Chișinăul a reacționat la declarațiile lui Vadim Krasnoselski, liderul de facto al regiunii transnistrene, din timpul întrevederii cu Oleg Ozerov, ambasadorul desemnat al Rusiei în Republica Moldova care încă nu a prezentat scrisorile de acreditare șefei statului. Krasnoselski i-a spus lui Ozerov că autoritățile Moldovei „fac tot posibilul ca gazul să nu ajungă în Transnistria” și și-a exprimat speranța că acestea „vor înceta să discrimineze populația regiunii”. În reacție, purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă a declarat că afirmațiile lui Krasnoselski „sunt o copie fidelă a mesajelor Moscovei” și că „nu este surprinzător că le face chiar în fața unui reprezentant rus”. „Chișinăul nu a blocat niciodată livrările de gaze naturale pe malul stâng al Nistrului”, a adăugat reprezentantul Guvernului.
Pe 17 ianuarie, la Tiraspol, liderul de facto al regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski a avut o întrevedere cu ambasadorul Rusiei în Republica Moldova Oleg Ozerov.
„Vizita dumneavoastră are loc într-o perioadă de criză energetică. (…) Ați văzut multe declarații precum că sunt gata să ne ajute în situația actuală, și președintele statului vecin, Moldova, doamna Sandu a declarat de multe ori că este gata să permită trecerea gazului în Transnistria. (…) Ce s-a întâmplat de fapt? Dintre toate declarațiile, Federația Rusă a fost singura care a oferit ajutor. S-a reușit de înțeles să furnizeze gaz în Transnistria. Odată de aceasta s-a aflat, din partea autorităților din Moldova observăm o împotrivire a acestui proces. Conducerea moldovenească, în pofida declarațiilor președintelui său, fac tot posibilul ca gazul să nu ajungă în Transnistria. (…) Sper că autoritățile moldovenești se vor răzgândi și vor înceta să discrimineze populația Transnistriei, și vor permite furnizarea gazului”, i-a spus Krasnoselski lui Ozerov.
În reacție la declarațiile lui Krasnoselski, purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă a menționat că autoritățile nu au blocat niciodată livrările de gaze pe malul stâng al Nistrului.
„Declarațiile așa-zisului lider de la Tiraspol sunt o copie fidelă a mesajelor Moscovei. Nu este surprinzător că le face chiar în fața unui reprezentant rus. Scopul acestor declarații este clar: să semene neîncredere între cele două maluri ale Nistrului și să aducă discuția publică pe o pistă rusească, lipsită de soluții reale. Să fim clari: criza energetică din regiunea transnistreană a fost fabricată de Moscova pe 1 ianuarie, prin ultimatumul Gazprom. Soluția există și este simplă – respectarea contractului semnat în 2021. Nu avem nevoie de invenții precum „gaz umanitar” sau interpretări false ale legislației moldovenești de către Tiraspol. Îi putem informa noi despre aceste prevederi, din prima sursă. Chișinăul nu a blocat niciodată livrările de gaze naturale pe malul stâng al Nistrului. Dimpotrivă, autoritățile noastre au făcut mereu apel la stoparea șantajului energetic din regiune”, a declarat Vodă.
Menționăm, diplomatul rus a plecat la Tiraspol până la depunerea scrisorilor de acreditare. Până acum, acesta nu a prezentat scrisorile de acreditare și nu este în exercițiul deplin al funcției.
Conform Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961, un ambasador nu este considerat oficial în funcție până când nu își prezintă scrisorile de acreditare către șeful statului gazdă. Scrisorile de acreditare reprezintă documentul formal emis de statul trimițător, prin care persoana desemnată este recunoscută ca ambasador și își poate începe în mod oficial activitatea diplomatică. Până la acest moment, persoana desemnată poate fi doar un șef al misiunii diplomatice în așteptare, fără statut deplin de ambasador. Fără depunerea scrisorilor de acreditare, această persoană nu are dreptul să reprezinte oficial statul său în relațiile diplomatice cu autoritățile țării gazdă sau să acționeze ca ambasador în sensul deplin al funcției.
Mai precizăm că deși nu a prezentat scrisorile de acreditare, Oleg Ozerov a fost convocat în noiembrie 2024 la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova. Acestuia i-a fost înmânată o notă de protest cu privire la implicarea ilegală și deliberată a Federației Ruse în procesul electoral din țară. Detalii AICI.
***
Pe 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazului rusesc prin sistemul său de transport de gaze. S-a întâmplat odată cu expirarea contractului de tranzit, care nu a fost prelungit din cauza invaziei Federației Ruse.
Înainte de aceasta, pe 28 decembrie 2024, concernul rusesc Gazprom a expediat către Moldovagaz – companie fiică pe care o controlează – o notificare în care a informat că nu va mai livra gaze naturale în Republica Moldova, care erau direcționate în regiunea transnistreană. Chișinăul a purtat discuții cu conducerea companiei despre continuarea furnizării gazului pe ruta transbalcanică, însă aceasta a refuzat. Într-un final, în pofida angajamentelor contractuale, Gazprom a oprit livrările destinate regiunii transnistrene din 1 ianuarie 2025, invocând neachitarea unei pretinse datorii care nu a fost confirmată în urma efectuării unui audit internațional.
Recent, liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski a efectuat o vizită la Moscova. Informația, apărută inițial pe rețelele de socializare, a fost confirmată de președinta Maia Sandu pe 14 ianuarie, care a declarat că știe despre această vizită și că autoritățile încurajează soluționarea problemei din regiune, astfel încât locuitorii să aibă cât mai curând căldură, curent electric și apă. Detalii AICI. Potrivit surselor IPN, Krasnoselski a călătorit la Moscova pe cale aeriană, via Istanabul, de pe Aeroportul Internațional Chișinău în dimineața zilei de 10 ianuarie, în jurul orei 08:00. A revenit în Republica Moldova pe 14 ianuarie.
Tot pe 15 ianuarie, Krasnoselski a organizat o conferință de presă, la Tiraspol, consacrată vizitei sale la Moscova. Potrivit acestuia, principalul rezultat al vizitei este că gazele rusești vor ajunge în Transnistria. Totuși, Krasnoselski nu a precizat cum va fi livrat gazul în regiune. El a subliniat că gazele rusești vor fi suficiente pentru populația și întreprinderile din Transnistria. Detalii AICI.
Pe 16 ianuarie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitrii Peskov a spus că autoritățile de la Moscova sunt pregătite să ajute regiunea transnistreană în privința alimentării cu gaz, însă Chișinăul trebuie să asigure livrarea resursei energetice în stânga Nistrului și încheierea contractelor. Detalii AICI.
Tot pe 16 ianuarie, premierul Dorin Recean a declarat că a vorbit cu liderul de facto al regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski, după ce acesta a revenit de la Moscova. Potrivit lui Recean, Krasnoselski s-a întors de la Moscova „cu impresia că Moscova a hotărât problema și a oferit o soluție reală pentru gaz, or Moscova nu i-a oferit o soluție pe gaze naturale”. Detalii AICI.
Pe 15 ianuarie, coproprietarul Natural Gaz, Arcadie Vicol, a anunțat că firma sa a încheiat un contract-cadru cu „Tiraspoltransgaz” pentru livrarea gazului în regiunea transnistreană. Acesta susținea că este vorba despre gaz european, nu din Rusia. Ulterior, presa rusă a scris pe surse că autoritățile de la Moscova iau considerare achiziționarea de gaze pentru stânga Nistrului de pe piețele spot europene, prin intermediul companiei Natural Gaz. În cadrul unei emisiuni televizate din 16 ianuarie, prim-ministrul Dorin Recean a sugerat că, de fapt, respectivul contract-cadru ar face parte dintr-o operațiune rusească de destabilizare a Republicii Moldova. Atât premierul, cât și vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian, au calificat drept „schemă” intenția Natural Gaz de a furniza gaz către „Tiraspoltransgaz”.
Contractul-cadru încheiat de Natural Gaz și „Tiraspoltransgaz” a atras atenția Serviciului de Informații și Securitate, care l-a audiat pe Arcadie Vicol. Omul de afaceri a declarat că nu i-au fost înaintate învinuiri – contrar informațiilor din presa națională despre presupuse acuzații de „trădare de patrie”.
Pe 17 ianuarie, Vadim Krasnoselski a publicat o adresare către Maia Sandu, în care susținea că oficiali de la Chișinău s-ar împotrivi livrărilor de gaze naturale pe malul stâng al Nistrului, după ce compania Natural Gaz a încheiat un contract-cadru în acest sens cu „Tiraspoltransgaz”. Acesta i-a solicitat șefei statului să permită ca resursa energetică să fie livrată în regiunea transnistreană. În reacție, purtătorul de cuvânt al Președinției, Igor Zaharov, a declarat că afirmațiile lui Krasnoselski sunt o „distorsionare gravă a realității”, subliniind că singura companie abilitată să furnizeze gaz în regiunea transnistreană este Moldovagaz. Detalii AICI.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!