteste, inclusiv cu folosirea tehnicii agricole, dacă autoritățile nu renunță la majorarea cotei TVA pentru culturile cerealiere și oleaginoase – măsură inclusă în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027. Agricultorii intenționează să organizeze un miting în ziua în care Parlamentul va examina și va vota documentul în lectura a doua. În reacție, Guvernul a declarat că decizia le aparține deputaților.

Parlamentul a votat în prima lectură proiectul politicii bugetar-fiscale în data de 10 septembrie. Dezbaterile au durat circa 4 ore, iar opoziția a criticat documentul și a anunțat că va propune amendamente pentru a doua lectură.

Anterior, premierul Vasile Tofan a declarat că noua formulă a proiectului își propune să aducă 5,1 miliarde de lei la buget. Principala sursă de venituri ține de taxarea suplimentară a viciilor. Tofan și-a exprimat speranța ca proiectul politicii fiscale și vamale să fie adoptat până la sfârșitul lunii septembrie.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: