Poliția Republicii Moldova

Accident la Strășeni: o șoferiță de 24 de ani a murit. Un băiat de 18 ani, sub supravegherea medicilor

O șoferiță în vârstă de 24 de ani a murit în urma unui accident rutier la Strășeni. Totodată, un tânăr de 18 ani a suferit traumatisme și se află sub supraveghere medicală. Accidentul a avut loc pe 17 august.

Conform poliției, accidentul a avut loc în jurul orei 13:50, pe traseul Chișinău–Ungheni.

„O femeie de 24 de ani, aflată la volanul unei Toyota Auris, preliminar ar fi efectuat o manevră de întoarcere într-un loc interzis, fiind tamponată lateral de un Mercedes Sprinter, condus de un tânăr de 20 de ani. În urma impactului, șoferița din Toyota a fost transportată la spital, unde ulterior a decedat”, au comunicat reprezentanții poliției.

Potrivit oamenilor legii, un tânăr de 18 ani, pasager din Mercedes, a suferit traumatisme și se află sub supraveghere medicală.

Șoferul Mercedesului a fost testat la alcool, rezultatul fiind negativ. 

„La fața locului au intervenit polițiștii și echipajele medicale. Toate circumstanțele accidentului sunt în curs de investigare”, au declarat reprezentanții poliției.

Poliția Republicii Moldova
Poliția Republicii Moldova

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova

Încă două partide și un bloc vor în Parlament: cer înregistrarea candidaților la scrutinul din septembrie

Comisia Electorală Centrală (CEC) a recepționat, pe 17 august, trei cereri de înregistrare a listelor de candidați pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Cererile au fost depuse de două formațiuni politice și de un bloc electoral, în vederea participării la alegerile parlamentare din 28 septembrie.

O cerere de înregistrare a listei de 59 de candidați a fost depusă de către Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu. O altă cerere a fost depusă de către Partidul politic „Noua Opțiune Istorică”, condus de către Svetlana Chesari, care a solicitat înregistrarea listei de 55 de candidați. O cerere de înregistrare a listei de 66 de candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova a fost depusă de blocul electoral „Blocul Unirea Națiunii”. Blocul Unirea Națiunii este format din Partidul Reîntregirii Naționale „Acasă”, condus de Valentin Dolganiuc, și Partidul Național Liberal, condus de Mihail Severovan.

Conform procedurii, Comisia a stabilit ordinea prealabilă în buletinul de vot:

– Blocul electoral „Blocul Unirea Națiunii” – poziția a 22-a;

– Partidul politic Noua Opțiune Istorică – poziția a 23-a;

– Partidul Liberal – poziția a 24-a.

Comisia are la dispoziție 7 zile pentru examinarea dosarelor și adoptarea unei hotărâri în acest sens.

Instituția electorală a amintit că mai sunt două zile până la încheierea perioadei de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: