lifeis.gr

Nu-i prins, nu-i înțelegere. Cum Consiliul Concurenței a căutat, acum doi ani, înțelegerea de cartel dintre casa de vânzări de publicitate a lui Plahotniuc și cea a socialiștilor

Consiliul Concurenței nu a găsit dovezi ale vreunei înțelegeri de cartel dintre casele de vânzări de publicitate Casa Media, ce aparține ex-liderului Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc, și Exclusiv Sales House, ce aparține socialistului Corneliu Furculiță. În schimb, Consiliul a depistat semne de concurență neloială din partea Casa Media și a propus ca aceasta să fie penalizată. Cei de la Casa Media susțin că, prin asemenea concluzii, Consiliul a definit incorect piața și a admis „erori și neconcordanțe”.

NM dispune de un raport al Consiliului Concurenței despre investigația unei eventuale înțelegeri de cartel dintre casele de vânzări de publicitate Casa Media (controlată de fostul lider al Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc) și Exclusiv Sales House (aparține socialistului Corneliu Furculiță).

Investigația a început în luna februarie 2018, după ce posturile de televiziune Pro TV, TV8, RTR-Moldova și Jurnal TV au depus o  plângere prin care au învinuit două case de vânzări de publicitate de înțelegere de cartel și de acțiuni anticoncurențiale. Cele două case de vânzări au fost învinuite de faptul că oferă reduceri suplimentare în cazul în care clientul plasează publicitate doar prin intermediul acestora, în proporție de 80% pentru Casa Media și 20% pentru Exclusiv Sales House. Casele de vânzări au negat atunci toate acuzațiile.

Consiliul Concurenței a verificat informația despre un eventual acord între aceste case de vânzări, care ar presupune: dacă un furnizor de publicitate își plasează publicitatea doar prin intermediul lor, în proporție de 80% la 20% (sau în cazuri excepționale – 70% la 30%), beneficiază de reduceri suplimentare de până la 44%, în caz contrar, costul publicității este calculat conform unui price-list și acesta se dublează.

Potrivit raportului, Casa Media vinde publicitate posturilor de televiziune Prime, Canal 2, Canal 3, Publika TB, N4, Ren Moldova, STS Moldova, Familia Domashniy, Noroc TV, Vocea Basarabiei, iar Exclusiv Sales House – posturilor Accent TV, NTV-Moldova și Exclusive TV. Perioada investigată a fost din anul 2017 până în prima jumătate a anului 2019.

În raport se menționează faptul că efectuând investigația, Consiliul Concurenței a obținut date de la casele de vânzări de publicitate, de la posturi de televiziune, agenții de publicitate și companii importante furnizoare de publicitate, cum ar fi Moldtelecom, Nestle, Efes Vitanta Moldova Brewery, Moldova-Agroindbank ș.a.

Conform informațiilor Consiliului, furnizorii de publicitate au spus că nu li s-a propus niciun fel de propuneri despre reduceri suplimentare în cazul plasării publicității doar la aceste case de vânzări. Și casele de vânzări au negat înțelegerea. Ba mai mult, potrivit datelor Consiliului Concurenței, din toți furnizorii de publicitate despre care Consiliul a obținut informații, doar 12% și-au plasat publicitatea în aceste case de vânzări, în raportul de 80% la 20%.

Astfel, Consiliul Concurenței a constatat că între Casa Media și Exclusiv Sales House nu a fost nicio înțelegere de cartel.

În același timp, Consiliul a constatat încălcări ale Legii concurenței de către Casa Media. Consiliul a declarat instituția jucător dominant pe piața de vânzări a publicității televizate. De asemenea, în raport se menționează că uneori, la plasarea publicității, posturile TV8, Pro TV și casa de vânzări Nova TV-Grup ofereau reduceri mult mai mari decât Casa Media și Exclusiv Sales House.

Printre încălcările pe care Consiliul Concurenței le-a depistat la Casa Media este oferirea de reduceri suplimentare la plasarea publicității prin intermediul Casa Media conform principiului „80-100% wGRPs/EqSpot” (prima – unitatea convențională de cumpărare a publicității, mărimea ei depinde de ratingul emisiunii, iar a doua – măsurarea publicității în secunde). La fel, Consiliul a învinuit Casa Media de „incitare” în anul 2017 la rezilierea contractului cu alți jucători din contul „reducerii suplimentare de 20% în cazul plasării bugetului pentru publicitate la televiziunile Casa Media cu siguranța de 100%”. De asemenea, Consiliul a depistat că această companie propunea diferite condiții (comisioane, reduceri, premii „pentru drepturi exclusive”) televiziunilor care intră în componența Casa Media și agențiilor de publicitate.

În încheierea raportului, Consiliul propune să fie recunoscute încălcările Legii concurenței de către Casa Media, și anume art. 11 „Interzicerea abuzului de poziție dominantă” și art. 16 „Instigarea la rezilierea contractului cu concurentul”.  În primul articol, Consiliul propune stabilirea unei amenzi de la 2% până la 4% din cifra de afaceri a companiei, iar în cel de-al doilea – până la 0,5% din cifra de afaceri.

Serviciul de presă al Consiliului Concurenței a comunicat pentru NM că raportul despre investigație a fost transmis tuturor părților implicate. „Părțile au 30 de zile la dispoziție pentru a-și expune poziția. După aceasta, va fi luată o decizie”, au menționat cei din Consiliu. La fel, ei au adăugat că până la luarea unei hotărâri, nu vor comenta conținutul raportului.

Octavian Hanganu, directorul comercial al Casa Media, a menționat pentru NM că în raportul prealabil al Consiliului sunt „erori și neconcordanțe”. Hanganu consideră că recunoscând poziția dominantă a casei de vânzări, Consiliul a stabilit incorect piața relevantă, limitând-o la piața TV, fără a ține cont de alte tipuri de publicitate – stradală, radio, online etc. Ba mai mult, limitând piața televizată doar la televiziunile pe care le monitorizează TV MR MLD, adică cota de secundă/ GRPs din publicitate, Consiliul a calculat din partea limitată a pieței televizate, a precizat Hanganu. Potrivit lui, Consiliul se contrazice pe sine însuși în evaluarea pieței relevante: în același raport, unul dintre furnizorii de publicitate susține că nu a plasat publicitate la una dintre televiziuni, pentru că a plasat-o pe pagina sa online.

Hanganu a mai menționat că Consiliul nu a luat în calcul finanțarea televiziunilor din alte surse în afară de publicitatea comercială, de exemplu, finanțarea din buget a postului Moldova 1, finanțarea de către donatorii altor televiziuni etc.

În opinia lui Hanganu, la fel, este incorect să se vorbească despre reduceri pentru cota bugetului de publicitate în vreuna dintre casele de vânzări. „Este imposibil să urmărești acest lucru, pentru că tranzacțiile sunt confidențiale, nimeni dintre părți nu cunoaște cota bugetului plasată în casa de vânzări concurentă. Mai sunt și materialele partenerilor, așa-numitele tranzacții de tip barter, care nu pot fi calculate la evaluarea cotei bugetului. Cum vom estima îndeplinirea cotei bugetului care a fost declarată?”, a precizat managerul media.

Potrivit lui, Casa Media oferea reduceri pentru plasarea unei anumite cote wGRPs, și nu pentru cota bugetului, însă, conform raportului, așa fac toți jucătorii de pe piață, inclusiv cei care au scris plângerea. „Problema este că noi am fost declarați dominanți pe piață în mod retroactiv și din aceasta reiese ceea ce ni se invocă mai departe. Tot ceea ce este indicat în raport fac și alți jucători de pe piață. Noi organizăm sistematic [în Casa Media] un audit internațional, inclusiv printre cele patru mari companii, noi suntem membri activi ai EGTA (Asociația europeană care reprezintă casele de vânzări TV și radio) și nu avem încălcări ale normelor legislative depistate”, a spus Hanganu.

Întrebat de NM dacă Casa Media va contesta decizia Consiliului Concurenței în cazul în care acesta va decide să-i penalizeze, Octavian Hanganu a răspuns că juriștii se vor ocupa de aceasta.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

The artists of Vienna 2026 in the Green Room during the First Semi-Final of the Eurovision Song Contest at Wiener Stadthalle on 12 May

Moldovenii vor putea urmări finala Eurovision pe ecranul din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău

Finala concursului internațional de muzică Eurovision 2026 va putea fi urmărită în aer liber, în centrul capitalei. Primarul general Ion Ceban a anunțat că, pe 16 mai, începând cu ora 22:00, Piața Marii Adunări Naționale va găzdui o transmisiune live pe unul dintre cele mai mari ecrane din țară, asigurată de Moldova 1. Edilul i-a îndemnat pe locuitori să vină și să-l susțină pe Satoshi, care s-a calificat în marea finală după prestația de ieri.

„Veniți alături de familie și prieteni să trăim împreună emoția marelui show Eurovision și să-l susținem împreună pe Satoshi. Eurovision la un ecran mare, probabil cel mai mare din țară, o atmosferă incredibilă și energie la maxim”, a declarat primarul.

Totodată, evenimentul va încheia Festivalul Familiei, organizat în aceeași zi în PMAN începând cu ora 13:00.

Anunțul a fost făcut după ce Republica Moldova s-a calificat în finala Eurovision 2026, pe 12 mai, când Satoshi a urcat primul pe scena primei semifinale de la Viena cu piesa „Viva, Moldova!”.

Cea de-a doua semifinală va avea loc pe 14 mai. Atunci vor evolua inclusiv România și Ucraina. Marea finală este programată pentru 16 mai.

În finală s-au mai calificat Grecia, Finlanda, Belgia, Suedia, Israel, Serbia, Croația, Lituania și Polonia. Pe lângă aceștia, reprezentanții Italiei și Germaniei, care fac parte din „Big 4”, au fost calificați direct în Marea Finală. Portugalia, Georgia, Muntenegru, Estonia și San Marino au ratat calificarea.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: