Organizația Salvați Copiii România, cu sprijinul MSD, pune la dispoziție două mașini medicale echipate complet și două ecografe mobile pentru asistarea medicală a refugiaților ucraineni din Moldova

România și Republica Moldova sunt țări aflate în prima linie a asistenței umanitare pentru refugiații ucrainieni. Raportat la numărul de locuitori, Republica Moldova este țara din regiune ce găzduieşte cei mai mulţi refugiaţi, peste 90.000 din cele circa 600.000 persoane care au intrat în țară de la începutul războiului din Ucraina alegând să rămână pe teritoriul național moldovean, dintre care 42.637 sunt copii.

Războiul din Ucraina a perturbat grav accesul la îngrijirile de sănătate de care au nevoie în mod normal femeile însărcinate și nou-născuții lor. Este vorba de riscuri crescute de deces matern și neonatal, de îmbolnăviri și complicații, ce pot surveni în timpul sarcinii sau la naștere, dar și de un risc crescut de pierdere a sarcinii. În acest context, Organizația Salvați Copiii România a pus la dispoziție două mașini medicale echipate complet și două ecografe mobile în valoare de 185.000 de Euro către Asociația Sănătate pentru Tineri din Chișinău în vederea întăririi capacitatii rețelei de specialiști Youth Klinic (centre de sănătate prietenoase tinerilor) de a furniza servicii medicale și psiho-sociale prin servicii mobile.

Proiectul „Intervenție de urgență în sprijinul femeilor însărcinate refugiate și copiilor din Ucraina” implementat printr-un nou grant MSD for Mothers vizează  circa 70.000 de femei însărcinate, mame și copii ucrainieni ce au găsit refugiu sau doar tranzitează România și Republica Moldova, precum și tinerii vulnerabili din mediul rural din cele două țări.

În 3 noiembrie, în cadrul evenimentului de lansare a serviciilor medicale și psiho-sociale mobile Youth Klinic, autoritățile din Republica Moldova alături de reprezentanții Organizației Salvați Copiii și Asociației Sănătate pentru Tineri din Chișinău au dezbătut importanța dezvoltării serviciilor mobile în garantarea accesului la servicii medicale mobile pentru populația vulnerabilă.

„Numărul nașterilor premature a crescut în Ucraina, din cauza accesului îngreunat la control medical și medicamente și expunerii unor condiții precare de viață. Anxietatea, de asemenea, afectează grav sarcina. Mamele și nou-născuții au nevoie de asistență umanitară urgentă și este una dintre prioritățile noastre”, a declarat dna. Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv, Salvați Copiii România.

La eveniment au luat parte:

  • Dna. Maria Gatman, Consilier Direcția Politici și Protecția Drepturilor Copilului și familiei cu copii, Ministerul Muncii și Protecției Sociale
  • Tatiana Zatîc, Șef Secția politici în domeniul asistenței medicale primare și comunitare, Ministerul Sănătății, Republica Moldova
  • Maia Bănărescu, Avocatul Copilului Republica Moldova
  • Boris Gîlcă, Șef Direcția generală de asistență medicală și socială a Consiliului Municipal Chișinău
  • Ludmila Capcelea, Șefa Centrului de Sănătate Cimișlia
  • Gabriela Trifon, Communications & CSR Manager, MSD Romania & Social Business Innovation EUCAN
  • Vasile Coroi, Director Executiv Centrul de Informare si Documentare privind Drepturile Copilului
  • Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România
  • Galina Leșco, Președinte Asociația Sănătate pentru tineri Chișinău

Cele două mașini medicale puse la dispoziția specialiștilor Youth Klinic din Moldova valorează 185.000 de Euro și sunt echipate complet cu următoarele dotări: ecograf mobil cu 2 sonde – transvaginală și abdominală, măsuță cu roți pentru ecograf, scaun ginecologic și pediatric, mobilier de birou, chiuvetă, panou electric. Unitățile medicale mobile vor asigura un cadru sigur și profesionist în care specialiștii vor putea furniza servicii complexe medicale și psiho-sociale adaptate nevoilor pentru un număr cât mai mare de persoane vulnerabile.

„Suntem foarte recunoscători partenerilor noștri de la Salvați Copiii România și MSD for Mothers care au venit în această perioadă complicată cu cele două mașini medicale echipate pentru a ajuta echipele multidisciplinare (medici, psihologi, asistenți sociali) ale Centrelor din rețeaua Youth Klinic pentru a putea ajunge cu serviciile la tinerii în stare de vulnerabilitate sporită, cum ar fi cei din mediu rural – mamele adolescente, tineri refugiați etc. Menționăm, că  aceste mașini  vin să ne ajute să implementăm prevederile cadrului normativ al Ministerului Sănătății ce vizează dezvoltarea serviciilor de sănătate mobile prietenoase tinerilor în context de criză. Sperăm, că  rezultatele pilotării acestor 2 prime YK Mobile vor aduce argumente convingătoare ca serviciile mobile să se extindă și să devină o practică durabilă în toate cele 41 de centre din rețeaua Youth Klinic din Moldova”,  a menționat Dr. Galina Leșco, Președinte Asociația Sănătate pentru Tineri Chișinău.

Intervenția este dezvoltată în jurul a trei piloni principali, oferind acces în regim de urgență, coordonat și eficace la servicii de asistență de sănătate și socială pentru femeile vulnerabile și copiii lor:

  1. Facilitarea accesului la serviciile de îngrijire a sănătății materno-infantile prin intermediul unităților medicale mobile. Experiența de până acum a Organizației Salvați Copiii și Sănătate pentru Tineri a evidențiat necesitatea acordării de servicii medicale mobile gravidelor, mamelor și copiilor, împreună cu servicii de consiliere medicală, socială și psihologică de specialitate.

Este nevoie de intervenție prin echipamente medicale mobile astfel încât echipele mixte de specialiști locali să ofere servicii socio-medicale integrate și să poată monitoriza un număr cât mai mare de femei gravide, mame și copii.

  1. Oferirea de servicii de asistență medicală și socială integrată și suport relevant prin intermediul echipelor multidisciplinare. În cadrul proiectului sunt furnizate servicii de consiliere și informare – centrate pe nevoi și adaptate cultural – cu privire la aspecte relevante pentru beneficiari.
  2. Consolidarea capacității rețelei de experți locali de a oferi servicii socio-medicale integrate pentru refugiați în vederea maximizării eficacității intervențiilor la care iau parte.

„În contextul curent, prioritizarea sănătății mamei și copilului, precum și consolidarea accesului inclusiv al segmentelor populaționale vulnerabile la serviciile de sănătate esențiale sunt mai stringente ca niciodată. Serviciile de sănătate a reproducerii și sănătate maternă dețin un rol cheie în menținerea progresului în reducerea mortalității materne din anii anteriori pandemiei, progres înregistrat prin eforturi conjugate semnificative și laudabile. Ne bucurăm să putem colabora în cadrul programului MSD for Mothers cu actori importanți pe plan național, cu autorități, societatea civilă, profesioniști din domeniul sănătății și mediul academic și să lucram împreună pentru a identifica noi soluții menite să reducă disparitățile în acoperirea serviciilor de asistență medicală pentru femeile însărcinate”, a declarat dna. Gabriela Trifon, Communications & CSR Manager, MSD Romania & Social Business Innovation EUCAN.

De la declanșarea acestui război până în prezent, Salvați Copiii a oferit pentru 202.165 de persoane, dintre care 111.368 de copii ucraineni și 90.797 de adulți, alimente de bază, produse de igienă, îmbrăcăminte, pături și alte produse de imediat ajutor, suport emoțional, traducere și consiliere informațională – materiale de informare în limba ucraineană.

Organizația Salvați Copiii și-a extins intervenția și în Republica Moldova și a organizat două transporturi umanitare cu 505.200 de produse pentru 42.000 de bebeluși, copii de vârstă mică și mame din Ucraina. Primul transport umanitar, cu scutece de unică folosință, șervețele umede biodegradabile pentru bebeluși și absorbante, a plecat în 12 aprilie, din București, având ca destinație Chișinău, iar cel de-al doilea transport a ajuns în Republica Moldova în data de 16 mai. Produsele au fost distribuite în cele 100 de centre pentru refugiați, gestionate de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale din Moldova.

Organizația Salvați Copiii este activă în domeniul azilului încă din 1995, derulând o serie de proiecte ce oferă servicii educaționale și sociale adresate nevoilor specifice ale copiilor solicitanți de azil și refugiați, inclusiv minori neînsoțiți și persoane relocate, în vederea integrării lor sociale și educaționale. În cei 27 de ani de activitate în domeniul azilului, peste 9.200 de copii și familiile acestora au beneficiat de activități zilnice, asistență financiară, consiliere socială și psihologică și suport material și educațional, în cele 5 centre regionale (București, Galați, Rădăuți, Șomcuta Mare și Timișoara).

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii:

De 32 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viaţa acestora. Peste 2.900.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

Asociaţia Obştească „Sănătate pentru Tineri” are peste 20 de ani experienţă în promovarea serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor. Este organizaţia care a pilotat modele inovatoare de servicii de sănătate adresate adolescenților şi a promovat integrarea lor în sistemul de sănătate din Republica Moldova participând activ și la dezvoltarea cadrului legal în acest sens. Asociaţia Obştească „Sănătate pentru Tineri” dezvoltă și implementează programe educaționale în domeniul sănătății și dezvoltării adolescenților, părinți și specialiști din diferite domenii. Asociația pledează pentru accestul adolescenților la servicii de sănătate de calitate si educație pentru sănătate și acumulează evidențe pentru a argumenta necesitatea acestora și monitorizează intervențiile.

MSD for Mothers este o iniţiativă cu o durată de 10 ani, în valoare de 500 de milioane USD, ce aplică expertiza ştiinţifică şi de afaceri a MSD – precum și resursele financiare ale companiei şi experienţa în abordarea provocărilor medicale de la nivel mondial – pentru a reduce mortalitatea maternă în întreaga lume. MSD for Mothers furnizează soluţii durabile, axate pe îmbunatăţirea calităţii îngrijirii medicale a mamelor, precum şi pentru creşterea accesului femeilor la servicii de planificare familială.

În regiunea Balcanilor, MFM for Mothers a finanțat inițiative cu o valoare de peste 4.5 milioane USD, în Romania fiind deja la cel de-al treilea, cel mai amplu proiect, de reducere a mortalității materne, prin creșterea accesului la servicii de asistență maternă de calitate și a accesului la metodele de planificare familială, precum și prin creșterea nivelului de cunoștințe privind sănătatea sexuală și reproductivă și alfabetizarea în sănătate.

La MSD – companie cunoscută sub numele de Merck & Co., Inc. în SUA și Canada, cu sediul în Rahway, NJ, SUA – suntem uniți în jurul unui scop comun: folosim puterea științei la cel mai înalt nivel pentru a salva și îmbunătăți vieți în întreaga lume. De mai bine de 130 de ani, aducem speranță omenirii prin dezvoltarea unor importante medicamente și vaccinuri. Aspirăm să fim principala companie bio-farmaceutică axată pe cercetarea intensivă, iar în prezent suntem în avangarda cercetării pentru a oferi soluții inovatoare în domeniul sănătății, contribuind semnificativ la progresul în prevenirea și tratarea bolilor care amenință oamenii și animalele. Promovăm o forță de muncă diversă și incluzivă și ne desfășurăm în mod responsabil activitățile operaționale pentru a face posibil un viitor sigur, durabil și sănătos pentru oameni și comunități. Pentru mai multe informații, puteți vizita site-ul www.msd.com sau vă puteți conecta cu noi pe conturile de Twitter, LinkedIn și YouTube.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

procuratura.md/foto simbol

Și-ar fi însușit peste 10 mii de euro din banii pe care i-au găsit la un bărbat reținut: trei polițiști de la Botanica, trimiși pe banca acuzaților

Trei polițiști de la Inspectoratul de Poliție Botanica au fost trimiși în judecată pentru abuz de serviciu. Aceștia ar fi luat pentru sine 3 000 de dolari și 10 370 de euro din banii depistați asupra unei persoane reținute. Informația a fost comunicată de Procuratura Anticorupție, care a amintit că cei trei polițiști sunt vizați și într-o altă cauză penală, fiind bănuiți, alături de alți trei colegi, că ar fi pretins mită de la persoane implicate în consumul și traficul de droguri.

Pe 17 septembrie, Procuratura Anticorupție a anunțat finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanță a cauzei penale în care cei trei polițiști sunt învinuiți de abuz de serviciu. Aceștia ar fi depistat, în timpul controlului corporal preventiv efectuat asupra unei persoane reținute, 25 300 de dolari și 14 320 de euro și ar fi însușit 3 000 de dolari și 10 370 de euro din banii depistați.

Dacă vor fi găsiți vinovați de abuz de serviciu, polițiștii riscă o amendă de la 57 500 la 92 500 de lei sau închisoare de până la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Procuratura Anticorupție a amintit că cei trei polițiști sunt vizați și într-o altă cauză penală, alături de alți trei angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica, fiind bănuiți de corupere pasivă și corupere activă comise în circumstanțe agravante. Cei șase sunt bănuiți că ar fi pretins și primit sistematic sume între 3 000 și 10 000 de dolari de la persoane implicate în consumul și traficul ilicit de droguri.

***

Amintim că, în seara zilei de 21 aprilie 2026, la Inspectoratul de Poliție Botanica din Chișinău au avut loc percheziții într-un dosar de corupție. În timpul acțiunilor au fost ridicate inclusiv obiecte interzise. Detalii AICI. Ulterior, conducerea Inspectoratului General al Poliției a dispus suspendarea din funcție a șefiei Inspectoratului de Poliție Botanica, precum și a persoanelor vizate în dosarul de corupție. Detalii AICI. Între timp s-a anunțat că șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica au fost reținuți în cadrul unor dosare de corupere pasivă și activă. CNA preciza că, în acest dosar, au fost efectuate peste 30 de percheziții. Potrivit instituției, aceștia sunt bănuiți că au pretins mită de la persoane implicate în consumul și traficul ilicit de droguri.

Pe 19 iunie, CNA anunța că trei angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica, reținuți anterior în dosarul de corupție și aflați în arest la domiciliu, au fost reținuți din nou, fiind bănuiți și de abuz de serviciu în circumstanțe agravante. Detalii AICI.

Igor Grosu

Grosu, la Budapesta. Discuții cu Wizz Air despre noi zboruri și întâlnire cu președinta Parlamentului Ungariei

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, aflat în vizită de lucru în Ungaria, s-a întâlnit cu reprezentanții companiei aeriene Wizz Air. Oficialul moldovean a declarat că, în cadrul întâlnirii, a exprimat deschiderea țării noastre pentru extinderea numărului de zboruri și destinații. Tot la Budapesta, Grosu s-a întâlnit cu președinta Adunării Naționale a Ungariei, Ágnes Forsthoffer, și a vorbit despre deschiderea Ungariei față de parcursul european al Republicii Moldova.

„La Budapesta m-am întâlnit cu reprezentanții companiei aeriene Wizzair, care este tot mai prezentă în Republica Moldova și cu care ne dorim să extindem și mai mult relațiile comerciale. Le-am mulțumit reprezentanților companiei că au contribuit, în ultimii ani, la o mai mare conectivitate a țării noastre și am exprimat deschiderea noastră pentru extinderea numărului de zboruri și destinații. Am vorbit și despre planurile de reconstrucție și extindere a terminalului Aeroportului Internațional „Eugen Doga”, pentru a putea oferi condiții mai bune pasagerilor, dar și operatorilor avia. În drumul său european, Moldova își dorește să fie cât deschisă și conectată la țările lumii”, a comunicat Igor Grosu.

Tot la Budapesta, Grosu s-a întâlnit cu președinta Adunării Naționale a Ungariei, Ágnes Forsthoffer. „M-am bucurat să simt la Budapesta deschidere pentru Republica Moldova și pentru parcursul nostru european. Am invitat-o pe doamna Forsthoffer să viziteze Republica Moldova și sper să continuăm foarte curând acest dialog la Chișinău”, a menționat Grosu.

parlament.md

La fel, oficialul moldovean a avut o întrevedere cu viceprim-ministra, ministra Afacerilor Externe, Anita Orbán. Potrivit Parlamentului de la Chișinău, Grosu a vorbit despre progresele înregistrate în procesul de aderare și despre eforturile de a deschide, până la sfârșitul anului, celelalte clustere. „În acest proces, Moldova contează enorm și pe sprijinul Ungariei”, a adăugat Legislativul de la Chișinău.

***

Amintim, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022, împreună cu Ucraina, iar negocierile au fost lansate oficial în iunie 2024. Pe 15 iunie 2026, cele 27 de state membre ale UE au deschis primul cluster de negocieri, „Valori fundamentale”, care vizează statul de drept, sistemul judiciar, drepturile fundamentale și combaterea corupției. Ulterior, pe 14 iulie, Chișinăul și Bruxelles-ul au deschis Clusterul 6, „Relații externe”.

Presa ucraineană a scris, pe la mijlocul lunii iulie, că deschiderea clusterelor 2 și 3 pentru Republica Moldova și Ucraina ar fi fost amânată din cauza poziției Ungariei. Potrivit sursei citate, Budapesta ar fi refuzat să aprobe rezultatele evaluării celor două clustere. Anterior, Ungaria ar fi acceptat deschiderea Clusterului 3 pentru Republica Moldova, dar nu și pentru Ucraina, variantă care nu a fost susținută de majoritatea statelor membre. În reacție, Biroul pentru Integrare Europeană de la Chișinău a declarat că deschiderea fiecărui grup de capitole presupune „un proces firesc de consultări” și și-a exprimat încrederea că deciziile privind următoarele clustere vor fi adoptate în perioada următoare.

Pe 16 septembrie, președinta Comisiei Europene a anunțat că Republica Moldova va beneficia de foaie de parcurs în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

NM Espresso: Maia Sandu a recunoscut că vettingul este «imperfect», Vlah va candida la funcția de bașcan, Năsui lucrează pentru două țări?

Transnistria: alegeri, taxe

În Transnistria a început campania electorală pentru alegerile pentru funcția de lider al regiunii, care vor avea loc pe 13 decembrie. În fruntea regiunii va apărea o figură nouă, deoarece Vadim Krasnoselski nu mai poate candida. Cine este considerat favorit în cursă și ce are în comun cu foștii lideri ai Transnistriei — în materialul «Toate drumurile duc la „Sheriff“. De ce alegerile din Transnistria sunt atât de previzibile».

Duminica viitoare, locuitorii Transnistriei care dețin cetățenia rusă vor vota la alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse. În Transnistria urmează să fie deschise 15 secții de votare, lucru căruia Chișinăul i se opune categoric, întrucât nu și-a dat acordul pentru aceasta. Ministerul rus de Externe a declarat că Moldova «nu are dreptul să-i priveze» pe locuitorii regiunii transnistrene de posibilitatea de a vota. În replică, Ministerul moldovean al Afacerilor Externe a îndemnat Rusia «să nu împiedice reintegrarea pașnică a republicii».

Moscova și Tiraspolul susțin că în Transnistria locuiesc aproximativ 220 de mii de cetățeni ai Federației Ruse care au dreptul să voteze. Chișinăul nu poate confirma aceste date. În schimb, a anunțat despre primele venituri fiscale achitate de antreprenorii transnistreni după anularea facilităților privind TVA și accizele.


Alegerile din Găgăuzia

Fostul deputat Petru Vlah a anunțat că va candida la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Pe lângă el, și-au anunțat deja intenția de a candida Fiodor Găgăuz, Alexandr Stoianoglo și Grigorii Uzun.


Moldova și UE

Uniunea Europeană va propune țărilor candidate, inclusiv Moldovei, o foaie de parcurs pentru aderarea la UE, a anunțat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. În ea sunt indicate, de regulă, principalele reforme, termenele și următorii pași. România și Bulgaria, de menționat, au primit astfel de foi de parcurs în 2002, iar în 2007 au aderat la UE.


Vettingul: Sandu, UE

Evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor din Moldova (vettingul) durează mai mult decât au planificat autoritățile, iar cel mai mult întârzie verificarea procurorilor, a declarat Președinta Maia Sandu. Ea a recunoscut că vettingul «nu este ideal», dar «în prezent nu există un proces mai bun».

În schimb, ambasadoarea UE Iwona Piorca consideră că Moldova a înregistrat «progrese semnificative» în reforma justiției și combaterea corupției. Iar UE va continua să sprijine Moldova în acest domeniu.


Năsui a rămas pe două scaune

Ministrul Dezvoltării Economice al Moldovei, Claudiu Năsui, rămâne deputat în Parlamentul României. El susține că nu și-a depus încă mandatul de deputat pentru a putea vota o lege foarte importantă privind investițiile și pensiile. Guvernul s-a grăbit să precizeze că termenul de o lună pentru înlăturarea situației de incompatibilitate a funcțiilor încă nu a expirat.


Salariul minim

Sindicatele cer majorarea salariului minim în Moldova la 8 mii de lei începând cu 2027, ceea ce ar corespunde standardelor UE, unde «salariul minim» constituie 50% din salariul mediu. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a declarat că această chestiune trebuie discutată, deoarece «nu este atât de simplu să majorezi salariul minim cu mai mult de 10%».


Violența domestică și poliția

Poliția desfășoară o anchetă de serviciu în cazul polițistului Mihail Crivorucenco, pe care fosta soție l-a acuzat public de violență domestică. Despre aceasta a anunțat Ministerul Afacerilor Interne, după ce deputatul Vasile Costiuc a relatat că Crivorucenco, care în poliție era responsabil tocmai de combaterea violenței domestice, după tragedia de la Măgdăcești, a fost transferat într-un alt departament «pentru a evita un scandal mediatic». Crivorucenco neagă acuzațiile fostei soții.


Pe scurt

În primele șapte luni ale anului 2026, Moldova a majorat exporturile de mărfuri cu 11,7%, până la 1,97 miliarde de euro, a anunțat Ministerul Economiei. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în livrările către Ungaria, Germania și Marea Britanie.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că dronele rusești au pătruns de două ori în spațiul aerian al Moldovei, chiar în momentul în care acolo se afla avionul său prezidențial. Zelenski consideră că, în acest fel, Rusia a încercat să-l intimideze.

Fostul angajat al Parlamentului Moldovei, Ion Creangă, acuzat de trădare de patrie, va rămâne încă 60 de zile sub control judiciar.

Cinci păsări rare, incluse în Cartea Roșie a Moldovei, au fost împușcate în nordul țării. Printre ele se afla și o barză neagră cu vârsta de trei luni, pe nume Lembe, care a traversat patru țări.


Agenda zilei, 17 septembrie:

  • 09:00 — Ședințele comisiilor parlamentare;
  • 13:00 — Ședința plenară a Parlamentului.
Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Telegram/ Zelenskiy Official

Vladimir Zelenski: „Sunt pregătit să organizez alegeri chiar și mâine, dar…”

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că organizarea alegerilor pe durata ostilităților militare este imposibilă, invocând mai multe obstacole, printre care prevederile legislației, dificultățile legate de organizarea votului în străinătate și în teritoriile temporar ocupate, precum și problemele de securitate. Afirmația a fost făcută într-un interviu pentru CBS, care a fost publicat miercuri, 16 septembrie.

Sunt pregătit să organizez alegerile chiar și mâine, dar dacă războiul continuă, acest lucru este imposibil. Așa prevăd Constituția și legislația electorală, iar, înainte de toate, trebuie să ținem cont de situația de securitate. Cum poți organiza alegeri când copiii nu pot merge la școală? Cum să organizezi alegeri când 9 milioane de oameni se află în străinătate?”, a spus Vladimir Zelenski, transmite Ukrainskaya Pravda.

Potrivit președintelui ucrainean, în mod obișnuit, aproximativ 500 000 de cetățeni ucraineni votează în străinătate. El a atras atenția și asupra situației celor care locuiesc în teritoriile temporar ocupate de Rusia.
Vor putea ei să voteze? Cum vor vota și cine va supraveghea procesul electoral? Acolo sunt soldați ruși”, a spus Zelenski.

Președintele a amintit că Ucraina a propus în repetate rânduri instituirea unei încetări a focului, care ar putea permite pregătirea alegerilor și ar reprezenta, totodată, un pas către reducerea tensiunilor și încheierea războiului. Potrivit lui Zelenski, Rusia a respins însă aceste propuneri.

Întrebat despre faptul că unele persoane din conducerea țării susțin în prezent organizarea alegerilor, inclusiv fostul ministru al Apărării, Mihail Fedorov, Zelenski a spus că consideră această poziție o greșeală. În opinia sa, aceste persoane „vor să fie în politică”.

Consider că este o greșeală. În timpul războiului, pacea este obiectivul numărul unu, iar politica nici măcar nu se află pe locul al doilea. Pentru politicieni, ea este pe locul zece. Iar pentru oameni, pe locul o sută. Oamenii au alte priorități: cum să supraviețuiască, cum să trăiască, cum să-și trimită copiii la școală… ce să facă în această situație?”, a declarat Zelenski.

Amintim că, pe 18 august, Mihail Fedorov a cerut, într-un mesaj public, ca Rusia să nu fie lăsată să decidă când vor putea ucrainenii să-și aleagă din nou conducerea.

Surse citate de BBC au declarat că Oficiul Președintelui ucrainean consideră că ideea fostului ministru al Apărării, Mihail Fedorov, privind organizarea alegerilor nu este „realistă”.

Echipa lui Fedorov a declarat pentru Ukrainskaya Pravda că apelul său nu înseamnă că dorește ca alegerile să fie organizate „chiar mâine”, ci că pledează pentru începerea unei pregătiri minuțioase și pentru soluționarea în detaliu a tuturor problemelor legate de organizarea procesului electoral.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: