Getty Images/imagine simbol

O companie aeriană low-cost avertizează: biletele se pot scumpi din cauza acordului UE privind drepturile pasagerilor

Wizz Air, companie aeriană low-cost maghiară, a avertizat că obligațiile suplimentare din acordul Uniunii Europene pentru revizuirea drepturilor pasagerilor aerieni generează costuri operaționale. Potrivit companiei, acestea ar putea duce la creșterea costurilor biletelor pentru milioane de călători.

Ce a declarat compania aeriană

Wizz Air a declarat că a luat act de acordul UE pentru revizuirea drepturilor pasagerilor aerieni. Totodată, a precizat că „unele dintre noile prevederi ar putea duce la reducerea flexibilității și creșterea costurilor biletelor pentru milioane de călători”.

„Acordul menține actualele reguli de compensare prevăzute de regulamentul EC261, inclusiv dreptul la despăgubiri pentru întârzieri de peste trei ore și sume de până la 600 de euro. Wizz Air subliniază că protecția pasagerilor este importantă, însă consideră că regulile nu au mai fost actualizate de peste 20 de ani și nu mai reflectă realitatea actuală a aviației, marcată de creșterea traficului, limitări de infrastructură, probleme ale controlului traficului aerian și factori geopolitici care afectează industria în Europa. Totodată, compania consideră că noile reguli nu rezolvă una dintre principalele probleme ale aviației – întârzierile și anulările cauzate de controlul traficului aerian. În opinia sa, companiile aeriene suportă în continuare costurile acestor probleme, deși nu le pot controla”, se arată în declarația companiei.

Aceasta a mai spus că salută măsura care presupune ca copiii să stea pe scaun alături de membrii familiei, subliniind că „aplică deja această practică și consideră că un astfel de standard ar trebui adoptat de toate companiile aeriene din Europa”.

„Cât despre noile cerințe privind afișarea tarifelor pentru bagaje, compania susține că pasagerii trebuie să știe clar prețul înainte de cumpărare. Totuși, crede că noile reguli limitează libertatea oamenilor de a plăti doar pentru serviciile de care au nevoie. (…) Această măsură induce în eroare și riscă să creeze confuzie”, a menționat compania.

Potrivit companiei, „obligațiile suplimentare generează inevitabil costuri administrative și operaționale, care vor fi transferate către consumatori”. „Compania își reafirmă angajamentul de a menține tarife cât mai mici și solicită instituțiilor UE să se asigure că noile reguli mențin dreptul pasagerilor de a alege, sprijină concurența și conectivitatea și nu duc, în mod neintenționat, la creșterea costurilor de călătorie pentru cetățeni”, a declarat compania.

Ce prevede acordul

Conform acordului, pasagerii aerieni își păstrează dreptul de a fi rambursați sau redirecționați și de a solicita despăgubiri dacă un zbor are o întârziere mai mare de trei ore, dacă este anulat cu mai puțin de 14 zile înainte de zbor sau dacă li se refuză îmbarcarea.

Potrivit acordului, companiile aeriene, intermediarii și portalurile de căutare vor fi obligate să afișeze întotdeauna tariful unui zbor cu un bagaj de mână inclus, la începutul procesului de rezervare. Companiile aeriene pot oferi bilete mai ieftine pentru pasagerii care aleg în mod voluntar să călătorească fără bagaj de mână.

Pasagerilor aerieni nu li se vor mai percepe taxe suplimentare pentru corectarea erorilor de ortografiere a numelui sau pentru obținerea unei versiuni tipărite a unei cărți de îmbarcare dacă s-au înregistrat deja. 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Grosu/parlament.md

Discursul pe care PAS l-a aplaudat, apoi s-a disociat. Grosu, prima reacție: „A fost tare neinspirat” VIDEO

Președintele reales al Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) Igor Grosu a declarat că aplauzele care au răsunat la discursul fostului deputat Constantin Oboroc, de la Congresul formațiunii, au fost „neinspirate”. Potrivit lui Grosu, PAS a avut discuții pe interior și îi pare rău de această situație. „Nu-i metoda și instrumentul de luptă politică pe care noi îl agreăm”, a adăugat liderul PAS.

„Ne-am disociat, ne pare rău și am avut și discuții pe interior. N-a fost cel mai reușit mesaj și limbaj. Nu ne regăsim în limbajul acesta”, a declarat Grosu.

Totuși, solicitat de NewsMaker să comenteze aplauzele care au răsunat în sală, Grosu a spus: „Tare neinspirate au fost”.

Întrebat, în acest context, dacă sunt totuși unii membri PAS care susțin discursul lui Oboroc, Grosu a continuat: „Tare neinspirate și o să avem și discuții în continuare. Nu-i metoda și instrumentul de luptă politică pe care noi îl agreăm”.

Congresul PAS din 14 iunie, în cadrul căruia Igor Grosu a fost reales în funcția de președinte al formațiunii, a fost marcat de un discurs al fostului deputat Constantin Oboroc. În intervenția sa, Oboroc a făcut aluzie la primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, la liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, și la fostul președinte al Republicii Moldova, deputatul comunist Vladimir Voronin. Oboroc a utilizat expresii precum „un purcel din primăria Chişinău”, „un cârlan politic prost” și „dinozaur sovietic roșu, care a călărit Moldova 8 ani de zile și și-a bătut joc de neamul nostru”.

Discursul, aplaudat de participanții la congres, a stârnit un val de reacții. Primarul Ion Ceban a calificat situația drept „rușinoasă” și a acuzat PAS că promovează atacuri la adresa opoziției. Deputatul Vasile Costiuc a declarat că „asta este, de fapt, fața adevărată a guvernării”.

Purtătoarea de cuvânt a PAS a declarat că formațiunea „se disociază de orice fel de discurs de ură” și că „aceasta nu este și nu a fost niciodată politica PAS”. Potrivit PAS, „Oboroc a vorbit din proprie inițiativă, la finalul Congresului”. Deputatul PAS Radu Marian a calificat limbajul drept „regretabil” și a admis că „ar fi loc de scuze”. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: