Deputații Platformei Demnitate și Adevăr au părăsit ședința parlamentului. Un anunț în acest sens a fost făcut de deputatul Alexandru Slusari.
„Mai bine noi să ne concentrăm pe proiecte normale, realizabile, fără acest declarații sterile. Noi nu participăm la acest circ. Părăsim sala și faceți ce aveți de făcut”, a declarat Alexandru Slusari.
Precizăm că la ședința de astăzi a legislativului, Partidul Socialiștilor va cere acordarea votului de neîncredere pentru trei judecători ai Curții Constituționale.
Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate, a participat pe 12 iulie la Congresul extraordinar al Partidului Național Liberal (PNL) din România. Politicianul a susținut un discurs în timpul reuniunii, în care a urat succes PNL-ului și a făcut apel la liberali să fie alături de Republica Moldova la alegerile parlamentare din 28 septembrie, pentru a da statului o perspectivă „clară” privind integrarea europeană.
„Noi, în Republica Moldova, urmărim foarte atent ce se întâmplă în România. Pentru că de felul cum merg lucrurile la București, în întreaga Românie foarte mult depind și felul în care merg lucrurile în R. Moldova. Vă mulțumesc pentru tot ajutorul pe care l-ați acordat constant la nivel de Guvern, la nivel de agenții, primării. Lucrul ăsta este apreciat, lucrul ăsta este de menționat de fiecare dată, fiindcă ajutorul României nu s-a oprit niciodată și este complicat să-l cuantificăm, pentru că el este continuu”, a declarat Igor Grosu.
Liderul PAS a mai notat interferențele ruse cu care s-a confruntat România în perioada alegerilor prezidențiale din 2025. E a subliniat că Rusia are o „atenție permanentă” față de România și Republica Moldova. „Ei ne privesc ca un tot întreg, ca un neam, ca o națiune. Măcar aici sunt sinceri, că ne tratează ca pe neamul românesc. Dvs ați simțit cumva pe pielea dvs lucruri pe care noi le simțim de 35 de ani, dar asta te face mai tare și mai pregătit”, a adăugat acesta.
Igor Grosu a remarcat că, în toamnă, și în Republica Moldova urmează să aibă loc alegeri parlamentare. Politicianul a declarat că scrutinul va fi despre calea pe care va merge statul, iar opțiunile sunt două: aderarea la UE sau rămânerea în „incertitudine”.
„De ales nu prea avem multe. Dar un lucru simt și sunt sigur că cu ajutorul dvs, cu ajutorul prietenilor o să învingem și o să dăm Republicii Moldova o perspectivă foarte clară de integrare europeană. Vă rugăm să fiți alături. Și când spun că fiți alături, am în vedere să discutați cu primarii, primar la primar, ministru la ministru, om la om, politician la politician, să le transmiteți încrederea și sprijinul, că Republica Moldova nu este singură, are mulți prieteni și va reuși”, a menționat președintele PAS.
La final, Igor Grosu a urat succes în continuare Partidul Național Liberal, pe care l-a numit „partid-frate”. „Împreună o să facem echipă, împreună vom face lucruri frumoase pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului”, a spus el
Facebook/Igor Grosu
Precizăm că Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Național Liberal sunt membri ai Partidului Popular European – una dintre cele mai mari formațiuni transnaționale din Parlamentul European.
Congresul extraordinar al PNL a avut loc în Sala Unirii din Parlamentul României. Pe lângă liberali, la reuniune au mai participat președintele țării, Nicușor Dan, și reprezentanți ai formațiunilor din coaliția de guvernare.
În cadrul reuniunii a fost votată conducerea formațiunii. Astfel, premierul Ilie Bolojan a fost ales președinte al Partidului Național Liberal, cu 976 de voturi. El a fost singurul care a candidat pentru această poziție. De asemenea, vicepreședinți ai partidului au fost aleși Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicoleta Pauliuc, iar Dan Motreanu a fost numit secretar general al PNL.