„Nu e varianta finală”. Textul piesei cu care Zdob și Zdub merge la Eurovision a fost modificat
Full Article 3 minutes read

„Nu e varianta finală”. Textul piesei cu care Zdob și Zdub merge la Eurovision a fost modificat

Textul piesei „Trenulețul”, interpretat de Frații Advahov și „Zdob și Zdub”, care vor reprezenta în acest an Moldova la Eurovision, a fost modificat pentru concurs. Mai precis, una dintre strofe, care conținea un mesaj unionist, a fost înlocuită. Acțiunea a provocat nedumeriri și critici pe rețelele de socializare. Într-un comentariu, Vasile Advahov a menționat că el optează pentru textul original, însă decizia nu este finală. Deocamdată nu e clar din ce motiv a fost schimbat textul. Trupa Zdob și Zdub nu a comentat deocamdată situația.

Jurnalista și scriitoarea Angela Aramă, pe o rețea socială, a fost cea care a precizat că textul pentru varianta de concurs a suferit schimbări. Astfel, potrivit ei, acesta „și-a pierdut tot farmecul”. „Trebuie să insistăm cumva să se revină la textul inițial”, a declarat jurnalista.

Aramă a spus că varianta selectată de artiști a compromis mesajul. „Fraților, dap despre ce e asta?! O adunătură de cuvinte care a compromis mesajul inițial fără drept de tăgadă. Cine, naiba, e geniul care v-a convins să faceți așa ceva?! Mă întreb dacă se va renunța și la filmul realizat de Roman Burlaca pentru promovarea piesei. Asta chiar ar fi un fiasco!”, se arată în declarația jurnalistei.

La rândul său, Vasile Advahov a reacționat. El a menționat că aceasta nu este varianta finală a piesei. „Dacă vreți părerea noastră – optăm pentru varianta originală. Va fi o strofă și în engleză. Ne vom strădui sa păstrăm ideea de bază în scurt timp echipa va veni cu mai multă informație. Avem reguli și cerințe pe care trebuie să le respectăm”, a precizat unul din frații Advahov.

"Nu e varianta finală”. Textul piesei cu care Zdob și Zdub merge la Eurovision a fost modificat

„Pentru noi contează orice părere”, a ținut să mai precizeze artistul.

Vă prezentăm clipul inițial:

Varianta pentru Eurovision poate fi văzută aici.

Textul inițial:

Țară veche, țară nouă

Parcă-i una, parcă-s două

Ba aparte, ba-mpreună

Parcă-s două, parcă-i una

Textul schimbat:

Trenul vede când aleargă

Cât de mică-i lumea largă

Și că nu mai pare mare

Pentru că are hotare.

***

Trupa Zdob și Zdub și celebrul tandem folcloric „Frații Advahov” au lansat clipul la piesa „Trenulețul” la începutul lunii decembrie. Premiera a avut loc cu doar două zile înainte de reluarea circulației trenului Chișinău-București.

Muzicienii au profitat de timpul liber din pandemie și au mers într-o vacanță de creație în Oituz (Covasna). Magia Munților Carpați a inspirat trupa nu doar o dată, exemplu fiind şi cel mai recent album al Zdubilor – “Bestiarium”, care a fost compus la Oituz. Tot acolo, la Oituz, prietenia și colaborarea cu Frații Advahov a dat roade muzicale – un nou album, care va fi lansat în 2022.

Single-ul „Trenulețul” este primul extras de pe acest album, piesa fiind un mix dinamic de folclor de la Frații Advahov și energia rock’n’roll a Zdubilor.

NM a făcut o sinteză a comentariilor publicate pe rețelele de socializare după ce s-a cunoscut în spațiul public că Fraţii Advahov și „Zdob și Zdub” vor reprezenta Republica Moldova la Eurovision 2022 cu piesa „Trenulețul”.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: